Platoul

Sa iubesti sau sa nu iubesti platoul, daca te afli momentan pe el?

Iubesc urcusurile care duc pe culmi nebanuite, dar numai platourile sunt cele care pot oferi o imagine de ansamblu… De pe platou pot privi si in jos, spre prapastiile din care m-am ridicat, dar si spre culmile pe care deocamdata nu am reusit sa ajung. Platoul e unicul loc din care pot privi panoramic viata. Apoi, respir adanc, imi inving teama si contini sa urc spre culmi… 

Nu fac decat sa interpretez in maniera personala acea teorie care vorbeste despre dezvoltarea umana in trepte. Dezvoltarea care nu e posibila in mod liniar, ci cu suisuri, momente de stagnare, coborasuri, depresii, momente de inspiratie geniala… Toti am avut, avem si vom avea parte de acest tip de dezvoltare, fie ca ne dam seama sau nu.

Eu pun accentul pe platou. Pe acea perioada de aparenta stagnare, pentru ca de cele mai multe ori am ignorat-o, am considerat-o gresita si de evitat, de foarte multe ori imi e greu sa o accept. Imi plac momentele in care evoluez rapid, imi e greu sa accept ca mai trebuie sa si las lucrurile sa se sedimenteze, sa se aseze fiecare experienta la locul sau.

Tu cum procedezi?

picture1

Noaptea în care am murit

Vântul răcoros adia și clătina alene frunzele de palmier. Soarele roșiatic apunea maiestuos după munții care conturau zarea, împrăștiindu-și razele în ceața serii toride de vară. Iar eu muream. Muream ca un animal sacrificat pentru o cauză absurdă, pe altarul unui zeu războinic și insensibil la suferința omenirii.

Am incercat sa ma ascund printre cladirile de culoarea nisipului, m-am lipit cu fata de pamant si m-am ferit sa nu fiu lovit de un straniu obiect zburator care gonea circular in jurul meu, descriind arce de cerc din ce in ce mai stranse. Nu am avut sorti de izbanda si curand am simtit doua maini de fiere inclestate pe umerii mei. Am fost ridicat de la pamant si dus pe terasa de pe acoperisul unei case cu arhitectura orientala. Alaturi de mine se aflau un barbat, o femeie si un copil. Am inteles instantaneu ca e vorba de o familie care se afla in aceeasi situatie ca si mine. Victime ale unui pericol iminent si inevitabil. Ne aflam pe marginea cladirii si nu mai aveam nicio cale de retragere.

Sticlirea de metal din ochii celor care ne capturasera mi-a fost de ajuns pentru a intelege ca aici nu exista mila, compasiune sau indurare. Le lasasera undeva departe, dincolo de acest orizont dezolant, doborati de absurdul unor idei lipsite de orice logica.

Mi-am scos telefonul mobil din buzunar, ingrijorat de faptul ca informatiile din el ar putea fi folosite pentru a face si mai mult rau altor persoane. Ma aflam la capat de viata si simteam ca mi se apropie sfarsitul.

Barbatul, capul familiei care impartasea aceeasi soarta ca si a mea, sta drept si impasibil in timp ce unul dintre calai se apropie de el cu o sabie in mana. Ajunsi unul in fata celuilalt, isi dau mana si se saluta intr-o limba pe care nu o intelegeam. Calaul atinge fruntea barbatului cu manerul sabiei iar apoi lama cu irizatii rosiatice executa o miscare liniara de la dreapta la stanga pe gatul prizonierului. In fata sotiei inmarmurite si a copilului care privea cu ochii larg deschisi cumplita scena. Barbatul se prabuseste peste balustrada si cade langa cladire, cu fata in sus, cu ochii larg deschisi, cu chipul impasibil. O moarte demna si inaltatoare, o crima odioasa savarsita in numele unui zeu.

Intr-un gest de disperare, arunc cat pot de tare telefonul, pentru a-l face sa ajunga pe acoperisul casei care se afla vizavi. Speram ca aparatul sa fie gasit de cineva care sa poata impartasi crudul deznodamant care inca urma sa aiba loc. Cuprins de groaza, observ cum acesta se loveste de marginea cladirii de vizavi si cade langa cadavrul martirului, impreuna cu ultimele mele sperante. Acelasi calau roteste in aer lama manjita de sangele nevinovat si dintr-o singura miscare, perfect liniara, imi taie gatul. Incepand din acest moment, timpul se dilata si isi incetineste colosal trecerea. Secundele devin tot mai lungi… Doamne, sa fie cu putinta un asemenea final? Si mai voiam sa fac atatea lucruri… Toate textele pe care nu le-am scris, toate fotografiile pe care nu le-am facut, toate vorbele pe care nu le-am spus, toate locurile pe care nu le-am vizitat… Si nici nu voi mai avea sansa sa recuperez toate momentele pe care le-am trait fara sa ma gandesc la moarte, toate zilele pe care le-am irosti de parca as fi fost nemuritor… Constientizez din ce in ce mai clar ca ma indrept spre moarte si regretul pe care il simt pentru toata existenta irosita imi intuneca privirea.

Timpul isi reia din nou parcursul matematic si eu ma zbat in propriul sange ca un animal sacrificat pentru o cauza absurda, pe altarul unui zeu razboinic si insensibil la suferinta omenirii. Mi-e frig si simt in fiecare celula spasmele mortii iminente. Si imi pare cumplit de rau pentru toate textele pe care le-am tinut in minte, pentru toate peisajele inchise in ochii mei, pentru toate tacerile mele. De-acum inchise vor ramane pe veci si nu mai pot schimba cu nimic soarta pe care mi-a decis-o un strain, intr-o clipa. Ma zbat si neputinta e tot ceea ce mai simt.


M-am trezit cu ochii in lacrimi, cuprins de un atac de panica, zbatandu-ma disperat ca sa scap din ghiarele mortii si m-am adapostit la pieptul protectoarei mele…

Am avut un cosmar urat, pe care l-am simtit acut in trup. Toate senzatiile descrise imi pareau atat de reale si pentru o clipa am experimentat odioasa moarte a prizonierilor despre care se tot vorbeste zilele acestea la televizor.

In cazul meu, a fost o combinatie mai complexa intre revolta vizavi de crimele comise de ISIS, emotiile resimtite in timpul audierii unui interviu cu Eckhart Tolle la radio si eternele intrebari legate de sensul meu in viata. A trebuit sa fiu sacrificat intr-un vis absurd si ciudat ca sa simt plenar parerea de rau pentru tot ceea ce nu am reusit sa realizez si pentru tot timpul pe care l-am irosit traind sub nivelul potentialului meu.

Imi place sa scriu si asa simt ca pot exprima emotia pe care o simt adesea. Niciodata nu am reusit sa ma exprim verbal, mereu am probleme in a vorbi despre ceea ce simt. Asta e firea mea si asta e calea. Visul mi-a aratat clar, prin imbinarea unor trairi constiente, ca gandul la moarte este un extraordinar catalizator. Este usor sa uitam cat suntem de trecatori,cat suntem de fragili, desi de peste tot rasuna in cor glasurile celor care vorbesc despre moarte. Moartea altora e o stire de ultima ora. Moartea mea… Ei bine, moartea mea este gandul suprem si imboldul necesar ca sa mai las un text in urma, sa mai traiesc o experienta, sa mai impartasesc o imagine frumoasa, sa mai fac o fapta buna. Traim prin ceea ce lasam in urma…

P.S. Mai e nevoie sa rescriu acele minunate versuri din poemul Invata de la toate?

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci.
Să-nveţi din tot ce piere – cum să trăieşti în veci.

Cei care vor veni

Cei care vor veni vor fi cei care vor mosteni Pamantul. Vor fi cei care vor culege roadele gandurilor si actiunilor noastre din prezent. De aceea avem o imensa datorie morala fata de ei, aceea de a ne stradui sa le oferim radacini solide din care ei sa isi extraga seva necesara evolutiei.

Traim intr-o epoca destul de interesanta deoarece suntem martorii Evolutiei Constiintei Umane, care presupune Constientizare, Responsabilizare, Transcendere si nu numai. Incepem sa constientizam faptul ca nu suntem doar niste indivizi care concureaza unul contra altuia pentru resursele Planetei, incepem sa simtim legaturile invizibile si efectele acestora. Iar asta ne responsabilizeaza in cautarea de noi solutii.

Secolul trecut ne-a demonstrat ca inteligenta academica, singura, nu este nici pe departe de ajuns pentru o evolutie sustenabila. Fara dezvoltarea inteligentei emotionale, a celei pragmatice, a celei artistice si chiar a celei spirituale nu putem intretine flacara vie pentru multa vreme. Deja schimbarile de perceptie isi aduc tributul lor la reconfigurarea modului in care ne ducem vietile. Incepem sa privim dincolo de orizont si cu inima, nu doar cu ochii.

Iata de ce putem considera ca este absolut necesar sa ne dezvoltam abilitatile in gestionarea emotiilor, a perceptiilor, a credintelor. Timpul nu asteapta foarte mult si de aceea orice pas facut de fiecare dintre noi in directia dezvoltarii personale reprezinta o molecula care va contribui la radacinile celor care vor veni.

Spune ce ai pe suflet

Te încurajez să spui mereu ce ai pe suflet celor care trebuie să primească mesajul tău. Nu te abţine, nu fă greşeala de a ţine în tine nişte cuvinte care după un timp nu vor mai avea nicio valoare.

Am rănit pe cineva acum mulţi ani, când încă eram un puşti naiv, şi nu am spus nimic, am avut orgoliul de a tăcea şi de a mă preface că nu îmi pasă. În prezent, nu mai are nicio valoare gândul pe care l-am ţinut atâţia ani în mine şi pe care am refuzat să îl împărtăşesc.

Nu am pretenţia să te învăţ nimic, sunt doar un alt om care face greşeli şi învaţă târziu din ele însă… aminteşte-ţi de ceea ce ţi-am scris aici, atunci când împrejurările o vor cere.

Atunci când am conştientizat că nu mai am nimic de pierdut, am început să spun oricui ceea ce simţeam. Am rănit, am distrus relaţii dar în acelaşi timp am descoperit ce oameni minunaţi mă înconjoară. A spune ce ai pe suflet te eliberează şi îi eliberează şi pe ceilalţi. Dacă mă înşel, sper ca măcar pentru tine să fie adevărat acest lucru. Dacă nu poţi să faci un bine, măcar nu fă un rău…

Recunoştinţa

Acum, când citeşti acest scurt articol, eşti o persoană mult mai norocoasă şi mai liniştită decât multe dintre persoanele pe care le-am cunoscut în ultima vreme. Nu fi un Toma necredinciosul, nu îmi cere să îţi dau exemple, nu te strădui să îmi demonstrezi că tu eşti cea mai nefericită persoană. Împrejurările în care mă aflu mi-au permis să descopăr persoane care au nişte poveşti de viaţă de îţi “stă mintea-n loc”… Boli grave, lupte, trădări, renunţări, sacrificii.

Ştiu că şi tu le-ai făcut, ştiu că şi tu ai luptat cu preţul sângelui tău, dar, la drept vorbind, te consideri o persoană mai nefericită şi mai greu încercată de viaţă decât persoanele pe care eu le-am cunoscut şi pe care tu încă nu le cunoşti? Lasă-mi un răspuns, printr-un comentariu, iar apoi îţi voi împărtăşi şi poveştile celor pe care i-am cunoscut.

Nu trebuie să fii un Vujicic (pentru cine cunoaşte) ca să ai dreptul să îţi spui povestea de viaţă. Prea ne-am obişnuit cu extremele, la care oricum nu putem ajunge, scăpând însă din vedere nişte exemple care sunt mult mai pe înţelesul nostru. Dacă vrei să îţi compari şansele cu cele ale lui Vujicic, taie-ţi toate membrele şi vezi cum e. Eu unul nu am fost motivat de exemplul lui, sunt o specie mai proastă de om, dacă vrei să mă judeci. Dacă vrei, însă, o substanţă de contrast mai relevantă, compară-te cu oamenii pe care i-am cunoscut. Dacă ai curaj să înfrunţi ceea ce nu cunoşti.

Ştii, eu nu mai cred în dezvoltarea personală care predică absolutul. Nu avem nevoie de absolut, ci doar de o viaţă care să îşi facă din plin simţit scopul, continuitatea şi moştenirea. Un profesor lasă o lecţie vagă în mintea unui elev din o mie, şi totuşi e o moştenire mai mare decât cea pe care o lasă un părinte miliardar copiilor săi… Eu unul nu îmi mai permit să fac o comparaţie între profesor şi părintele miliardar. Mi-au rămas în suflet profesorii dragi şi o să le răspândesc lecţiile o viaţă, lecţii care m-au ajutat cu adevărat să răzbat până acum şi să obţin ce am obţinut, puţinul care îmi face viaţa mai bună. Părinţii miliardari nu mi-au făcut cu nimic viaţa mai plină de sens. Prea ni se predică faptul că trebuie să fim cireaşa de pe tort. Cei mai mulţi ajung să fie bomboana de pe colivă, şi totuşi, cine suntem noi să stabilim ce e bine şi ce e rău?

Dacă se strica un lucru…

… îl repari tu, îl dai la reparat sau îl înlocuiești?

Eu în ultimele două săptămâni am găsit o inspirație ciudată, de a repara obiecte stricate. De mic mi-a plăcut să repar, dar acum am condensat plăcerea asta într-un timp scurt.

Am reparat o veioză, am reparat un expresor de cafea, am schimbat coolerul unui laptop, am schimbat carcasa telefonului mobil… 😀 Electronice și electrocasnice, deci. Nu am cunoștințe în domeniu, mulți mi-au zis că nu ar trebui să fac asta, dar e vorba pur și simplu de fire, șuruburi, șaibe, îmbinări. De când am văzut un electrician montând o lustră fără să întrerupă curentul electric, nu mă mai tem de curent. Puțină inconștiență nu strică 🙂

OK, e și o morală în povestioara asta. Consider că e benefic să ai curajul să riști, să nu te mai lași tot timpul pe mâna altora. Consider că e benefic să ai inițiativa de a repara un lucru, în loc să îl înlocuiești. Sunt chestii simple care pot fi reparate. Și chestiile nu sunt întotdeauna lucruri…

Există câte un specialist pentru orice, sunt de acord să apelez la ei, însă uneori specialistul nu face decât să constate un lucru pe care, cu puțină atenție, îl putea constata și clientul…

Dacă trebuie să ai idoli şi mentori…

… ai grijă pe cine alegi pentru aceste roluri.

Un idol al dezvoltării personale şi al luptei pentru viaţă este, pentru mulţi, Lance Armstrong. A câştigat de 7 ori Turul Franţei, a luptat cu cancerul, s-au scris cărţi despre reuşitele lui, a devenit un super-star şi un exemplu de ambiţie şi perseverenţă, de human machine. Ambiţia lui l-a purtat departe, până a ajuns aici.

Nu scriu acest scurt articol pentru a-l judeca, ci pentru a sublinia o idee care mi se tot învârte prin minte de la o vreme încoace: nu îţi idealiza mentorii şi nu îi alege pe baza factorului WOW. Alege-ţi mentorii după ce îi cunoşti personal, după ce ai stat cu ei o vreme şi le-ai observat comportamentul natural. Legendele şi zvonurile nu sunt bune de nimic. Simplitatea inteligentă este atributul cel mai de preţ şi mentorii îi vei găsi printre persoanele din jurul tău. Nu îi căuta în cărţi, în filme, nu îi alege pe cei care apar ca fiind imaculaţi, iluştri, geniali, spectaculoşi, nemaivăzuţi, unici, ideali, măreţi, grandioşi. Alege-i pe cei care îţi demonstrează ţie că sunt astfel. Ascultă-le cu atenţie vorbele, măcar.

Uite, îl consider pe Steve Jobs un om extraordinar, Vorbele sale au  rezonanţă deosebită. Nu şi-a dorit să fie cel mai bogat om din cimitir, ne-a îndemnat să rămânem “hungry and foolish” şi să nu trăim viaţa altuia, să nu ne lăsăm blocaţi de dogme. Ne-a îndemnat să ne ascultăm glasul inimii. Simplu, clar, evident. Se mai spune despre el că era autoritar cu angajaţii, despotic, tiranic, adept al cenzurii. Ideea asupra căreia vreau să atrag atenţia este că Jobs nu s-a prezentat într-o lumină angelică, ideală. Scopul lui de a susţine şi de a împuternici pe cei care sunt “the misfits, the rebels, the troublemakers” nu prea sună angelic, epifanic, caritabil, plin de iubire şi de armonie. Viaţa înseamnă să-ţi faci continuu probleme şi să le rezolvi în stil mare, cam asta s-ar putea deduce de aici.

Ştii, suntem oameni simpli, dar speciali fiecare în felul său. Probabil că au funcţionat şi vor mai funcţiona idealizările umane, ridicările pe piedestaluri şi construirea de statui, dar nu e nevoie să subscrii şi tu la acest mecanism de creare a icoanelor acolo unde nu sunt decât oameni simpli.

13 dorinţe pentru 2013

La mulți ani și bună să îți fie inima, fie să ai un an pe placul și pe măsura inimii tale! Începem 2013 într-o notă optimistă și de bun augur.

Am fost provocat nu de unul, ci de trei prieteni bloggeri, să îmi fac o listă cu dorințe pentru anul 2013. 13 dorințe. Oana, Ioana și Dan au scris dorințe foarte interesante pe care le-am citit cu entuziasm și cu o curiozitate de copil. Ceva de genul “Ia să videm ce-și doresc alte persoane!” 🙂 Dorințe clare, SMART, practice, pentru care îi felicit și le doresc să li se îndeplinească toate plus încă pe atâtea.

Eu am hotărât să nu mai am dorințe, fac un experiment de dezvoltare personală pe mine însumi. Experimentul presupune lipsa unor dorințe, rezoluții, planificări și înlocuirea lor cu intenții. Scopul stabilirii unor intenții e cel de a lăsa lucrurile să evolueze liber în limita unor linii de ghidare. Anii precedenți mi-au demonstrat că mi se pot întâmpla lucruri dintre cele mai neașteptate, dar care sunt congruente cu intențiile mele. Din aceeași cauză, multe dorințe nu mi s-au îndeplinit. Nu erau congruente cu intențiile mele, ci cu niște vise și aspirații nerealiste și chiar inutile.

Pe de altă parte, mâine la aceeași oră pot să stau de vorbă cu tine la o cafea, pot să scriu încă un articol de blog, pot să fiu plecat în Australia sau pot să fiu mort. M-am hotărât să nu mai cumpăr hopium 🙂 Ce rost au planificările în timp când timpul e necunoscuta cea mai imprevizibilă?

Să vedem dacă voi găsi 13 intenții, pentru că îmi propusesem doar 3… Nu voi detalia inutil intențiile mele, dat fiind faptul că fac parte din latura personală a vieții mele. Și, după cum am mai zis, nu vreau să limitez aria acestor intenții prin exprimarea unor dorințe exacte și concrete. Nu refuz nimic, atât timp cât se subscrie intențiilor mele.

Acestea sunt, în ordine intenționat aleatorie:

  1. Iubire
  2. Condiție fizică
  3. Independență financiară
  4. Recunoaștere
  5. Sex
  6. Călătorii
  7. Pace în suflet
  8. Cunoștințe
  9. Expertiză
  10. Dans
  11. Aventură
  12. Performanță
  13. O lumină în viața altora

O listă care ar putea îngloba oricâte dorințe, între 3 și 1000, o listă care poate să fie și pentru  o viață, nu doar pentru un an. Ideea e să ne bucurăm de călătoria pe care o facem spre obiectivele alese.

Aaa, și dacă este să dau un titlu acestui an, să fie: Anul Dezvoltării de Bun-Simț. Ideea mi-a venit citind blogul Mayhem și intenționez să o dezvolt în viitor, alături de prieteni.

Nu uita, datorită faptului că ai citit acest articol vei AVEA un an pe placul și pe măsura inimii tale! Ai grijă de inima ta!

Despre brandul personal, pe scurt

Căutător neobosit de suflete grandioase. Un brand personal care să capteze atenţia consider că e un brand care beneficiază şi de un slogan potrivit.
Îmi doresc să întâlnesc mereu oameni integri şi înţelepţi, cu toate că nu par sociabil şi dornic de comunicare, la prima vedere.
Caut oamenii care au ceva de spus, oamenii care au acea sclipire în ochi atunci când vorbesc despre ceea ce îi pasionează, oamenii care arată că Continuă lectura “Despre brandul personal, pe scurt”

Mesaje care mi-au atras atenţia in 2011 (2)

Continuăm seria de mesaje primite prin newsletter în 2011. Vei citi 9 mesaje primite de la Mike Dooley (din filmul The Secret, de acolo îl știi), în cadrul unui newsletter motivațional. Mesajele sunt scrise ca și cum ar proveni de la Univers, care ți se adresează personal. Sunt o sursă de energie de multe ori, cele 9 mesaje fiind cele care mi-au atras cel mai mult atenția și cele care mi-au dat cele mai multe idei bune.

Newsletter motivațional The Universe

1.
When someone behaves poorly, Alex., it’s always because they’ve forgotten how powerful they really are, how beautiful life is, and how much they’re loved.
Always,
The Universe

2.
How adventurous would life be, Alex., if you were “challenge free”? If you had the perfect body, perfect self-esteem, everyone adored you, and you won the lottery every Sunday?
Not.
Now what if, painful as they may temporarily be, you could choose a life during which challenges might arise whenever your thinking needed expansion, on the sole condition that every one of them could be overcome no matter how daunting they may at first seem?
Everything makes you more,
The Universe

3.
It’s ALL God, Alex..
Everything, always, and forever.
Good,
The Universe

4.
The more one loves for no reason at all, Alex., the easier their life, the greater their friends, and the happier their times.
Love rocks,
The Universe

5.
Alex., oh Alex.-ie-poo… you’re dreaming-g-g-g. And while I abhor the idea of disturbing you when things are getting so very exciting in your life, I just want to remind you that no matter what may ever happen, the dreamer is always greater than the dream.
You’re the greatest –
The Universe

6.
It’s kind of strange, Alex., but first you have to know what you want, defined in terms of the end result. And then you have to physically move towards it, without defining the hows.
At which point, the thing you want actually starts coming to you, on its own terms, from a direction completely unexpected.
Not unlike a cat,
The Universe

7.
People believe what they want to believe, Alex.. And this, alone, explains what they have or don’t have.
Does that make your entire flippin’ day, or what?!
The Universe

8.
What I most want you to dream of, Alex., are possibilities that thrill you.
What I most want you to feel, is happy.
And what I most want you to know, is that you’re loved.
Always,
The Universe

9.
Generosity and gratitude, Alex., turn good into great.
Thank you, you’re welcome –
The Universe