A existat în țara asta, în secolul trecut, o femeie care a murit tânără. Magda Isanos se numea. Poți căuta informații despre ea pe Internet. Ea a scris câteva poezii pe care, de când le-am citit, le-am adăugat în lista celor mai frumoase versuri.
Iată în continuare o poezie pe care eu o dedic celor plecați prea devreme dintre noi. De parcă ar fi vreodată prea multă viață de trăit…
“Nopţile uneori se deşteaptă
un clopot, ori geme o treaptă,
ca şi cum ar veni cineva, ca şi cum
m-ar chema către ţara de fum.
Se-ntunecă şi se clatină cerul.
S-alege de-o parte lemnul, de alta fierul.
Toate lucrurile se-nfioară. Din ape
uscatu-nvolburat vrea să scape.
Nu-i nici-o lumină, nu-i nici-o floare.
Şi iată : vieţile viitoare
nu mă mângâie că mă duc de-aici,
lăsând ogoarele, copiii mici.
Aş fi vrut să mai am răgaz,
să mai fac o gradină şi-un iaz ;
să zidesc case, să pun livezi,
şi vie să cresc, şi cirezi.
Doamne, ce mult aş fi vrut
să le fac toate de la-nceput !
Însă Dumnezeu m-a strigat,
în mijlocul zilei de foc, şi-am plecat,
lăsând uneltele, lăsând ogoarele,
pământul cel vesel şi soarele!“
Add comment