Adâncit în gânduri, ascult muzică din trecut şi mai cuget un pic la viaţa mea, la parcursul meu.
Chitit pe a-mi aminti trecutul şi pe a-l rememora, în ideea de a-l aşterne pe hârtie, caut sursele de inspiraţie potrivite. Cum pot mai bine să dobândesc inspiraţie decât prin muzică? Sunt melodii care îmi aduc aminte de experienţe intense. Cum ar fi “Derniere Danse”, care îmi aduce aminte de coborârea dealului de la Superga cu maşina. Şi e doar un exemplu…
E o întreagă ţesătură de gânduri, emoţii, sentimente, amintiri, melodii, citate, filme, momente… Tot ceea ce am strâns în mine, am stivuit până la tavane. Am făcut coloane printre care mă strecor când şi când atunci când am timp, curaj şi singurătate, ca să rătăcesc temporar prin această casă malformată şi ciudată. Am început construcţia frumos, bine, drept. Şi apoi am început să desenez linii strâmbe, să zidesc cu găuri, să unesc imperfecţiuni. Aşa a ajuns casa mea interioară, templul sufletului meu, o ciudăţenie plină de emoţie şi sensuri abstracte, în care am locuit prea puţin în ultima vreme. Am preferat să stau afară, în întunericul gri şi în ploaia de evenimente, pe pragul templului meu ciudat şi drag, în loc să intru şi să rătăcesc printre coloanele înalte şi strâmbe. Să intru înseamnă să şi stau, iar asta nu îmi permit. Încă nu îmi pot permite să locuiesc în mine însumi, să intru şi să mă închin în templu, să sărut şi să îmbrăţişez coloanele multicolore sinuos conturându-se către tavanele unui cer roşiatic de apus. Apoi să caut colţul de întuneric în care mi-am ascuns demonii, să îi scot la lumină şi să stau de vorba cu ei, vechii şi blestemaţii mei prieteni de o viaţă.
Cu fiecare notă muzicală care atinge corzi ruginite în templu, cu fiecare strop de alcool care arde coridoarele slăvitului şi ciudatului templu, mă apropii mai mult de acel colţ în care întunericul e blând, cald şi copleşitor. În mijlocul luminii se ascunde cel mai întunecat colţ din lumea prăbuşită la picioarele zeilor indiferenţi. Colţul meu de Întuneric. Şi va veni o vreme în care se va desface lumina în cioburi multicolore, va veni un timp în care îşi va pierde substanţa, căldura; jugul se va desface. Atunci, demonii vor metamorfoza în cumplit de frumoşi îngeri care vor îmbrăţişa cu aripile lor, pentru veşnicie, maiestuoasele coloane.
Credit: Photo by Noah Silliman on Unsplash
Add comment