Gânduri despre cei plecaţi în lume

Suflete rătăcite, suflete rătăcitoare… Plecate prin lume, fugite de acasă, îndepărtate cu bună-ştiiinţă. Suflete călătoare pentru care singura mişcare posibilă e rătăcirea prin lume. Şi se pierd uite-aşa prin lumea asta mare, iar vouă nu vă pasă. Nu, nu vă pasă. Îi judecaţi aspru şi îi urâţi pentru că au avut curajul să se arunce în viaţa într-un mod cu totul şi cu totul absurd. Dar oare ce i-a împins să plece, oare ce i-a împins să părăsească liniştea căminului şi simplitatea pământului pe care s-au născut? Disperarea. Disperarea unei morţi premature, disperarea unei pierderi iminente, disperarea unui pustiu de şanse sau poate chiar prostia unor şanse ratate. Se aruncă în lume fără să le mai pese de podurile pe care le ard în urmă. Şi uneori nimeresc bine, alteori nu nimeresc nimic. Cert e că pe mulţi disperarea îi ţintuieşte la pământ după ani şi ani de dus în cârcă greutatea străinătăţii. Unii găsesc a doua casă, alţii îşi întemeiază o nouă viaţă, alţii se simt copii ai pământurilor proaspăt călcate. Dar după ani şi ani de zbucium, rând pe rând, cad suflete, se ruinează vieţi. Depresii, despărţiri, regrete, lacrimi amare. Dar mai ales depresii…  Sunteţi ale nimănui, dragi suflete călătoare. Aţi pornit în căutarea unei vieţi mai bune dar nu aţi găsit-o pentru că nu e nicăieri, pentru că nu există… Să vă întoarceţi înapoi, nu aveţi unde, nu mai e loc pentru voi, nu mai apartineţi, nu vă mai recunosc… Să vă întoarceţi înapoi ar fi cea mai mare greşeală, pentru că viaţa nu se mai întoarce, timpul nu se mai întoarce pentru voi, şansele nu se mai întorc. Ca vântul ce adie pe poteci într-o zi de vară, aşa să vă fie calea spre infinit. Chiar dacă frigul iernii vieţii v-a amorţit şi zăpezile regretelor v-au troienit cărările…

Melodia care rezonează perfect cu acest articol

Născut în 1989

Au trecut 20 de ani de la misterioasa Revoluţie Română, ale cărei secrete continuă să ne scape printre degete.
Generalul Stănculescu îşi omoară timpul de deţinut prin cazinouri şi paturi de măreţe glorii. Nu neapărat socialiste.
Martirii, acei oameni care au murit pentru idealul unei întregi generaţii, îşi dorm somnul de veci. Nu neapărat liniştiţi.
Iar eu? Eu am schimbat prefixul şi simt că acesta este adevăratul meu majorat, adevăratul punct de reper în dezvoltarea mea. Douăzeci de ani plini de întâmplări personale, în care am crescut odată cu tranziţia ţării spre capitalism. Nu neapărat autentic, dar cu siguranţă sălbatic. Continuă lectura “Născut în 1989”

O lucrare despre om

… sau Manifest Filozofic
Suntem energie pură, masă vibrândă de atomi. Suntem parte din marele mister al Universului, parte din infinitatea sa.
Avem potenţial nelimitat, avem capacitatea de a obţine tot ceea ce dorim, de a fi oriunde avem capacitatea de a ne imagina.
Trebuie doar să spunem P-O-T şi vom putea. Trebuie să avem curajul de a ne imagina, pentru a putea obţine lucruri şi fapte la care nici nu am avut curajul să visăm.
Reprezentăm cel mai sublim miracol al Universului. Nu contează cine ne-a creat. Nu contează în ce credem. Nu contează nici chiar dacă credem. Existăm, într-o formă sau alta, suntem, orice am fi. Continuă lectura “O lucrare despre om”

Dacă ai fi Pământul pentru o zi, ce le-ai transmite oamenilor?

Eu sunt cel care permite ca soarele să vă încălzească trupul. Eu sunt vântul care vă foşneşte prin păr. Eu sunt ploaia care dansează pe faţa voastră. Eu sunt parfumul florilor în aer şi eu sunt florile care-şi trimit mirosul pretu-tindeni. Eu sunt aerul care poartă parfumul. Eu sunt cel care dintotdeauna a oferit totul şi nu a cerut în schimb nimic mai mult decât respect şi cumpătare.
Dar voi cine sunteţi? Oamenilor, cunoaşteţi-vă pe voi înşivă! Vedeţi-vă greşelile! Credinţa voastră oarbă în supremaţie şi dominare v-a dus pe un drum înfundat. Aţi simţit foarte aspru consecinţele distrugerii echilibrului meu, v-aţi văzut liniştea şi siguranţa distruse de propria voastră lăcomie şi tot mai manifestaţi acelaşi comportament care v-a adus nefericire.
Mulţi dintre voi nu vedeţi că mă distrugeţi – pe mine, cel care v-am dat Viaţă – pentru că acţiunile voastre urmăresc doar să vă ridice calitatea vieţii. Este absolut surprinzător că sunteţi atât de miopi încât nu observaţi că aceste câştiguri pe termen scurt pot produce pierderi pe termen lung, că adeseori o fac şi o vor face. Aţi mers atât de departe, încât aţi considerat inevitabilă şi necesară o astfel de acţiune – căutând să închideţi răni în sufletul vostru, în timp ce deschideaţi răni în trupul meu.
În mod sistematic vă distrugeţi mediul înconjurător şi apoi definiţi aşa numitele dezastre naturale ca fiind o dovadă a modurilor dure prin care mă manifest. Voi v-aţi făcut o farsă vouă înşivă şi modurile voastre de manifestare sunt crude. Nimic nu a fost mai crud cu mine decât omul. Cu toate acestea, vă daţi la o parte din orice înseamnă implicarea voastră; negaţi orice responsabilitate. Ziceţi că nu este vina voastră. Şi aici aveţi dreptate. Nu se pune problema de vină, e o problemă de alegere. Puteţi să alegeţi mâine să puneţi capăt distrugerii pădurilor tropicale. Puteţi să alegeţi să opriţi distrugerea stratului protector care înconjoară planeta. Puteţi să alegeţi să încetaţi nesfârşitul masacru asupra minunatului meu ecosistem – dar o veţi face oare? Sunt în starea în care sunt din cauza voastră şi a alegerilor pe care le-aţi făcut – sau nu aţi reuşit să le faceţi.
V-am dat toate resursele să acţionaţi. Aveţi toate instrumentele cu care să faceţi alegerea. N-aţi făcut-o, nu pentru că nu puteţi să o faceţi. Omenirea ar putea să oprească extraordinar de repede degradarea mea continuă. Voi alegeţi să nu o faceţi.
Datorită gândurilor voastre greşite despre evoluţie, vă condamnaţi să nu trăiţi niciodată aşa cum vă doriţi. Tot aşa, vă condamnaţi să nu mă cunoaşteţi aşa cum sunt eu în realitate, să vedeţi armonia prezentă în fiecare fibră a mea. Până la un moment dat. Pentru că nu veţi putea să mă ignoraţi pentru totdeauna şi va veni momentul ultimatumului. Sau al reconcilierii noastre.
Aţi evoluat în materie de ştiinţă şi tehnologie, iar acum puteţi evolua în cadrul conştienţei voastre. Iar aceasta ar fi cea mai măreaţă evoluţie dintre toate, făcând ca, prin comparaţie, toate celelalte progrese să pară nesemnificative. Secolul al XXI-lea ar putea fi epoca trezirii.
Faceţi absolut orice vă este de folos, orice vă ajută – orice ritual, ceremonie, demonstraţie, meditaţie, gând, cântec, cuvânt sau acţiune care vă sunt necesare ca să vă reconecteze cu mine – faceţi-le. Faceţi orice ca să vă amintiţi de mine. Faceţi orice pentru a celebra viaţa ce freamătă datorită mie. Faceţi orice pentru a limita efectele inconştienţei voastre de până acum.
Persistă lucrul căruia îi opuneţi rezistenţă. Poate fi schimbat numai cel pe care-l acceptaţi. Nutriţi gânduri de divizare şi separare şi din cauza unor asemenea gânduri m-aţi ignorat, crezând că nu vă va afecta ceea ce refuzaţi să vedeţi. Acceptaţi-vă greşelile. Nu vă va salva nimic altceva decât adevărul pe care vi-l spun aici: SUNTEM CU TOŢII UNUL. Dacă eu sufăr, toţi veţi suferi. Dacă unul dintre voi suferă, sufăr şi eu. Du acest mesaj pretutindeni, peste oceane şi continente, imediat după colţ cât şi în lumea întreagă!
Calamităţile de pretutindeni sunt rezultatul conştiinţei de pretutindeni. Unii dintre voi spuneţi că această conştiinţă colectivă poate schimba totul; că voi mă puteţi salva cu ajutorul propriilor voastre gânduri. Gânduri puse în acţiune. Mă veţi salva, dacă destui oameni de pretutindeni cred că trebuie făcut ceva ca să ajutaţi mediul înconjurător. Dar trebuie să acţionaţi repede. De atât de mult timp e atât de mult rău. E nevoie de o schimbare majoră de atitudine.