Domeniul motivaţional – nebunie sau revoluţie?

Azi am de gând să vă vorbesc despre nişte nebuni… Despre nişte tineri care îşi neagă rădăcinile şi proclamă ca valori supremă libertatea şi munca. Dispuşi să renunţe la multe lucruri, să facă multe sacrificii, să se dedice total idealurilor pe care şi le-au stabilit. Rupţi de dogme, idei învechite, îşi ard constant podurile ce duc către trecut, hotărâţi să privească doar înainte, indiferent de consecinţe.

Siguri pe sine, ei nu visează la averi fabuloase, la mărire şi faimă, ci îşi construiesc planuri de acumulare a averilor şi de dobândire a succesului. Pentru ei, a munci pentru cineva înseamnă a fi salahor; sumele cu multe zerouri nu îi impresionează, deoarece în orice clipă constată că pot adăuga încă o cifră la marile numere. Trăiesc doar după legile sociale absolut necesare şi obligatorii, ignorând alte legi pe care nu sunt obligaţi să le respecte. Adevăratele legi care le conduc vieţile sunt Legea Atracţiei, Legea Numerelor Mari, Legea Autosugestiei. Consideră că şi Raiul, şi Iadul, se află în om şi că numai de noi depinde succesul sau eşecul personal.

Educaţia oferită de şcoală este doar o corvoadă pentru ei, deoarece consideră că au descoperit metode de educare mult mai eficiente. Ei cred cu adevărat că pot fi mai buni, mai puternici, mai fericiţi, mai bogaţi, mai sănătoşi urmând principiile marilor oameni de succes care au trăit vreodată pe acest pământ.

Au desfiinţat graniţe personale, proclamând libertatea spiritului şi a minţii. Au rupt bariere morale şi comportamentale. Şi-au sfărâmat vechi principii şi reguli de viaţă, au abandonat credinţe care sunt general considerate esenţiale pentru dezvoltarea spiritului uman. Au călcat în picioare propriul lor viitor sigur şi liniştit, optând pentru un viitor incert şi plin de riscuri pe care se simt pregătiţi să şi le asume.

Au reformulat pentru ei înşişi definiţiile clasice ale fericirii, iubirii, credinţei, respectului, cinstei, muncii, sincerităţii, prin vorbele celebre ale unor oameni ca Andrew Carnegie, Henry Ford, Dale Carnegie, Napoleon Hill, Og Mandino, Stephen Covey, Robert Kiyosaki, luând ca exemplu sute de oameni care au schimbat faţa pământului prin creaţia lor. Respectă enorm de mult oamenii de succes şi critică aspru defectele umane, începând cu ei înşişi. Luptă nu împotriva eşecului, ci pentru succes.

Unii sunt dispuşi să calce pe cadavre pentru a-şi atinge scopurile în viaţă, însă ei ştiu foarte bine că singurul cadavru pe care vor fi vreodată dispuşi să calce este cel al propriei lor persoane; aceşti nebuni ştiu foarte bine că succesul presupune tot ceea ce poate fi mai bun şi mai frumos în lume. Ei îşi doresc să fie schimbarea, nu doar să schimbe lumea, şi încep întâi şi întâi prin a se schimba pe ei înşişi.

Transfiguraţi, aceşti oameni pe care poate îi vedeţi zilnic, sunt dincolo de ceea ce voi consideraţi că este normal. Nu e normal ca un om să se ridice deasupra propriei sale condiţii, să se declare propriul său stăpân şi să declare că vrea să schimbe lumea! Nu e normal, nu e moral, nu e bine, nu e frumos, nu e sănătos, nu, nu, nu !!! Acestor nebuni trebuie că le lipseşte ceva. Şi ştiţi ce? TEAMA. Da, le lipseşte teama, instinctul de autoconservare care lâncezeşte dintotdeauna în om. Sunt dispuşi să atingă succesul sau să moară încercând. Pentru că aceşti dezaxaţi sunt hotărâţi să îşi creeze propria fericire, a lor şi numai a lor. Însă fericirea lor personală îşi are rădăcinile în fericirea altora. Vor să fie fericiţi ajutându-i pe alţii să devină fericiţi. Cum pot ei să ajute pe alţii, când nici să vadă realitatea nu au habar?! Ei bine, dacă tot e să semănăm nesiguranţă, sunteţi siguri că vedeţi realitatea? Sau vedeţi toate problemele realităţii? Orbi să fie, şi ei pot vedea mult mai bine realitatea, deoarece îşi canalizează energia spre interior, acumulând rezerve colosale, nu o risipesc înspre exterior.

Într-adevăr, nebunii riscă, se sacrifică, tânjesc după idealuri pe care nimeni încă nu le vede, în afară de ei. Şi nimeni în afară de ei nu le va putea vedea vreodată, deoarece, atunci când idealurile acestor nebuni se vor materializa în succese fulminante, în averi colosale, toţi îi vor admira şi îi vor iubi sau îi vor blama şi îi vor denigra, neîntrebându-se deloc asupra procesului care a dus la aceste rezultate. Unii îi vor numi „iluştri oameni de succes”, alţii îi vor numi „posedaţi şi închinători ai Satanei”, destui îi vor considera „mână în mână cu netrebnicii care fură pâinea de la gura oamenilor”, câţiva îi vor drept exemplu al succesului şi fericirii pe care le aduce cu sine Dragostea Divină, în timp ce nebunii au jurat să trăiască chiar şi fără iubire, dacă circumstanţele de sacrificiu cer aşa ceva. Însă nimeni nu îi va înţelege. Oricine poate afla secrete, dar foarte puţini sunt capabili să le înţeleagă, şi aproape nimeni nu poate trăi cu nesiguranţa pe care o insuflă acestea.

Toate aceste fragmente alcătuiesc marele domeniu al conceptelor motivaţionale de dezvoltare personală şi profesională, foarte la modă, ce-i drept… NU PLEDEZ NICIDECUM ÎN CONTRA ACESTUIA, dimpotrivă, subliniez faptul că domeniul motivaţional tinde tocmai spre schimbarea fiinţei umane, spre redefinirea ei în lumina unor noi concepte universale. Nu e deloc uşor să trăieşti condus de aceste principii care contravin în mare parte vechilor definiţii ale valorilor umane. Nu merge să adopţi „oleacă” aceste principii, doar cât să ieşi dintr-o stare existenţială nasoală sau să le încerci de dragul diversităţii. Nu merge.

Nu e nimic nou, însă abordarea principiilor de viaţă este într-adevăr revoluţionară prin prisma educaţiei motivaţionale. Nicidecum acest lucru nu creează anarhie, nicidecum nu este negativ. Însă oare ce societate se va lăsa modelată în întregime de aceste concepte? Şi, mai ales, când?

Domeniul motivaţional, menţionat în acest articol, se cere a fi perceput ca totalitatea ideilor despre dezvoltarea personală şi profesională a omului, idei materializate în scrieri, înregistrări audio şi video ale oamenilor consideraţi în mod unanim “de succes”.