Cărţi citite în 2008: Povestea târfelor mele triste

… de Gabriel Garcia Marquez

„«Nimeni să nu se amăgească la gândul că va dura ce şi doreşte mai mult decât tot ce a fost.»”

„A fost ceva nou pentru mine. Nu cunoşteam vicleşugurile seducţiei şi veşnic îmi alesesem la întâmplare iubitele de o noapte, mai curând luându-mă după preţ decât după farmecele lor, şi făcusem dragoste fără dragoste, pe jumătate îmbrăcaţi, de cele mai multe ori, şi întotdeauna pe întuneric, pentru a ne închipui că suntem mai buni. În noaptea aceea am descoperit plăcerea de necrezut de a contempla trupul unei femei adormite fără îmboldirea dorinţei sau opreliştile pudorii.”

„Casa, ca orice bordel în zori, era tot ce poate fi mai aproape de paradis.”

„Solemn, de parcă tocmai ar fi descoperit acest adevăr, mi-a spus: Lumea înaintează. Da, i-am răspuns, înaintează, dar învârtindu-se în jurul soarelui.”

„Astăzi ştiu că nu a fost o nălucire, ci încă un miracol al primei iubiri din viaţa mea aflate abia la nouăzeci de ani.”

„Şi încheie pe un ton serios, din tot sufletul: Să nu mori fără să vezi cât de minunat e să ţi-o tragi din dragoste.”

Cărţi citite în 2007: Al doisprezecelea înger

… de Og Mandino

Următoarele citate spun multe despre natura şi calitatea acestui text:
– „La începutul acestei veri, când acest băieţel a intrat în viaţa mea, eram pregătit să îmi pun capăt zilelor. Fără soţia mea şi fără fiul meu nu mai aveam nici un motiv să trăiesc. Viaţa nu mai avea nici o valoare pentru mine, dar curajul şi spiritul extraordinar ale lui Timothy au reuşit să pătrundă în sufletul meu în momentele de cea mai mare disperare, ridicându-mi moralul, scuturându-mă şi învăţându-mă să zâmbesc din nou, amintindu-mi să binecuvântez fiecare zi în parte. Lupta lui Timothy pe teren mi-a amintit de minunile pe care le poate realiza oricare dintre noi, cu condiţia să nu ne dâm bătuţi. Băieţelul acesta m-a învăţat cum să trăiesc din nou. Ce mai contează viaţa mea? Cum aş putea să răsplătesc ce a făcut Timothy pentru mine? Cum aş putea să mă revanşez pentru faptul că a reaprins flacăra din mine? Cum?”
– „Din zi în zi, în toate privinţele, sunt tot mai bun!”

Cărţi citite în 2007: Mătase

… de Alessandro Baricco

O carte mică, dar foarte interesantă, ce prezintă destinul lui Hervé Joncour, un tânăr care pleacă în Japonia să aducă ouă de viermi de mătase şi acolo trăieşte o pasionantă poveste de dragoste. Tehnica este principalul element care m-a determinat să afirm faptul că este o carte bună. Repetiţia exactă a unor descrieri creează un sentiment de continuitate şi de structuralitate, în acord cu evoluţia intrigii. Unele descrieri se repetă cu schimbarea unui singur termen, sugerând schimbările care au loc în plan moral pentru protagonist.

Cărţi citite în 2007: Huliganii

… de Mircea Eliade

„Sărăcia e umilitoare şi când iubeşti… E o stare de larvă, o stare extraumană, pre-naturală, cum spunea nu ştiu cine…” (Dinu Paşalega – materialist)
„Câte talente zac pretutindeni, neştiute de nimeni, reflecta Dinu. Ce oameni excepţionali trec pe lângă noi, anonimi, şi noi admirăm prosteşte atâţia neghiobi, numai pentru că le-a popularizat numele politica şi literatura…” (Despre admiraţie)
„Să laşi pe un copil nemernic ca Lucu să se culce cu Luiza!… Să o vezi cât e de umilită, şi dezgustată de acest tânăr cretin – şi să nu faci o încercare de a o cuceri, să te mulţumeşti cu mici convorbiri inteligente, să o priveşti cum se depărtează (poate se duce direct la el în cameră?…) să o doreşti nopţile, fără a îndrăzni nimic, nimic… Şi toate acestea pentru că celălalt e mai tânăr şi infinit mai frumos. Să-ţi fie teamă de a fi refuzat de o femeie pe care nu o vei mai întâlni apoi niciodată; să-ţi fie teamă că-ţi va râde în faţă de toată inteligenţa şi filozofia ta, pe care ai desfăşurat-o numai ca să-i atragi atenţia, numai ca să-ţi sapi un drum mai sigur spre carnea ei…Şi-atunci să te resemnezi stupid, să-ţi continui discuţiile inteligente, prefăcându-te că nu te interesează nici Luiza, nici celelalte trupuri crescute sub soare. Să-ţi creezi o mică glorie şi o mică profesiune din inteligenţă, să fii admirat de femei pentru memoria şi pentru spiritul tău critic; şi să nu faci nici un alt gest, un gest bărbătesc, de teamă că vei fi refuzat şi vei cădea ridicol de pe piedestalul tău superior…” (condiţia intelectualului introvertit)
„Nu accepta nici un şantaj, nu te îndupleca în faţa nici unei suferinţe. Amorul e o invenţie feminină; lasă femeile să sufere cât vor; cine le-a pus să descopere această jucărie drăcească? Nu uita lucrul acesta: tu nu ai nici o obligaţie, eşti liber, eşti stăpân. Restul e literatură sau şantaj. Spune-ţi în fiecare zi: peste bord cu Anişoara, peste bord cu ea!…” (Alexandru Pleşa despre femei)
„Există un singur debut fertil în viaţă; experienţa huliganică. Să nu respecţi nimic, să nu crezi decât în tine, în tinereţea ta, în biologia ta, dacă vrei… Cine nu debutează aşa, faţă de el însuşi sau faţă de lume, – nu va crea nimic. Să poţi uita adevărurile, să ai atâta viaţă în tine încât adevărurile să nu te poată pătrunde nici intimida – iată vocaţia de huligan…” (experienţa huliganică)
„Ţi-am zis că nu mă intimidează nici o etichetă, adică nici un şantaj. Eu sunt şi rămân aşa cum vreau eu să fiu. Pot călca orice lege, în afară de legea fiinţei mele, pe care n-o cunosc decât eu… Dar nici un şantaj nu poate avea priză asupră-mi. Nu mă las şantajat nici de milă, nici de prieteni, nici de cuvântul dat. Toată lumea modernă sucombă în faţa unui asemenea şantaj. Toţi tremură când li se spune: ‘Nu eşti uman, nu eşti nou, nu eşti bun, nu eşti ca X, nu eşti ca Y!’ Eu am trecut de mult peste asemenea superstiţii. Am zvârlit de mult vechiturile acestea peste bord. Peste bord cu ele, peste bord!… Rămân ceea ce, nu mai poţi dumneata, după cum singur mi-ai mărturisit-o, rămân un perfect huligan…” (huliganismul în viziunea lui Alexandru Pleşa)

Cărţi citite în 2007: Zorba Grecul

… de Nikos Kazantzakis

Această carte a reprezentat o revelaţie pentru mine, în primul rând pentru forţa vitală pe care o emană, în al doilea rând pentru că în fascinantul personaj Zorbas l-am regăsit pe tatăl meu, un Zorbas român şi în al treilea rând pentru că am dobândit o nouă direcţie de gândire în urma lecturării acestei opere literare. Ediţia de la Humanitas merită toate laudele din punct de vedere tipografic şi al textului. Cartea te îndeamnă să o citeşti chiar şi prin formatul ei grafic de excepţie, fără greşeli ortografice în textul extrem de bine tradus, prin foile albe şi de calitate, prin coperta strălucitoare şi îngrijită.
„A prelungi despărţirea de cei dragi este otravă curată; mai bine să o tai dintr-o lovitură şi să rămâi iarăşi singur de tot, în starea firească a omului, singurătatea.”
„De lucrat pot să îţi lucrez cât pofteşti. Sunt robul tău. Dar cu santuri e altă treabă, ţi-am zis. E ca o fiară, vrea libertate. De-oi avea chef, o să-ţi cânt. Şi-o să joc şi zebetiko şi hasapiko şi pentozali – da’ trebuie, la naiba, să am chef!”
„În mintea lui Zorbas, modernul devenise străvechi, într-atât îl depăşise în sinea lui. În mintea lui telegraful şi vaporul şi calea ferată şi morala curentă şi patria şi religia însemnau vechituri de aruncat la gunoi. Sufletul lui o luase cu mult înaintea lumii.”
„Omu’ e fiară la tinereţe, aia e, fiară sălbatică mâncătoare de oameni!”
„Niciodată să nu umbli cu jumătăţi de măsură – pricepuşi ce vreau să zic, ai?”
„Trecui, cred, de şaizeci de ani, dar dac-oi apuca o sută, nici că o să-mi pese. O să ţin şi-atunci o oglinjoară-n buzunar şi-o să vânez neamul muieresc.”
„Omul e o brută, află de la mine! Exclamă şi izbi cu bastonul în pietre. O brută cum nu s-a pomenit. Domnia ta n-are de un’ să ştie, ţi-au venit toate de-a gata, ca pe tavă. Da’ ia întreabă-mă şi pe mine: e brută, ţi-o spun eu! I-ai făcut rău? Te respectă şi tremură de frica ta. I-ai făcut bine? Îţi scoate ochii! Ţine-l cât poţi la distanţă, stăpâne! Să nu le dai curaj oamenilor, să nu le spui că toţi suntem la fel, că toţi avem aceleaşi drepturi; fin’că pe dată o să ţi se urce-n cap, o să-ţi smulgă pâinea şi-o să ajungi muritor de foame. Ţine-l la distanţă, stăpâne, crede-mă, că-ţi vreau doar binele.”
„Eu, unu’, îţi spun drept, cu cât îmbătrânesc, sunt mai sălbatic. Nu mă dau bătut cu una cu două, vreau să-i vin lumii de hac!”
„Eu unu’, să nu râzi, stăpâne, mi-l închipui pe Dumnezeu leit ca mine. Doar un pic mai înalt, mai puternic, mai trăsnit; şi, fireşte, nemuritor. Stă huzurind pe piei de oaie cu lână aurie şi baraca lui e cerul întreg. Nu-i făcută din bidoane de gaz, ca a noastră, ci din nori. În mâna dreaptă nu ţine nici o sabie, nici un cântar, astea-s unelte de ucigaşi şi băcani; Dumnezeu ţine un burete uriaş îmbibat cu apă, ca norul de ploaie. În dreapta lui se află Raiul, în stânga Iadul. Vine bietul suflet, ca un firicel, fiindcă şi-a pierdut trupul, şi tremură tot. Dumnezeu îl măsoară cu privirea şi râde pe sub mustăţi. Da’ face pe niznaiul. ‘Ia vin’ aici, îi zice cu glasul îngroşat, vin’ aici, blestematule!’ Şi începe ancheta. Sufletul îi cade la picioare. ‘Aoleu! Îi strigă. Am păcătuit, Doamne!’ Şi dă-i şi-nşiră, de crezi că nu se mai opreşte. Da’ Dumnezeu se plictiseşte, boscorodeşte: ‘Taci odată, îi strigă, m-ai asurzit.’ Şi paf! Dă una cu buretele şi şterge toate păcatele. ‘Treci în Rai! Îi zice. Petre, bagă-l şi p-ăsta-năuntru, sărăcuţul!’ Fin’că trebuie să ştii, stăpâne, că Dumnezeu este un domn; asta va să zică nobleţea: să ierţi!”
„Dacă o muiere doarme singură, noi, toţi bărbaţii suntem de vină. Într-o bună zi, la Judecata de Apoi, toţi o să dăm socoteală (…) Vai de bărbatul care ar fi putut să se culce c-o muiere şi n-a făcut-o; vai de muierea care-ar fi putut să se culce c-un bărbat şi n-a făcut-o!”
„Cine a făcut oare labirintul acesta al nesiguranţei, templu al vanităţii, urcior plin cu păcate, ogor semănat cu ierburile vrajbei, gura asta de Iad, coşul acesta ticsit de viclenii, otrava asta ce seamănă a miere, lanţul acesta care leagă muritorii de lume – femeia?
„Spune-mi ce iese din ce mănânci, ca să-ţi spun cine eşti!”
„Dorul tulbure al inimii, plin de ţărână şi seminţe, devenise joc intelectual steril şi arhitectură vaporoasă.”
„(…) ticăloasele de muieri au nas umed, ca nişte căţele, şi-adulmecă pe dată cine le doreşte şi cui i-e scârbă de ele.”
„Aşa se eliberează omul, ascultă-mă pe mine, aşa se eliberează – îmbuibându-se şi nu călugărindu-se. Mă, cum naibii să scapi de drac dacă nu te faci frate cu el?”
„Mare, muiere, vin, treabă berechet! Să te-avânţi în toate cu-nfocare! Să ai treabă, vin, amor şi să nu-ţi fie teamă nici de Dumnezeu, nici de dracu’! Asta înseamnă să fii tânăr!”
„Am furat, am ucis, m-am culcat cu o droaie de muieri! Am călcat multe porunci; câte-s? Zece? (…) Şi totuşi, de-o fi existând Dumnezeu, nu mi-e câtuşi de puţin teamă să mă prezint în faţa dumnealui. Nu ştiu cum să-ţi spun ca să-nţelegi, da’ toate astea cred că nu fac doi bani. Se coboară acu’ Dumnezeu să-şi piardă vremea cu nişte viermi ai pământului şi să le ţină socoteala ce fac? Şi să se mânie, să-njure, să-şi strice liniştea fin’că, uite, am călcat strâmb, am călcat perechea viermelui de lângă noi şi-am mâncat un pic de carne miercurea şi vinerea! Uf, afurisiţi să fiţi alde burtă-verde!”
„Iadul murea şi renăştea în fiecare clipă, precum viaţa. De mii de ani tinerii şi tinerele jucau sub pomi abia înfrunziţi – salcâmi, brazi, stejari, platani şi curmali – şi vor juca încă mii de ani, cu feţele aprinse de dorinţă. Feţele se schimbă, unele se întorc în pământ, altele le iau locul. Dar esenţa, Unul, va rămâne întotdeauna aceeaşi. Un dansator pătimaş, de douăzeci de ani, jucând întruna, nemuritor.”„Mă, ce maşinărie e omul! Îi dai pâine, vin, peşte, ridichi şi ies oftaturi, râsete şi vise. Uzină, nu altceva!”

Cărţi citite în 2007: Unsprezece minute

… de Paulo Coelho

„Viaţa este foarte rapidă; îi face pe oameni să treacă de la cer la infern în câteva secunde.”

„Pot alege între a fi o victimă a lumii sau o aventurieră în căutarea comorii sale. Totul ţine de felul cum îmi voi privi viaţa.”

„Unsprezece minute. Lumea gravita în jurul a ceva ce dura doar unsprezece minute.
Şi din cauza acestor unsprezece minute dintr-o zi de douăzeci şi patru de ore (admiţând că toţi fac dragoste cu soţiile lor în fiecare zi, ceea ce era o adevărată absurditate şi o minciună totală), ei se căsătoreau, întreţineau o familie, suportau plânsetul copiilor, se dădeau de ceasul morţii ca să se justifice când ajungeau târziu acasă, se uitau la zeci, sute de alte femei cu care le-ar fi plăcut să se plimbe în jurul lacului din Geneva, îşi cumpărau haine scumpe pentru ei, rochii încă şi mai scumpe pentru ele, plăteau prostituate ca să compenseze ceea ce le lipsea, susţineau o uriaşă industrie de cosmetice, diete, gimnastică, pornografie, putere — şi când se întâlneau cu alţi bărbaţi, contrar legendei, nu vorbeau niciodată despre femei. Discutau despre funcţii, bani şi sport. Era ceva putred cu civilizaţia; şi nu era vorba despre despădurirea Amazoniei, stratul de ozon, dispariţia urşilor panda, fumatul, alimentele cancerigene, situaţia din penitenciare, cum urlau ziarele. Era exact domeniul în care lucra ea: sexul.”

„Şi fiinţa umană poate îndura o săptămână de sete, două săptămâni de foame, mulţi ani fără acoperiş, dar singurătatea nu o poate îndura.”

„… oamenii au nevoie să creadă ca să-şi dea un sens vieţii lor.”

„După atîta convieţuire cu persoanele care vin aici, ajung la concluzia că sexul poate fi utilizat ca oricare alt drog: ca să fugi de realitate, ca să-ţi uiţi problemele, ca să te relaxezi. Şi, ca toate drogurile, e o practică nocivă şi distrugătoare.”

„Sexul este arta de a controla lipsa de control.”

„clienţii ştiu că trebuie să plătească pentru ceea ce ar trebui să aibă gratis, şi asta e deprimant. Femeile ştiu că trebuie să vândă ceea ce ar prefera să dăruiască doar din plăcere şi afecţiune, şi asta e distructiv.”„Tot ce este contra naturii, contra dorinţelor noastre celor mai intime, toate acestea sunt anormale din punctul nostru de vedere, deşi din punctul de vedere al lui Dumnezeu par o aberaţie. Ne căutăm infernul, ne trebuie milenii ca să-l construim şi, după multă strădanie, putem trăi acum în cel mai rău chip cu putinţă.”