Mor actorii

Acum doua luni aflam despre moartea lui Robin Williams. S-a sinucis. L-am vazut in zeci de filme si am crescut cu filmele lui. De la “Doamna Doubtfire” pana la “What Dream May Come”, filmele lui m-au insotit prin viata pana in prezent.

Ieri am aflat despre moartea lui Toma Moraru, un tanar actor iesean stabilit in Germania. S-a sinucis. L-am vazut in rolul lui Poprișcin din piesa ”Jurnalul unui nebun” la Ateneul Tatarasi si rolul sau mi-a ramas intiparit in minte. Superb!

In mod normal, stirea unei sinucideri trece pe langa mine neobservata, cu exceptia cazului in care persoana in cauza este printre cele cu care rezonez. Cu actorii am rezonat mereu, imi place enorm de mult teatrul si lumea sa. Sufletul de artist pare sa fie unul foarte complex, foarte dificil de raportat la lumea in care traim.

Regretele sunt mereu tardive. Suntem noi oare vinovati ca nu i-am inteles, ca nu le-am oferit o lume mai buna in care sa se exprime, sau pur si simplu asa trebuie sa fie finalul unui artist, tragic si abisal?

Hollywood Mirage

(opiniile unui amator de teatru)
În Iași, se întâmplă periodic să se joace piese de teatru la care mă duc odată și apoi stau și mă gândesc o perioadă bună de vreme. Mă gândesc la ceea ce am înțeles din piesă, mă gândesc la ceea ce nu am înțeles, caut să trag niște concluzii care să îmi fie de folos pe mai departe. Ultima piesă de acest tip a fost Hollywood Mirage, în regia lui Ion Sapdaru. Am ajuns la Uzina cu Teatru, unde se joacă acest spectacol, cu așteptări bine formulate. Niște foi albe imaginare pe care aveam să completez impresiile de la spectacol, legate de actori, piesă, decor.
Actori
Numai unul și unul, actori foarte buni și efervescenți, cu o capacitate foarte bună de a te face să trăiești aici și acum fiecare replică. Datorită lor, am simțit o energie deosebită pe tot parcursul piesei, o vibrație care m-a făcut să fiu total prezent, să uit de toate problemele și aspectele vieții de zi cu zi. Pentru mine e foarte important acest aspect, apreciez cu adevărat orice eveniment care mă scoate din cotidian și mă duce departe de acesta, oferindu-mi o pauză, o relaxare.
Piesa
După cum spune domnul Sapdaru, Hollywood Mirage e o uzină de povești. E locul acela magic în care îți abandonezi hainele ponosite și prăfuite și în care îți pui o mască a celebrității. E locul acela în care simți că poți fi ceea ce ai visat dintotdeauna, în care celebritatea cu ale ei 15 minute consacrate este repetitivă, ți se oferă seară de seară. E refugiul celor cărora viața le-a înfrânt ambițiile, rezervându-le obscuritate și tristețe. Apare și un personaj pe care istoria nu poate sau nu vrea să îl îngroape, apare să ne bântuie conștiința, să ne reamintească faptul că inevitabil vom repeta greșelile trecutului, oricât de mult ne-am strădui să nu o facem.
Te invit cu drag să afli ce se află în spatele ușilor acestui local atipic! Află de aici mai multe informații despre spectacol și despre bilete. Mâine seară este ultima reprezentație înainte de Crăciun.

Hollywood Mirage

….fascinaţia pentru Hollywood este, în continuare, vie şi constantă. Suntem tributarii Hollywood-ului vrând- nevrând. Hollywood-ul, acest tărâm al umbrelor pe perete ne incită imaginaţia, ne face să credem că fericirea e atât de aproape, că prinţul cu pantoful pierdut în mână e pe cale să ne bată la uşă, că Marele Vrăjitor va aduce la viaţă prietenul pierdut, că genialul regizor ne va da un rol pentru Oscar, că vom gasi în beciul bunicilor Marele Graal şi foarte curând, poate chiar mâine, omenirea va înţelege în sfârşit că trebuie să trăiască în pace şi înţelegere pe mica noastră planetă…. Marea uzină cu poveşti, Hollywood Mirage, îşi continuă drumul său triumfal…” (Ion Sapdaru)

hollywood mirage

Click pe fotografie pentru vizualizarea afișului la dimensiunea completă

“Steaua fără… Mihail Sebastian”, regia: Ion Sapdaru

Aflat sub puternicul efect al spectacolului de teatru „Steaua fără… Mihail Sebastian”, în regia lui Ion Sapdaru, m-am decis să redactez o scurtă şi umilă cronică a acestui eveniment cultural, prin care să dau glas câtorva gânduri izvorâte din inimă.
Holocaustul, ca eveniment istoric de o amploare extraordinară, ce a avut o tragică influenţă asupra întregii lumi, a început să mă impresioneze odată cu înţelegerea cumplitelor suferinţe îndurate de evreii prigoniţi. Însă, datorită mediatizării excesive, tragedia a devenit pentru mine o poveste agasantă prin insistenţa şi ipocrizia unor naratori care tratau cinic, chiar tehnic, tragedia unor oameni vinovaţi că s-au născut sub steaua lui David. Holocaustul ca un fenomen politico-social care a dus la exterminarea în masă a populaţiei evreieşti din Europa…
Am făcut această introducere deoarece, pentru mine, are o mare legătură cu piesa de teatru. „Steaua fără… Mihail Sebastian” mi-a relevat un aspect inedit al Holocaustului: cel cultural. Omul şi evreul Mihail Sebastian reprezintă două ipostaze ale aceleiaşi feţe, pe când ipostaza de scriitor este o mască surâzândă, care nu reflectă drama existenţială a unui om prigonit de societate, părăsit de prieteni, umilit de apropiaţi. În fapt, trădarea apare ca laitmotiv, după părerea mea, deoarece foarte multe scene ilustrează atitudinea rece şi batjocoritoare a unor aşa-zişi prieteni faţă de drama scriitorului. Tocmai aceste întâmplări concrete formează substanţa suferinţei, cristalizată în singurătatea, teama, şi – în final – resemnarea dramaturgului.
Generalizând, condiţia umană a scriitorului Mihail Sebastian este de o surprinzătoare actualitate, deoarece ilustrează insuficienţa dictonului „Trăim împreună, murim singuri”. Înţelesul este inversat, în condiţiile în care a trăit stigmatizat de singurătate şi de prejudecăţile celor din jurul său şi a murit încercând să găsească înţelegere.
Un detaliu care m-a impresionat în mod deosebit l-au reprezentat privirile evreilor din imaginile proiectate pe fundal. Erau ochii neputincioaselor victime înghiţite de sutele de lagăre de exterminare, ai condamnaţilor fără vină, conştienţi de iminenta şi violenta lor moarte. Cifrele şi statisticile îşi pierd valoarea în raport cu imaginea unui om subnutrit, grav bolnav şi trăind în condiţii mizere pentru faptul că face parte dintr-o rasă catalogată de minţi întunecate drept „inferioară”.
Această piesă de teatru, prin claritatea şi forţa mesajului, se constituie într-un îndemn la conştientizarea realităţii, la abolirea ideilor preconcepute ce încă mai sunt acceptate de mulţi dintre noi, în ceea ce priveşte populaţia evreiască. Mulţi spun că se face prea mare caz în legătură cu Holocastul, că greşelile aparţin trecutului, concretizate în nazism, comunism. Însă un mesaj subtil al piesei este faptul că, amintindu-ne mereu de nevinovatele victime, străduindu-ne să nu mai repetăm nicicând greşelile ce au avut un colosal efect, aducem un umil omagiu celor sacrificaţi.
Referitor la jocul actoricesc, nu pot emite păreri avizate, însă nu am decât cuvinte de laudă. Din poziţia de profan spectator, în care mă găseam, am avut pe toată durata spectacolului sentimentul veridicului. Viaţa cotidiană, trăirile personajelor mi-au părut perfect transpuse în plan artistic. Totodată am avut şi un soi de revelaţie personală: valoarea unui actor nu se cunoaşte doar după calitatea interpretării unor roluri mari, ci şi după felul cum interpretează rolurile mici.