Suflete rătăcite, suflete rătăcitoare… Plecate prin lume, fugite de acasă, îndepărtate cu bună-ştiiinţă. Suflete călătoare pentru care singura mişcare posibilă e rătăcirea prin lume. Şi se pierd uite-aşa prin lumea asta mare, iar vouă nu vă pasă. Nu, nu vă pasă. Îi judecaţi aspru şi îi urâţi pentru că au avut curajul să se arunce în viaţa într-un mod cu totul şi cu totul absurd. Dar oare ce i-a împins să plece, oare ce i-a împins să părăsească liniştea căminului şi simplitatea pământului pe care s-au născut? Disperarea. Disperarea unei morţi premature, disperarea unei pierderi iminente, disperarea unui pustiu de şanse sau poate chiar prostia unor şanse ratate. Se aruncă în lume fără să le mai pese de podurile pe care le ard în urmă. Şi uneori nimeresc bine, alteori nu nimeresc nimic. Cert e că pe mulţi disperarea îi ţintuieşte la pământ după ani şi ani de dus în cârcă greutatea străinătăţii. Unii găsesc a doua casă, alţii îşi întemeiază o nouă viaţă, alţii se simt copii ai pământurilor proaspăt călcate. Dar după ani şi ani de zbucium, rând pe rând, cad suflete, se ruinează vieţi. Depresii, despărţiri, regrete, lacrimi amare. Dar mai ales depresii… Sunteţi ale nimănui, dragi suflete călătoare. Aţi pornit în căutarea unei vieţi mai bune dar nu aţi găsit-o pentru că nu e nicăieri, pentru că nu există… Să vă întoarceţi înapoi, nu aveţi unde, nu mai e loc pentru voi, nu mai apartineţi, nu vă mai recunosc… Să vă întoarceţi înapoi ar fi cea mai mare greşeală, pentru că viaţa nu se mai întoarce, timpul nu se mai întoarce pentru voi, şansele nu se mai întorc. Ca vântul ce adie pe poteci într-o zi de vară, aşa să vă fie calea spre infinit. Chiar dacă frigul iernii vieţii v-a amorţit şi zăpezile regretelor v-au troienit cărările…
"De-aia scriu,
Să-nțelegi că niciodată nu-i târziu
Să mai schimbi ceva în tine, vreau să știu
Cine vine lângă mine în pustiu."
Căutător neobosit de sensuri
Scriu pentru că am întrebări. Scriu pentru că întrebările creează răspunsurile. Scriu pentru că îmi pasă ce răspunsuri îmi influenţează viaţa. Scriu pentru că viaţa pe Pământ nu ţine la nesfârşit.
Căutător neobosit de rime
“Boem incorigibil,
Dosar cu foi nescrise,
Un creator teribil
Alimentat de vise…”
Add comment