Vraciul cui o fi
Tare bine e la şcoală… În pauze ieşim în curte, ne plimbăm prin şcoală, la ore ne înţelegem perfect cu profesorii, lecţii uşoare…
Hm… e greu de tot să îţi imaginezi aşa ceva. Doar o minte bolnavă ar putea crede acestea…
Băşcăleala continuă… Se mai agravează, se mai ameliorează… Dar important este că are continuitate.
Băşcăleala continuă… Se mai agravează, se mai ameliorează… Dar important este că are continuitate.
Pentru prima dată am văzut ceva dinamic la ora de Română: profesoara a luat cartea pe care o citea Mărguţă în oră, „Romeo şi Julieta” de Shakespeare, şi a trântit-o de altă bancă. Prea violent! Uite că şi ora de Română poate fi dinamică, dar într-un sens negativ prin excelenţă.
În ce condiţii de stres pot scrie… parcă aş copia la matematică, aşa mă simt… Naşpa senzaţie mă furnică în spate, mă dor ochii, mă dor braţele ce acoperă lecţia ce lipseşte. Prea tare să nu scrii nimic la ora de Română când se predă…
În ce condiţii de stres pot scrie… parcă aş copia la matematică, aşa mă simt… Naşpa senzaţie mă furnică în spate, mă dor ochii, mă dor braţele ce acoperă lecţia ce lipseşte. Prea tare să nu scrii nimic la ora de Română când se predă…
Of! Ce durere de cap! Profesoara se tot plimbă prin clasă, determinându-mă să ascund „adevărul”. Acum observ cu câtă atenţie participă unii la oră… Mărguţă se scobeşte în nas, Bogi se scarpină, Alexandra butonează telefonul lui Serge. Oare câţi kilometri parcurge profesoara într-o zi de lucru plină? Acum dă în marşarier… :O Mă, eu am de obiectat că nu are sacou. Noi de ce suntem obligaţi să purtăm? Că oricum nu o facem…
Gata o oră! Prea tâmpit timp pierdut degeaba cu o atletă tristă…
P.S. Cronica unei ore de Română, iunie 2006.
Add comment