Ultimele dorinţe

Tocmai când credeam că nu voi mai vedea curând un film cu adevărat bun, am descoperit pe HBO o premieră, The Bucket List. Acest film îi are ca protagonişti pe doi bătrâni aflaţi în stadiul terminal al unei boli, interpretaţi de Morgan Freeman şi Jack Nicholson. Cel de-al doilea, un miliardar în dolari, găseşte lista cu “dorinţe înainte de moarte” a celui dintâi şi are ideea de a-şi înfăptui fiecare dorinţele înainte de moarte cu ajutorul averii sale. Un film emoţionant şi plin de înţelesuri adânci, un film revelator, un film care spune o poveste veche într-un mod extrem de original şi de amuzant: Fă în viaţă tot ceea ce ai visat vreodată, chiar dacă asta se întâmplă în pragul morţii.
Îl adaug în categoria filmelor care trebuie văzute într-o viaţă.

Elsa y Fred

Elsa y Fred. Un film artistic pur şi simplu spectaculos, din punctual meu de vedere. Povestea de dragoste dintre Elsa, o bătrână în vârstă de 72 de ani, şi Fred, un văduv ipohondru de 78 de ani. Elsa reprezintă un personaj de excepţie, o bătrână care îşi trăieşte viaţa ca la 27 de ani, fără inhibiţii, fără să ia în seamă bolile de care suferă. Se îndrăgosteşte ca o adolescentă de Fred, noul său vecin, şi îl seduce. Între ei începe o relaţie ce naşte o iubire aproape adolescentină, culminată de împlinirea visului Elsei de a vedea Fontana di Trevi din Roma şi de a trăi scena din La dolce vita dintre Marcello Mastroianni şi Anita Eckberg.
E primul film pe care l-am vizionat practic fără subtitrare, deşi e în spaniolă şi am doar o traducere aproximativă în engleză a unei subtitrări portugheze… Nu am găsit subtitrare în engleză pe Internet, plus că există foarte puţine referiri la acest film. Ideea filmului şi jocul actoricesc al Elsei merită mult mai multe referinţe.
Acest film artistic merită văzut, merită cele două ore alocate lui şi durerea de cap pricinuită de urmărirea fişierului în paralel cu imaginile. Merită, pentru că ne învaţă câ bătrâneţea nu înseamnă moartea, că nu trebuie să ne temem de moarte, dar mai ales că nu trebuie să ne temem de viaţă, ci să trăim intens fiecare clipă. Elsa afirmă în cadrul unei discuţii cu medicul ei că este bine să se grăbească, pentru că nu mai are mult timp. În fapt nimeni dintre nu are mult timp, cu toate că este timp să facem tot ce ne propunem cu adevărat în sufletul nostru. Şi pentru că nu avem mult timp, trebuie să ne trăim intens viaţa, oricât de nebuneşti ar fi acţiunile. Iar cei doi îndrăgostiţi trăiesc o serie de experienţe foarte neobişnuite, din care ar fi indicat să înţelegem că nimic nu e interzis dacă ne face fericiţi, mai ales micile „pozne” ale vieţii.
Un film aproape educativ, un excelent material de motivare pentru o viaţă mai frumoasă şi plină de fericire.

What dreams may come

Sunt unele momente în viaţă când îţi dai seama că lucrurile nu stau chiar aşa cum te aşteptai până acum, că există anumite lucruri care scapă privirii observatorului superficial reprezentat de propria-ţi persoană… Am spus de multe ori că esenţialul scapă privirii, dar de-abia acum îmi dau seama cât de important este tot ceea ce spunem, facem, gândim… Toate acestea reprezintă Ceea Ce Suntem Noi, Sinele nostru…
Ar fi foarte puţin spus să afirm că volumele lui Neale Donald Walsch mi-au schimbat foarte mult gândirea şi viziunea asupra vieţii… Să stai de vorbă amical şi dezinvolt cu Dumnezeu Atotputernicul nu mi se părea o idee valabilă atunci când am început să citesc… Probabil că nu aş fi crezut un cuvinţel din cele peste 600 de pagini citite dacă nu mi-aş fi dat seama, spre marea mea uimire, că şi eu pot conversa cu Dumnezeu, în felul meu.
Conversaţiile cu Dumnezeu vor mai fi prezente multă vreme în articolele şi gândurile mele, dar deocamdată vreau să vă vorbesc pe scurt despre un film recomandat în volumul al III-lea, What dreams may come. Actorul principal, Robin Williams. Un film despre dragostea care transcende viaţa şi chiar moartea, care face să dispară până şi porţile iadului…
Nu voi povesti acţiunea filmului, ci principalele învăţăminte pe care le-am extras din el… Este vorba despre faptul că orice gândim, spunem şi facem produce un efect în Universul care depăşeşte graniţele vieţii noastre limitate. Noi ne creăm raiul şi iadul prin toate experienţele vieţii, prin toate alegerile noastre. Nu există un rai şi un iad predefinite, ci fiecare îşi are raiul sau iadul său, iar acest lucru nu se datorează recompensei sau pedepsei, ci doar alegerilor sale care creează cadrul manifestării uneia dintre cele două instanţe.
De asemenea, ideea „vieţii” de după moarte, intens exploatată de-a lungul timpului, capătă aici valenţe nebănuite. Universul se destăinuie într-o manieră cu totul nouă, este văzut ca un etern vis… De fapt, viaţa este un vis, o himeră, o iluzie, realitatea supremă este cea de după moarte, dar care este strict influenţată de experienţele vieţii.
Deşi greu de digerat, extrem de abstract, acest film este cu desăvârşire inspirat, îşi merită recomandarea făcută într-o carte despre care autorul afirmă că este în întregime inspirată. Inspirată de către Dumnezeu.
Pe de altă parte, jocul actoricesc al lui Robin Williams merită toate laudele, observ multe detalii comune cu jocul din alte filme, acele zâmbete din momentele tragice, care ascund în sinea lor multă durere, dar care reflectă în acelaşi timp învingerea acesteia, acceptarea cu seninătate a loviturilor vieţii, care nu sunt altceva decât consecinţele alegerilor noastre.
Personal, am fost impresionat în mod deosebit de acest film, care reprezintă o creaţie cu desăvârşire… inspirată.

Vreme este să te naşti şi vreme să mori

“Pentru orice lucru este o clipă prielnică şi vreme pentru orice îndeletnicire de sub cer.
Vreme este să te naşti şi vreme să mori; vreme este să sădeşti şi vreme să smulgi ceea ce ai sădit.
Vreme este să răneşti şi vreme să tămăduieşti; vreme este să dărâmi şi vreme să zideşti.
Vreme este să plângi şi vreme să râzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti.
Vreme este să arunci pietre şi vreme să le strângi; vreme este să îmbrăţişezi şi vreme este să fugi de îmbrăţişare.
Vreme este să agoniseşti şi vreme să prăpădeşti; vreme este să păstrezi şi vreme să arunci.
Vreme este să rupi şi vreme să coşi; vreme este să taci şi vreme să grăieşti.
Vreme este să iubeşti şi vreme să urăşti. Este vreme de război şi vreme de pace.
Care este folosul celui ce lucrează întru osteneala pe care o ia asupră-şi?
Am văzut zbuciumul pe care l-a dat Dumnezeu fiilor oamenilor, ca să se zbuciume.
Toate le-a făcut Dumnezeu frumoase şi la timpul lor; El a pus în inima lor şi veşnicia, dar fără ca omul să poată înţelege lucrarea pe care o face Dumnezeu, de la început până la sfârşit.” (Ec.3,1-11)

În memoria unui coleg de generaţie dispărut prematur dintre noi, coleg pe care, cu toate că l-am cunoscut atât de puţin, nu l-aş fi crezut niciodată atât de grăbit să meargă într-o lume cu mult mai bună şi mai frumoasă…

A fi fericit într-o lume cenuşie

Tot încercăm să trăim în acord cu alţii, în acord cu lumea din jurul nostru, ne tot frământăm în legătură cu destinul nostru, cu scopul nostru, cu propria noastră cale… Fiecare îşi trăieşte viaţa în propriul său stil, mai bine, mai rău, foarte rău, dar totuşi fiecare are un traseu pe care şi-l stabileşte, mai mult sau mai puţin conştient. Este suma unor decizii cea care ne trimite într-o direcţie sau în alta. Observ din ce în ce mai multă tristeţe, din ce în ce mai multe probleme care apasă pe umerii celor ce parcurg traseul întortocheat al vieţii. Mă întreb de ce este nevoie de atâtea frământări, de atâta complexitate pentru a ne atinge gradul acela dorit de fericire? Şi mai ales nu înţeleg cum e posibil ca lăsându-te constrâns de normele sociale să atingi mulţumirea de sine? Cum este posibil să ajungi vreodată să fii împăcat cu tine însuţi dacă trebuie permanent să te subordonezi regulilor impuse de alţii? Principalul laţ care se strânge în jurul libertăţii de exprimare a omului este regula: „Ori te supui, ori mori de foame”. Cam în orice societate omul este nevoit să se integreze în sistem, să facă destule compromisuri pentru a-şi asigura existenţa materială. Cei mai mulţi se limitează numai la ea.
Unii îşi găsesc relativ repede şi uşor calea, mai ales atunci când au o bază destul de solidă de la care pot porni, îşi clădesc mulţumirea şi bunăstarea (materială sau nu) pe acea bază şi totul este în regulă. Dar atunci când porneşti de la zero, din orice punct de vedere, nu mai este atât de simplu. Automat apare balanţa pierderilor şi a câştigurilor, te gândeşti cât ai de câştigat din orice faci, cât ai de pierdut pentru fiecare decizie pe care o iei. Gândim prea mult, socotim prea mult, asta când nu tranşăm simplu situaţia şi scoatem doar profitul, indiferent de consecinţe…
E şi problema informaţiilor, cunoaştem din ce în ce mai multe… Oamenii au visat să cunoască mai mult încă de când au fost inventaţi de evoluţia asta alambicată. Dar uite că acum, când deja cunoaştem o grămadă de chestii, imaginăm o grămadă de conspiraţii, scriem tone de tratate şi de analize adânci şi isteţe, ei bine, acum suntem mult mai îngrijoraţi şi mai stresaţi. Informaţia îţi dă putere, dar aduce cu sine şi consecinţe. Cunoşti şi eşti responsabil pentru ce cunoşti, informaţia te condiţionează. Cu cât ştii mai multe lucruri, cu atât porţi mai mult povara întregii lumi. Începi să te frămânţi pentru toate dezastrele şi nedreptăţile lumii ăsteia, de la eliberarea unui criminal în serie până la problema încălzirii globale. Oamenii s-au învăţat să se implice foarte mult în viaţa socială, să îşi dea cu părerea, să fie judecători şi juraţi, iar asta îi ţine ocupaţi. Nu mai au timp să conştientizeze faptul că aveau un scop pe care şi-au propus să îl îndeplinească, că aveau nişte vise care le înfrumuseţau viaţa. Nu, numai mâzgă existenţială, numai materialism sec şi idealuri egoiste…
Ar trebui să privim mai des în interiorul nostru şi să mai lăsăm deoparte idealurile egoiste care ne fac să devenim nişte simple maşinării… Şi dacă nu ţi-am dat deloc de gândit, las-o baltă… Cică nu ăsta era scopul…

Evoluţie, scop şi motivaţie

Scriu pentru că am întrebări, nu pentru că am răspunsuri. Însă îmi pasă ce răspunsuri îmi influenţează viaţa.
Aş putea afirma că îmi pasă foarte mult de dezvoltarea mea personală, însă nu ştiu câte dovezi pot aduce în favoarea acestei afirmaţii. Citesc articole despre dezvoltarea personală, studiez ideile lui Brian Tracy, Anthony Robbins, Steve Pavlina şi ale altor autori de cărţi şi filme motivaţionale. Motivaţia e un concept în care cred şi pe care merită să îl promovez în ideea că alţii, auzind despre acest concept, vor şti să îl studieze mai cu folos decât reuşesc eu. Cred sincer că ideile astea despre dezvoltarea pe orice plan – fizic, mintal, spiritual, personal, profesional, sentimental – au puterea de a ne motiva şi de a ne da curajul să facem exact ceea ce vrem şi să obţinem exact ceea ce ne dorim. Nu vorbesc filozofii. Pot da exemple de idei şi metode care pot facilita obţinerea puterii, cucerirea femeilor/bărbaţilor, influenţarea persoanelor, dobândirea bunăstării financiare, obţinerea unei stări de linişte sufletească, transformarea experienţelor negative în lecţii pozitive de viaţă. Marea diferenţa o face acţiunea. Degeaba cunosc sute de exemple şi de idei motivaţionale, dacă nu le şi urmez, dacă nu le şi pun în practică. A cunoaşte astfel de lucruri nu schimbă aproape nimic dacă nu există şi hotărârea de a le pune în practică, de a încerca să le înţeleg din punct de vedere personal.
Când scriu acest articol mă gândesc mai ales la cei care vor exclama: „Poveşti de adormit copii! La ce mă ajută să ştiu toate astea când zilnic mor oameni nevinovaţi în jurul meu, când trebuie să umblu înarmat dacă vreau să trec prin unele cartiere noaptea, când trebuie în fiecare moment să stau cu ochii-n paişpe’ ca să nu îmi rănească nimeni caracterul, orgoliul, sau să nu îmi dea în cap vreun drogat, când nimeni nu mai are respect pentru nimeni şi când trăiesc într-un sistem şi într-o ţară care nu ştie cum să mă mai mulgă de bani şi sănătate pentru profitul unor escroci”.
Dar mă gândesc şi la cei care vor spune, printre râsete: „Eu să am banu’, femeia, păpica şi Merţanu’ şi pot, frate, să ajung în Nirvana. Dacă nu mere, mai trag un fum, mai sparg o venă şi am locu’n rai asigurat. Nu mă iei tu pe mine cu vrăjeli din astea care nu fac doi lei.”
Altor categorii cred că mă voi adresa în alt articol…
Şi unii, şi alţii au dreptate. Dreptatea lor.
E adevărat că lumea asta în care trăim e o mare pacoste, ne stoarce de resurse, oferindu-ne sărăcie, stres, depresii, prostie generalizată şi fanatism, dacă e să dau doar câteva exemple.
E adevărat şi că asigurându-ţi cât mai bine traiul şi simţindu-te cât mai bine din punct de vedere material, prin orice mijloace, poate fi un mod de viaţă destul de valabil.
E adevărat că viaţa ta îţi aparţine şi că nimeni nu are dreptul să îţi zică ce să faci cu ea, că e dreptul tău să o distrugi, să o faci realmente „de rahat”.
E adevărat că ai prea multe probleme pe cap ca să îţi mai pese şi de altceva în afară de rutina zilnică.
Dar eu mă întreb, poate pentru prima dată de când scriu articole, ne obligă cineva să trăim aşa cum trăim? Chiar nu există soluţii eficiente care să elimine mare parte din problemele existenţiale care ne macină sau ne obligă să acţionăm aşa cum nu ne dorim?
Nu e un secret că – de când a apărut literatura motivaţională, cu miile de autori care au oferit soluţii mai mult sau mai puţin viabile la problemele noastre, – problemele s-au diversificat şi traiul nostru s-a înrăutăţit. Dăm vina pe o grămadă de factori, de la încălzirea globală până la casiera care a bătut greşit preţul în casa de marcat, dar mă întreb: câţi reuşesc să perceapă situaţia de ansamblu?
Ne aflăm într-o perioadă destul de tulbure, în care religiile se cam clatină, războaiele cresc în intensitate şi gravitate, echilibrul natural este grav afectat, crizele financiare se propagă în întreaga lume, bolile fac zeci de milioane de victime, mâncarea ne devine duşman prin conţinutul ei nesănătos… „Oamenii sunt de vină, îşi merită soarta” a devenit un soi de afirmaţie consolatoare, un fel de îndemn universal la nepăsare. „Ce pot face eu să remediez asemenea probleme globale?”. Aproape nimic, chiar nu poţi face aproape nimic. Dar eu simt că scopul nostru nu ar trebui să fie rezolvarea problemelor globale. Acest scop e un duşman al motivaţiei, pentru că e prea mare pentru a-l putea înţelege, d-apoi să mai şi acţionezi mânat de el. Cred că e unul din motivele pentru care literatura motivaţională are efect invers. Omul şi-a dorit mereu ceva mai bun pentru el şi pentru ai lui, dar instinctul de supravieţuire şi apoi dorinţa de bunăstare au aruncat dorinţa de „mai bine”, în favoarea celei de „mai comod”.
Am putea gândi şi în alt fel: că aceste schimbări nu sunt o înrăutăţire a unei situaţii, ci o amplă şi puternică remodelare a lumii. Mi-a venit ideea asta după ce am vizionat un documentar despre viaţa în preistorie. Unul dintre principiile de bază era că omul s-a adaptat propriilor schimbări, schimbărilor pe care el însuşi le-a făcut în viaţa lui. Marile migraţii au determinat modificarea radicală a naturii, dar şi a omului. Negoţul primar dintre vânători, pescari şi fermieri a determinat relaţii sociale care au dus la închegarea unor societăţi din care a evoluat ceea ce exista în prezent. Deci, cumva, tot ceea ce vedem în jurul nostru reprezintă începuturile unei noi lumi, o altă treaptă în evoluţia de sute de sute de mii de ani a omului, şi nu o alterare a condiţiilor din trecut. Dacă am sta să judecăm obiectiv trecutul, am vedea că noi am evoluat constant, nu am regresat niciodată. Cel mai simplu exemplu îl reprezintă tehnologia. Iniţiez încă o ipoteză, pe care o voi lăsa însă doar în stadiu de afirmaţie. Noi, având o durată de viaţă foarte mică, nu prea avem cum să percepem evoluţia în mod general, pe durate mari de timp. Nu putem să ne dăm seama de ea decât privind în trecut, pe care îl vedem într-o lumină mai bună decât prezentul deoarece avem tendinţa de a fi nostalgici, oricât de duri am părea.
Aşadar, evoluţie, şi nu regres. În ciuda miilor de războaie, în ciuda bolilor, oamenii au mers înainte, au evoluat.
Evoluţia însă nu s-a produs fiindcă un grup mare de oameni au zis „Gata! Nu mai merge aşa. De-acum înainte facem altfel!”. Grupurile mari de oameni sunt uşor de controlat, dacă aruncăm o privire înapoi. Oamenii de succes, oamenii inovatori, marii oratori, marii scriitori, marii exploratori, marii oameni de ştiinţă, marii conducători, oamenii care au schimbat faţa pământului, aceştia sunt cei care au iniţiat schimbarea. Beneficiile mari pe care le-au avut invenţiile lor, modernizarea pe care au adus-o cu sine, au determinat acceptarea şi adoptarea lor de către mari grupuri de oameni. În mod simplist, aşa sună evoluţia umanităţii. Studii şi cercetări au dovedit că oamenii din preistorie aveau creierul la fel de mare ca oamenii din ziua de astăzi. Deci nu erau deloc mai prejos. Singura diferenţă au făcut-o inovaţiile, perpetuarea acţiunilor care au încurajat evoluţia. Asta probabil datorită dorinţei omului de „mai mult” şi „mai bine”.
Treptat, ajungem şi la întrebarea: „Ei bine, şi cum au reuşit acei oameni să devină deschizători de drumuri, să schimbe faţa pământului?”. Prin intermediul dezvoltării personale. Prin faptul că au ales să nu rămână anonimi, ci au decis că lumea va fi mai bună prin efortul lor creator. Au decis că se merită să lupte pentru scopul lor, pentru că viaţa nu este veşnică. Principiile motivaţionale în special la asta servesc, ajută la dobândirea unor atribute (mă refer la calităţi, abilităţi, etc.) care să servească unui scop bine conturat şi declarat. Motivaţia, scopul şi legile motivaţionale sunt strâns legate şi au creat minţile cele mai strălucite şi succesele cele mai răsunătoare. Dar cum acesta e un articol general, nu detaliez. Însă pot da un exemplu cât de cât ilustrativ. Credeţi că Bill Gates, ca să ajungă la averea colosală şi renumele mondial, a trăit sau a gândit la fel ca orice alt om de treabă care ştie doar de casă, masă, familie şi serviciu?
Bănuiesc că, dacă ai citit până aici, e foarte posibil să ai, faţă de motivaţie şi scopurile mari, una dintre reacţiile „Dar eu nu vreau să schimb nimic, vreau doar să trăiesc mai bine”, „Eu nu cred că pot fi un deschizător de drumuri”, „Eu vreau să fac multe, dar exista lucruri şi persoane care mă limitează”, „Am încercat dar nu a mers”, „A mers odată, acum oamenii sunt mult mai răi decât în trecut”.
Dacă nu doreşti să schimbi nimic, nici măcar pe tine însuţi, nici problemele pe care le ai în prezent sau chiar viaţa pe care o duci, atunci suferi de o boală sufletească foarte gravă, numită lipsa totală a motivaţiei. Cumva îţi negi condiţia umană, aceea de a dori mereu ce e mai bine măcar pentru propria persoană.
Dacă nu crezi că ai capacitatea de a de a fi o persoană specială, care să se autodepăşească în mod constant şi care să aducă un aport la evoluţia generală (prin acest aport înţeleg chiar şi fapte care influenţează în bine viaţa câtorva persoane, deci nu e filozofie seacă) atunci nu vei avea, pentru că eşti ceea ce gândeşti şi crezi. Dacă vei crede că poţi, ai dreptate; dacă vei crede că nu poţi, ai de asemenea dreptate. E o lege de bază în literatura motivaţională.
A spune că evenimente şi persoane sunt de vină pentru un eşec personal sau pentru lipsa de acţiune, e foarte comod şi nestresant. E mai uşor să te laşi purtat de val decât să înoţi împotriva lui. E un alt argument pentru înţelegerea greşită a domeniului motivaţional. Presupune multă muncă, eşecuri repetate peste care trebuie să treci pentru a continua, presupune o constantă grijă faţă de atitudinea ta, stăpânire de sine şi alte calităţi. Aceste calităţi se pot dobândi, nu se naşte nimeni cu ele, dar presupun muncă susţinută şi, deseori, să acţionezi în ciuda limitărilor pe care le impun evenimentele, mediul înconjurător şi oamenii care gândesc altfel.
Să încerci odată nu înseamnă să reuşeşti. O povestioară spune că Thomas Edison, părintele becului electric, a dat greş de peste o sută de ori înainte de a inventa o versiune funcţională a becului.
De asemenea, a ţine cont de împrejurări, a lua de bun tot ce auzi şi a nu încerca să vezi şi altfel lucrurile nu te va face o persoană deosebită. Tocmai efortul de a încerca lucruri noi, de a adopta idei originale şi non-conformiste, este cel care permite evoluţia. Cei care au adus înnoiri în lume au fost oameni extrem de originali, creativi şi non-conformişti, care au negat concepte vechi şi limitatoare şi au hotărât că doar încercând pot vedea dacă se poate mai bine sau nu.
Aşadar, o viaţă trăită doar de dragul respiraţiei ritmice nu te va ajuta să obţii tot ce doreşti şi să îţi îndeplineşti dorinţele.
Ajungem astfel şi la ultima idee promovată de articol: motivaţia, scopul, evoluţia, nu trebuie privite abstract, filozofic, ci extrem de practic. De fapt, toate invenţiile şi ideile bune de până acum au răspuns unor nevoi şi probleme extrem de practice. Scopul, indiferent că este deţinerea unei limuzine de lux sau găsirea unui tratament pentru cancer, diferă la acest nivel doar prin atributul personal/general. În funcţie de persoana asupra căruia se răsfrânge rezultatul dorit. Atitudinile şi practicile promovate de literatura motivaţională ajută, indiferent de scopul căruia se adresează. Marele „Însă” din această idee este reprezentat de caracterul scopului. Pentru un scop negativ, nicio tehnică nu va funcţiona. Asta deoarece domeniul motivaţional se adresează beneficului, nu maleficului. Scopurile care presupun afectarea unor persoane sau împlinirea unor evenimente negative, nu susţin evoluţia pe termen lung, evoluţia „bună”. De fapt, ca să nu filozofăm, când vei avea un scop bine definit, indiferent cât de mare sau de important este, îţi poţi pune întrebarea: „Îndeplinirea acestui scop afectează pe cineva sau creează vreun eveniment negativ?”. Dacă da, acel scop nu te va ajuta în nici un fel să evoluezi pozitiv sau să ajuţi la evoluţia generală.
Fiecare alege cum să îşi trăiască viaţa, dar alegerile acestea implică aproape întotdeauna şi alte persoane, pe care le influenţează mai mult sau mai puţin. Nu prea mai merge să ne ascundem după deget, spunând că e treaba fiecăruia ce face cu viaţa lui. Nu aşa vom fi mai împăcaţi cu noi înşine. Până la urmă, schimbarea începe din propria persoană. Alege să trăieşti la fel de mizerabil ca alte milioane de oameni din întreaga lume, pentru care nu exista nimic altceva în afară de rutină, griji şi stres, alege să nu te gândeşti decât la ceea ce ţi se spune şi la ceea ce vezi şi vei trece foarte repede şi lin prin viaţă, nu-ţi va simţi multă lume lipsa când vei muri. Alternativa ar fi să devii mai conştient de ceea ce te afectează cât de cât direct, să descoperi care lucruri nu îţi convin, să cauţi metode de a le schimba şi să încerci să le schimbi. Sau să te schimbi tu, astfel încât să nu te mai afecteze. Dar, să nu afectezi pe nimeni şi să nu te laşi afectat de nimeni. Închide porţile spiritului în faţa persoanelor care te descurajează sau te deprimă.
Încearcă! Până la urmă viaţa este un joc pe care îl pierzi doar dacă nu îl joci.

Morala în societatea contemporană

Trăim într-o societate aflată în plin proces de restructurare. Se reformulează concepte, valori, idei, idealuri, odată cu deschiderea noilor căi de înţelegere a spiritului uman. Dacă până acum majoritatea sentimentelor umane “treceau” prin inimă, ele încep să fie foarte atent filtrate prin minte; astfel se trece de la societatea tradiţională la una… neuronală, să-i zicem. Acest proces amplu aduce după sine şi o serie de consecinţe. Vechile valori morale, care defineau societatea tradiţională, sunt înlocuite de concepte cerebrale noi. Iubirea nu mai este un miracol, ci un reflex similar salivatului. Atracţia nu mai este stăvilită de norme şi cutume, ci eliberată pe cale freudiană. Şi nu sunt decât câteva exemple.
În aceste condiţii un cod de conduită morală nu prea îşi mai găseşte locul, fiind aproape desfiinţat de noile ştiinţe ce definesc spiritul şi trupul uman. Omul poate fi creat tot de către om, sau cel puţin ajutat să devină om. Acest fapt tinde să contrazică unele credinţe pe care le-am luat de bune până acum.
Cu scuzele de rigoare îmi permit şi o mică analogie… Dacă se spunea “ce a creat Dumnezeu, omul să nu desfacă”, acum e mai mult “ce a creat omul, nici naiba nu desface”… Un pic comic, nu-i aşa? Însă reflectă destul de bine realitatea în care trăim…

Bine pentru bine, rău pentru rău

Într-o singură zi am trăit mai multe întâmplări negative decât în ultimul an. Această zi mi-a dovedit că pot ignora Legea Atracţiei şi pot să fac ce vreau eu, dar odată şi odată tot plătesc în mod inevitabil, corect şi echitabil pentru tot ceea ce întreprind. Bine pentru bine, rău pentru rău.
Am ignorat o perioadă Legea această în care chiar credeam cu ceva timp în urmă, dar nu intenţionat, ci din cauza noianului de activităţi care mi-au apărut în cale cu cerinţa expresă de a fi rezolvate.
Nu mi-am mai făcut timp să cuget şi să analizez lucrurile aşa cum obişnuiam mai demult.
A venit şi momentul plăţilor, şi s-au efectuat toate, rând pe rând…
Însă echivalentul moral al acestor plăţi este unul cel puţin surprinzător, chiar neaşteptat.
Am beneficiat de o lecţie foarte aprigă de viaţă într-un loc la fel de inedit. Mai precis, o lecţie despre cum să îţi trăieşti viaţa, într-un local, de la un bărbat cu o personalitate fascinantă.
Stăteam de vorbă cu bunul meu prieten, tovarăş, asociat şi frate, S. , despre necazurile acelei zile nefaste, despre schimbarea de atitudine pe care trebuie să mi-o asum şi pe care trebuie să o adopt pentru a ajunge la un grad mai mare de împăcare cu sinele, despre tragism şi despre alegeri în viaţă, când a intrat în vorbă cu noi un bărbat cu o înfăţişare plină de siguranţă şi de optimism vesel. Lecţia de viaţă pe care am învăţat-o din toate spusele lui tinde spre tiparul „Trăieşte-ţi viaţa !”. Probabil mă auzise tânguindu-mă şi lamentându-mă, poate de aceea mai tot timpul mi-a dedicat sfaturile care reieşeau din diversele relatări. Sfaturi care mi-au picat al naibii de bine, exact la ţanc…
Un om care nu a pierdut niciodată timpul, cu o optică foarte originală asupra diferenţelor dintre iubire şi sex, care consideră că mai bine trăieşti o viaţă scurtă şi condensată decât una lungă şi plictisitoare, care consideră că a gândi ca un învingător, a acţiona cu tupeu în orice situaţie reprezintă un câştig mult mai important pentru viaţa ta decât adoptarea oricărei alte atitudini.
Capul sus, umerii drepţi, privirea înainte.
Mai degrabă o viaţă scurtă şi condensată decât una lungă şi plictisitoare.
Acţionează, acţionează, acţionează. Nu sta şi aştepta, că după aia nici moartea nu mai vine să te ia, trăieşti cât Matusalem.
Fii cu gura mare, spune întotdeauna ce ai de spus, pe faţă, fără să îţi fie frică sau ruşine.
Gândeşte întotdeauna: „Bă, eu sunt cel mai tare, voi reuşi în tot ceea ce fac”.
Câteva dintre vorbele sale, pentru a-mi aminti mereu despre vorbele pe care nu le-am scris decât în mintea mea.
Eu am tras mai concluzia că nu folosesc la nimic concluziile, totul este să trăieşti cât mai mult în prezent, să trăieşti cât mai intens şi mai plăcut fiecare moment. Hedonism destul de pregnant… Plus că pentru a supravieţui şi mai ales pentru a reuşi trebuie să ai curajul de a ieşi în faţă, de a te impune prin orice mijloace şi de a controla într-un fel sau altul toate situaţiile din viaţa ta.
ŞI, senza parole, senza pudore, senza niente che ti puo allontanare dalla sua vita bella…