Cărţi citite în 2008: Cum sa vorbim in public

… de Dale Carnegie

Pentru a avea curaj când aveţi de înfruntat un public, purtaţi-vă ca şi cum aţi avea deja acest curaj.

Apreciaţi-vă la adevărata valoare, priviţi-vă publicul în ochi şi începeţi să vorbiţi încrezători de parcă toată lumea aceea v-ar datora bani. Imaginaţi-vă că aşa ar fi. Imaginaţi-vă că s-au adunat acolo ca să vă implore să-i mai păsuiţi. Efectul psihologic va fi unul pozitiv.

Discursul care nu dă niciodată greş presupune experienţă şi reflecţie.
Să pregăteşti un discurs înseamnă să transmiţi propriile gânduri, idei şi nevoi.

Notaţi ideile cărora le-aţi dat viaţă fără nici un sprijin. Ele sunt mai preţioase decât rubinele şi diamantele şi aurul cel mai fin.

Continuaţi să notaţi toate ideile care vă trec prin minte, meditând profund la ele. Nu trebuie să vă grăbiţi în aceste momente. Este una dintre cele mai importante tranzacţii mentale de care veţi avea parte. Este metoda prin care mintea devine cu adevărat productivă.

Dacă vă opriţi la aspectele tehnice ale unui subiect, ele pot deveni cu uşurinţă neinteresante pentru ceilalţi. În schimb, când este vorba despre oameni şi personalităţi – cu greu puteţi da greş. Discursul nu trebuie să fie o predică abstractă. Ar fi plictisitor. Trebuie să cuprindă cât mai multe exemple şi afirmaţii generale. Gândiţi-vă la cazuri concrete pe care le-aţi întâlnit şi la adevărurile fundamentale pe care consideraţi că aceste întâmplări le ilustrează. Ele vor da strălucire discursului.

Când vă pregătiţi discursul, analizaţi-vă publicul. Gândiţi-vă la ce-şi doreşte acesta. Uneori, asta înseamnă că efectul discursului este sigur.
Adunaţi 100 de gânduri şi renunţaţi la 90 dintre ele. Adunaţi mult mai mult material, mult mai multe informaţii decât aţi putea folosi. Faceţi asta pentru a avea mai multă încredere în voi, pentru a vă simţi stăpâni pe situaţie, pentru efectul spiritual şi sufletesc, dar şi pentru forma discursului.

Un bun orator duce fiecare idee la capăt. O termină şi nu se întoarce niciodată înapoi. Pentru asta vă suntem foarte recunoscători, domnule Orator. Căci ce poate fi mai confuz şi mai ineficient decât un vorbitor care sare de la una la alta şi revine la ce a spus înainte, bâjbâind ca un liliac în amurg?!

Statisticizare = tehnica folosirii statisticilor integrate în discurs, sub formă de comparaţii;
Demonstrarea unor afirmaţii deosebite şi cu grad scăzut de veridicitate dă rezultate bune.

Există patru lucruri pe care cu toţii le facem în mod inconştient într-o conversaţie. De patru lucruri trebuie să ţinem cont şi într-un discurs:
1. Subliniaţi cuvintele importante din frază şi acordaţi mai puţină atenţie celor nesemnificative.
2. Variaţi tonul vocii.
3. Modificaţi ritmul vorbirii, trecând rapid peste informaţiile lipsite de importanţă, acordând mai multă atenţie celor pe care doriţi să le subliniaţi.
4. Faceţi pauză înainte şi după ideile importante.

Dacă doriţi să vă folosiţi personalitatea la maxim, mergeţi întotdeauna odihnit în faţa publicului. Un vorbitor obosit nu reuşeşte să atragă, să fascineze. Nu faceţi greşeala obişnuită de a lăsa pregătirea şi planificarea discursului pe ultimul moment şi de a lucra într-un ritm nebun, încercând să recuperaţi timpul pierdut. Dacă veţi proceda aşa, veţi obosi fizic şi mintal, vă veţi pierde vitalitatea. Dacă, de exemplu, trebuie să ţineţi un discurs important în faţa unei comisii la ora patru după-amiază, luaţi un prânz uşor şi, dacă se poate, odihniţi-vă puţin. Odihna – asta e ceea ce vă trebuie din punct de vedere fizic şi mintal.

În jurul unui vorbitor se adună sute de gură-cască, în vreme ce altul are doar câţiva ascultători. De ce? Din cauza subiectului? Nu. Cel mai adesea, atracţia este vorbitorul însuşi. Cel care este mai interesat, este mai interesant. Vorbeşte mai cu viaţă şi cu pasiune. El radiază vitalitate şi însufleţire; aceştia sunt cei care trezesc întotdeauna atenţia.

Ce impresie produc hainele: marea majoritate a oratorilor au declarat că, atunci când erau bine îmbrăcaţi, puşi la patru ace şi foarte curaţi, faptul că ştiau asta le dădea senzaţia greu de explicat că aveau încredere în ei. Aveau o părere mai bună despre ei înşişi. Au declarat că atunci când arătau ca nişte persoane sigure pe sine li se părea mai simplu să se gândească la succes şi să-l obţină. Publicul îşi pierde respectul faţă de persoana care susţine un discurs atâta timp cât ea însăşi nu se respectă suficient. Se gândesc oare că mintea le este la fel de dezordonată ca părul sau ca pantofii nelustruiţi ori ca geanta diformă?

Sugestii pentru susţinerea unui discurs de succes:
1) Nu ţineţi discursuri când sunteţi obosit. Odihniţi-vă, reveniţi-vă, adunaţi-vă o rezervă de energie.
2) Mâncaţi frugal înainte de a ţine o conferinţă.
3) Nu vă blocaţi energia. Ea creează atracţie.
4) Îmbrăcaţi-vă îngrijit.
5) Zâmbiţi! Veniţi în faţa publicului ca şi cum v-aţi bucura că vă aflaţi acolo. Buna dispoziţie este contagioasă.
6) Dacă nu este vorba de o mulţime foarte mare sau dacă nu există alt motiv precis, o necesitate absolută, vorbitorul nu trebuie să stea pe scenă. Coborâţi la acelaşi nivel cu ceilalţi. Staţi aproape de ei. Lăsaţi protocolul. Stabiliţi o legătură mai intimă. Discursul trebuie să se transforme într-o conversaţie.
7) Aerul trebuie să fie curat.
8) Lumina trebuie să cadă pe chipul celui care vorbeşte. Lumea vrea să vă vadă. Schimbările subtile trebuie să vi se citească pe chip, pentru că ele sunt parte integrantă a discursului. Uneori, acestea sunt mai importante decât cuvintele.
9) Nu vă ascundeţi în spatele mesei. Oamenii vor să vă vadă.
10) Publicul nu rezistă ispitei de a se uita după ceva care se mişcă. Eliminaţi toate sursele de distragere a atenţiei publicului de la discursul dumneavoastră.

Introducerea unui discurs nu trebuie să înceapă în nici un caz cu un banc, dar nici să fie greoaie şi excesiv de solemnă. Binedispuneţi puţin publicul, dacă puteţi, făcând referire la situaţia dată, eventual la un alt vorbitor. Puteţi observa o inadvertenţă. Exageraţi-o. Acest gen de umor este de 40 de ori mai eficient decât un banc răsuflat cu mama soacră sau cu capra. Pentru a destinde atmosfera, cel mai simplu este să spuneţi o glumă despre voi înşivă. Descrieţi-vă într-o situaţie penibilă. Aceasta este însăşi esenţa umorului. O altă tehnică eficientă este enumerarea inadvertenţelor sau a calităţilor cuiva. Dacă aveţi umor şi în acelaşi timp faceţi şi complimente publicului, veţi avea mult mai multe şanse de succes. NU ÎNCEPEŢI CU SCUZE !!!

Introducerea trebuie să fie scurtă, să fie trasată doar printr-o frază sau două. Uneori poate lipsi cu desăvârşire. Intraţi direct în subiect folosind cât mai puţine cuvinte. Nimeni nu va avea obiecţii.

Umorul trebuie să fie glazura tortului, şi nu tortul în sine. Nu spuneţi glume nepotrivite!

Un vorbitor poate câştiga imediat atenţia publicului prin:
a) stârnirea curiozităţii;
b) relatarea unei poveşti de interes general;
c) începeţi printr-un exemplu tipic;
d) folosirea unui obiect;
e) puneţi o întrebare;
f) rostiţi un citat celebru;
g) arătaţi cum subiectul propus afectează în mod direct interesele vitale ale publicului;
h) începeţi prin a povesti întâmplări şocante;

Introducerea nu trebuie să fie prea protocolară. Nu o încorsetaţi. Trebuie să pară liberă, întâmplătoare, inevitabilă. Acest lucru se poate obţine referindu-vă la o întâmplare sau la un loc familiar pentru cei din public.

Încheierea unui discurs – greşeli: cei care termină „Cam asta este tot ce am vrut să vă spun despre acest subiect, aşa încât am mă opresc.” Aceasta nu este o încheiere. Este o greşeală. Miroase a amatorism. E aproape de neiertat. Dacă numai atâta aţi avut de spus, de ce nu încheiaţi frumos, rotund, de ce nu vă opriţi atunci, fără a mai spune că trebuie să vă opriţi? Procedaţi astfel şi lăsaţi publicul să judece dacă asta este tot ce aţi avut de spus. Finalul trebuie să fie plănuit. Încercaţi să transmiteţi un sentiment prin intermediul încheierii.
Încheierea este categoric cel mai important element strategic al unui discurs. Ceea ce se spune în încheiere este reţinut pe o perioadă mai lungă.
Faceţi o încheiere frumoasă, rotunjiţi discursul, nu lăsaţi colţuri tăioase sau abrupte.

Şapte modalităţi de a încheia un discurs:
1. Rezumaţi, restrângeţi, subliniaţi pe scurt principalele puncte pe care le-aţi evidenţiat.
2. Îndemnaţi la acţiune.
3. Faceţi publicului un compliment sincer.
4. Stârniţi măcar odată râsul.
5. Citaţi un vers deosebit.
6. Folosiţi un citat din Biblie.
7. Construiţi un punct culminant.

Ne interesează informaţiile ieşite din comun despre lucrurile obişnuite.

Cel care îi face pe alţii să vorbească despre ei înşişi, despre lucrurile care îi interesează şi care ştie să-i asculte atent va fi considerat priceput în arta conversaţiei, chiar dacă nu vorbeşte prea mult.

Bârfa pură, poveştile adevărate vor trezi şi vor menţine aproape întotdeauna atenţia publicului. Vorbitorul trebuie să sublinieze câteva idei, pe care să le exemplifice cu cazuri de interes general uman.

Vorbiţi la subiect. Daţi claritate afirmaţiilor, prin exemple concludente şi neobişnuite, astfel veţi impresiona şi veţi trezi interesul.

Presăraţi-vă discursul cu expresii care creează imagini, prin cuvinte ce pun în mişcare faptele chiar în faţa ochilor voştri.

Interesul manifestat de vorbitor este contagios. Publicul se va molipsi cu siguranţă dacă vorbitorul este suficient de convins de ceea ce spune.

Proiect de Public Speaking

Am constatat cu mâhnire în cadrul multor conferinţe şi întruniri publice, faptul că foarte multă lume habar nu are să vorbească în faţa unui auditoriu mai mare sau mai mic. Discursul pare a fi un lucru extrem de greu de susţinut, un fel de bau-bau al procesului de comunicare interumană. Şi mi-a venit o idee, acum vreo lună, să iniţiez un grup de discuţii pe aceasta temă. Nu mă refer la un grup virtual de discuţii, ci la un grup de oameni care să se întâlnească într-un loc anume şi să discute, pur şi simplu, despre ce înseamnă a vorbi în public şi cum se pot dezvolta abilităţile de public speaking. Ca model am găsit organizatia Toastmasters International, care se preocupă în special de acest domeniu. Însă, spre deosebire de aceasta, nu am de gând să cer bani membrilor… Cartea lui Dale Carnegie, Cum să vorbeşti în public, este un foarte bun manual pe care se pot baza aceste întruniri. Acum cred că ar trebui să răspund şi la întrebarea “De ce e nevoie de un grup de oameni ca să fie îmbunătăţite abilităţile de comunicare ale unui individ”? Efectele ar fi presiunea grupului şi faptul că aceste întâlniri ar avea drept scop susţinerea de discursuri pe teme date, stabilite, sau spontane.
Mă mai gândesc la acest proiect, însă aştept şi mesaje de feed-back, păreri şi propuneri legate de acest proiect viitor.