Ce mă motivează?

„Oamenii sunt deseori atraşi de anumite cauze şi îşi dedică întreaga viaţă unor idei mari datorită persoanelor care întrupează aceste idei.” (Martin Luther King)

Dintre conceptele şi idealurile care mă motivează să păşesc înainte, să trăiesc şi să cer mai mult de la viaţă, am ales respectul ca valoare personală supremă. Respectul reprezintă ceea ce caut oriunde şi ceea ce ofer oricui merită cu adevărat.
Marele psiholog american Abraham Maslow susţine că toate necesităţile umane care stau la baza motivaţiei pot fi organizate într-o ierarhie, începând cu trebuinţele fizice – de aer, apă şi hrană. Apoi urmează alte patru niveluri superioare, ale trebuinţelor psihice – de securitate, dragoste, respect şi autorealizare. În viziunea sa, trebuinţele superioare sunt reale şi fac parte integrantă din natura noastră umană în aceeaşi măsură cu nevoia de hrană. Luând în considerare această perspectivă integratoare a respectului, poate fi justificată importanţa deosebită pe care o atribui acestei valori.
Deşi în general se consideră că motivaţia este variabilă şi temporară, depinzând de educaţie şi de setul de principii morale pe care şi l-a însuşit o persoană în urma experienţelor, afirmaţia următoare a lui Zig Ziglar constituie un puternic contra-argument: „Oamenii spun adesea că motivaţia nu durează. Ei bine, nici duşurile nu durează; de aceea amândouă se recomandă a fi practicate în fiecare zi”. Cu alte cuvinte, această afirmaţie amuzantă sugerează faptul că motivaţia trebuie să fie susţinută în permanenţă.
După o amplă analiză, am ajuns la concluzia că primul pas în acest demers de susţinere îl reprezintă intenţia. În spatele intenţiei stă motivaţia a ceea ce îmi doresc să obţin. Felul cum îţi propui determină ce realizezi. Totul începe cu o dorinţă arzătoare, incandescentă…
Dorinţa de a obţine respectul tuturor celor din jurul meu este un mobil care mă determină să îmi îmbunătăţesc abilităţile personale pentru a realiza lucruri şi fapte deosebite. De asemenea, respectul acordat semenilor construieşte relaţii sociale extrem de benefice pentru dezvoltarea personală şi profesională, atât pentru ei, cât şi pentru mine. Spunând o vorbă de încurajare şi de apreciere pot câştiga un prieten, pot salva o relaţie, pot descoperi potenţialul ascuns al celor ce şi-au pierdut încrederea în sine sau îmi pot îmbunătăţi stilul de viaţă. Reprezintă o modalitate de a gândi, de a vedea în ceilalţi calităţi şi de a le transmite aprecierea pentru ceea ce fac bine. Astfel pot comunica eficient, motivându-i corect pe interlocutorii mei şi determinându-i să aibă încredere în mine.
Prin respect, pot oferi oamenilor putere sufletească, în perspectiva motivării lor, iar ei îmi vor răspunde cu afecţiune sinceră. După cum spunea şi Napoleon Hill, „este perfect adevărat că te poţi dezvolta în mod optim ajutându-i pe alţii să se dezvolte”.
Respectul de sine este de asemenea un factor de susţinere a motivaţiei. Acesta generează o mai mare capacitate de adaptare la mediul extern variabil, fără riscul de a pierde din principiile fundamentale şi valorile de bază, atât de importante pentru succesul pe termen lung.
Însă lipsa acestei valori – sau desconsiderarea ei – poate duce la ceea ce adeseori numim haos. Principalul motiv pentru care această lipsă poate crea dezordine în dezvoltarea personală a unui individ îl reprezintă indiferenţa, un mare hoţ al motivaţiei umane şi chiar un mecanism de sabotare a succesului. Când nu se respectă anumite norme, apare indiferenţa faţă de acestea, aceasta transformându-se în cele din urmă în opoziţie, datorită apariţiei ideilor preconcepute.
Însă aceste aspecte conceptuale – care mă determină să trăiesc sub semnul respectului – derivă din experienţa personală de viaţă. Mai precis, reprezintă expresia integrităţii morale şi a curajului unui bătrân pictor…
L-am întâlnit pe bătrânul pictor Haka într-un cadru care îmi aduce aminte de romanul Bătrânul şi marea, de Ernest Hemingway. Un ilustru anonim care vindea picturi în miniatură, stând pe o bancă, în faţa mării. Poate că şi locul a făcut ca sentimentul respectului să ia amploare în sufletul meu.
Mi-a făcut semn să mă apropii de el şi m-a întrebat dacă vreau să cumpăr o pictură. „Îi pui o ramă şi să vezi ce frumos o să arate. Foarte ieftin, mai ales că am folosit şi materiale de calitate”, mi-a spus el, încercând să mă convingă să cumpăr. Am acceptat, cu gândul că îi fac o favoare. Înfăţişarea sa trăda o sărăcie lucie şi la prima vedere mi-a inspirat milă. Însă faptul care mi-a schimbat total părerea despre el şi, mai târziu, concepţia despre viaţă, a fost inspiraţia de a-l întreba câţi ani are. „Optzeci şi cinci”, mi-a răspuns foarte senin. M-am declarat impresionat de vârsta sa respectabilă. Şi răspunsul său simplu, direct, m-a convins pe deplin de incorectitudinea concepţiei despre acel om: „Decât să cerşesc, prefer să pictez un tablouaş, deşi aş câştiga mult mai bine stând cu mâna întinsă. Dar niciodată nu mi-a plăcut să depind de alţii. Cât am fost în putere, m-am descurcat singur. Acum de ce aş face altfel?”. Ne-am urat reciproc multă sănătate – el mi-a urat o viaţă îndelungată şi fericită – şi am plecat de lângă el profund impresionat, cu sentimentul că am cunoscut un mare om. Mare nu prin măreţia faptelor sale, nu prin talentul artistic incontestabil, ci prin simplitatea concepţiei sale despre viaţă.
După un timp, amintindu-mi această întâmplare, am constatat că integritatea morală a bătrânului, decizia sa de a face faţă în mod onorabil şi frumos greutăţilor vieţii şi vârstei, constituie cel mai elocvent exemplu al respectului de sine. Însă importanţa acestei povestiri constă în faptul că, prin ceea ce mi-a spus, Haka m-a motivat să îmi dezvolt şi eu respectul de sine, să îmi dau seama cât de important este să respecţi şi să fii respectat.
De atunci, am avut de multe ori prilejul să constat că respectul nu depinde de starea socială a unui om, deoarece am întâlnit şi persoane situate în vârful ierarhiei sociale, care nu puneau deloc preţ pe această valoare.
Acel pictor bătrân reprezintă pentru mine întruparea respectului şi motivul pentru care am luat o decizie foarte importantă în viaţa mea.
(eseu participant la Cheia Succesului – 2008)

Cărţi citite în 2008: Secretul

… de Ken Blanchard, Mark Miller

Scrutează viitorul. – Lărgeşte cooperarea şi dezvoltă oamenii. – Urmăreşte creaţia permanentă. – Judecă valoarea. – Întruchipează valorile.

Majoritatea oamenilor sunt atât de preocupaţi de ceea ce vor să spună ei mai departe, Încât nici nu aud ce spui.

Întrebarea-cheie pe care trebuie să ţi-o pui permanent este: „Sunt un lider care îi slujeşte pe ceilalţi sau doar pe sine?”

Dacă valorile sunt comunicate public, pot fi repetate, recunoscute şi întărite prin rezultate pozitive.

Cu fiecare pereche de mâini pe care o angajezi, primeşti şi un creier gratis.

Singurul mod de a folosi aceste creiere pe care le primim gratis este să incluzi oamenii în cauza comună şi în efortul de grup. Şi când ai primit creierul, poţi să primeşti adesea şi sufletul. Şi atunci ai obţinut într-adevăr ceva important !

A-ţi ajuta oamenii să îşi valorifice punctele forte este unul dintre rolurile care aduc cea mai mare satisfacţie unui lider.

„Oamenii nu îţi dau mâna până nu îţi văd sufletul.” John Maxwell.

Cărţi citite în 2008: FISH! Trăieşte-ţi piaţa!

… de S. Lundin, H. Paul, J. Christensen

Întotdeauna poţi să alegi cum să munceşti, chiar şi atunci când nu îţi poţi alege munca propriu-zisă. Putem să ne alegem atitudinea faţă de muncă.

Alegeţi stilul de abordare al muncii de zi cu zi. Această alegere determină felul în care vă purtaţi la muncă. De vreme ce tot vă aflaţi aici, de ce n-aţi alege să fiţi celebri, în loc să fiţi oarecare? Mi se pare cât se poate de simplu.

Poţi observa multe lucruri doar privind cu atenţie.

Aici se fac afaceri serioase, profitabile. Din ele ne sunt plătite salariile şi noi ne luăm munca foarte în serios, dar am constatat că putem fi serioşi şi să ne distrăm în acelaşi timp. Relaxează-te. Lasă lucrurile să meargă de la sine. Ceea ce mulţi dintre clienţii noştri consideră o distracţie pe cinste nu reprezintă decât câteva momente plăcute petrecute de nişte adulţi-copii, care însă sunt trataţi cu respect.

Cu toţii încercăm să ne creăm amintiri remarcabile. Şi ni le creăm de fiecare dată când ajutăm pe cineva să aibă o zi bună. Modul jucăuş în care muncim ne permite să ne implicăm şi clienţii. Acesta este cuvântul-cheie: implicarea. Încercăm să nu ne izolăm de clienţi, ci să găsim căi de a-i implica, cu respect, în distracţia noastră. Cu respect, deci. Când reuşim, le facem o zi bună.

Carti citite in 2008: Clasici ai literaturii motivationale

Indiferent dacă munciţi într-o fermă, într-o fabrică sau după tejghea într-un magazin, dacă aveţi în grijă întreţinerea unei case, oricare v-ar fi ocupaţia în viaţă, amintiţi-vă că adevărata măreţie şi răsplata pe care aceasta o aduce cu sine sunt rezultatele nepreţuite ale satisfacerii autentice a necesităţilor oamenilor. Iar oportunităţile de a satisface aceste nevoi, acele „hectare de diamante”, se află chiar în grădina dumneavoastră. (R. H. Conwell)

În economia divină a Universului, Rezervorul de Putere ne dezvăluie treptat şi constant forţele proprii, pentru a face faţă fiecărei noi nevoi. Şi indiferent care ne este drumul în viaţă, care ne sunt nevoile, trebuie să ştim că avem în noi forţe şi posibilităţi infinite, nefolosite; că, dacă avem încredere în noi şi facem tot ce ne stă în putere, Îngerul Rezervorului de Putere va merge alături de noi şi va despica chiar şi apele încercărilor şi ale suferinţelor noastre ca să putem înainta în siguranţă. (W. G. Jordan)

Suflete zdruncinate de furtuni, oriunde v-aţi afla, indiferent în ce condiţii aţi trăi, aflaţi aceasta: în oceanul vieţii, insulele Binecuvântării zâmbesc, iar ţărmul însorit al idealului vostru vă aşteaptă. Ţineţi mâna cu hotărâre pe cârma gândurilor. În corabia sufletului vostru se odihneşte Stăpânul conducător; El doarme numai. Treziţi-l. Stăpânirea de sine înseamnă putere. Gândirea dreaptă înseamnă capacitatea de a conduce. Calmul înseamnă putere. Spuneţi-vă în sufletul vostru: „Pace, rămâi !” (J. Allen)

Cărţi citite în 2008: Psihocibernetica

… de Maxwell Maltz

Despre gândirea pozitivă
„Gândirea pozitivă” funcţionează într-adevăr atunci când corespunde imaginii personale a individului. Ea practic nu poate „funcţiona” atunci când nu corespunde imaginii personale – până ce imaginea personală în sine nu a fost schimbată.

A fi de succes
Nimeni n-ar trebui să încerce să fie „un succes”, ci „de succes”. Încercarea de a fi „un succes”, adică dobândirea unui prestigiu înseamnă nevroze, frustrări şi nefericire. Încercarea de a fi „de succes” înseamnă nu numai o reuşită materială, ci şi satisfacţie, împlinire şi fericire.

Imaginea personală
Imaginea personală este părerea noastră despre „ce fel de persoană sunt”. Ea a fost creată din propriile noastre convingeri despre noi înşine.
Toate acţiunile dvs., sentimentele şi comportamentul – chiar şi capacităţile dvs. – sunt întotdeauna în concordanţă cu imaginea personală. Pe scurt, veţi acţiona „conform” persoanei pe care o concepeţi în ceea ce vă priveşte. Şi nu numai atât. Pur şi simplu nu puteţi acţiona altfel, în ciuda tuturor eforturilor conştiente şi a voinţei.
„Gândirea pozitivă” nu poate fi folosită în mod eficient ca un petic sau o cârjă ale aceleiaşi imagini personale. De fapt, este practic imposibil să te gândeşti la o anumită situaţie atâta vreme cât ai o părere negativă despre tine. Numeroase experienţe au demonstrat că atunci când părerea este schimbată, alte lucruri concordă cu noua părere de sine şi astfel totul este mai uşor de realizat fără stres.

Mecanismul creator
Trebuie să învăţaţi să aveţi încredere în mecanismul dumneavoastră creator. El îşi face treaba, aşa încât nu-l „blocaţi” devenind prea preocupat sau prea nerăbdător dacă va funcţiona sau nu sau încercând să-l forţaţi prea mult printr-un efort conştient. Trebuie să-l „lăsaţi” să funcţioneze şi nu să-l „faceţi” să funcţioneze. Această încredere este necesară pentru că mecanismul dumneavoastră creator operează sub nivelul conştientului şi nu aveţi cum să „ştiţi” de ce întâmplă privind de la suprafaţă. Mai mult, el operează în mod firesc spontan, conform nevoilor prezente. De aceea nu aveţi nici o garanţie anterioară. El funcţionează pe măsură ce acţionaţi şi când îi daţi o comandă pe care să o îndeplinească. Nu trebuie să aşteptaţi să acţioneze doar atunci când aveţi o dovadă, trebuie să o faceţi ca şi cum ea ar exista, pentru că va apărea. Sau, cum spunea Emerson: „Faceţi lucruri şi veţi avea puterea.”
Sistemul dumneavoastră nervos nu distinge diferenţa dintre o experienţă imaginată şi una „reală”. În ambele cazuri, el reacţionează automat la informaţia pe care i-o transmiteţi din creier. Sistemul dumneavoastră nervos reacţionează conform cu ceea ce „dumneavoastră” gândiţi sau vă imaginaţi că este adevărat.
Dacă ideile şi imaginile noastre mentale care ne privesc în mod direct sunt distorsionate şi nerealiste, atunci reacţia noastră la ceea ce ne înconjoară va fi de asemenea una inadecvată.

Eşecul
În interior, indiferent cum aţi fi şi cât de rataţi v-aţi socoti, există capacitatea şi puterea să faceţi ceea ce este necesar pentru a fi fericit şi a reuşi în viaţă. Chiar şi acum în dumneavoastră există puterea interioară de a face lucruri la care nici n-aţi visat niciodată. Această putere devine posibilă de îndată ce vă schimbaţi convingerile. De îndată ce puteţi, dehipnotizaţi-vă de idei de genul „nu pot”, „nu sunt în stare”, „nu merit” şi alte idei limitative.

Despre inferioritate
Nu cunoaşterea ne face propriu-zis inferiori şi nici nu ne dă un complex de inferioritate, aşa cum nu intervine asupra existenţei noastre. Toate acestea sunt însă produse de sentimentul de inferioritate.
Acest sentiment de inferioritate apare dintr-un singur motiv. Ne judecăm şi ne comparăm nu cu cei „asemenea nouă”, ci conform altor „norme”. Când facem asta, fără excepţie ieşim pe locul doi. Dar pentru că gândim şi credem şi ne asumăm că ar trebui să ne comparăm cu „normele” altora, ne simţim nefericiţi, de mâna a doua şi ajungem la concluzia că ceva nu e în regulă cu noi.

Nu există oameni obişnuiţi!
Abraham Lincoln spunea cândva: „Dumnezeu trebuie că i-a iubit foarte mult pe oamenii obişnuiţi şi de asta a făcut atât de mulţi.” Se înşela. Nu există „oameni obişnuiţi” – standard, de rând, tipare comune. Ar fi fost mai aproape de adevăr dacă ar fi spus: „Dumnezeu trebuie să-i fi iubit foarte mult pe oamenii neobişnuiţi şi de asta a făcut atât de mulţi.”

Despre fericire
Se pare că în gândirea noastră populară despre fericire adesea am pus carul înaintea boilor. „Fii bun”, spunem noi, „şi vei fi fericit”. „Voi fi fericit dacă voi reuşi în viaţă şi voi fi sănătos”, ne spunem noi. „Fii bun şi iubitor cu ceilalţi şi vei fi fericit”. Am fi mai aproape de adevăr dacă am spune: „Fii fericit şi te vei simţi mai bine, mai sănătos, vei reuşi în viaţă şi vei fi mai înţelegător cu ceilalţi”.
Fericirea nu este ceva care se câştigă sau este meritată. Fericirea nu este o chestiune morală, aşa cum nu este nici circulaţia sângelui; amândouă sunt necesare pentru a te simţi sănătos şi bine, fericirea este pur şi simplu „o stare de spirit în care gândim plăcut în majoritatea timpului”.
Fericirea este un obicei mintal, o abordare mentală şi dacă nu este dobândit acest obicei şi exersat în prezent, practic el nu este experimentat. NU poarte rămâne doar legată de rezolvarea problemelor exterioare. Când o problemă este rezolvată, o alta apare şi îi ia locul. Viaţa este o serie nesfârşită de probleme. Dacă vrei să fii fericit trebuie să fii fericit pur şi simplu – punct! Şi să nu fii fericit „pentru că”.

Despre iertare
„Pot ierta, dar nu pot uit”. Este doar un fel de a spune „nu voi ierta”. Aşa spunea Henry Ward Beecher. „Iertarea ar trebui să fie ca un bileţel pe care îl rupi în două şi îi dai foc ca să nu mai poată fi folosit împotriva nimănui, niciodată”.
Trebuie să pricepem un lucru atunci când practicăm iertarea: de fapt noi greşim atunci când urâm pe cineva pentru greşelile sale, sau îl condamnăm, sau îl clasificăm drept un anumit tip de persoană, confundând persoana cu respectivul său comportament; tot aşa este şi atunci când impunem mintal o datorie pe care celălalt trebuie să o „plătească” înainte ca noi să ne demonstrăm generozitatea sau acceptul afectiv.

„Încăperea fără tensiuni”
Sufletul şi sistemul dumneavoastră nervos au nevoie de o cameră de odihnă, de recuperare, de protecţie, aşa cum trupul are nevoie de o casă reală, pentru aceleaşi motive. Încăperea liniştită mentală oferă sistemului dumneavoastră nervos o mică vacanţă zilnică. În momentul în care vă luaţi un „concediu” mintal, lumea îndatoririlor de zi cu zi, a răspunderilor, a hotărârilor şi a tensiunilor dispare, „scăpaţi de ea”, retrăgându-vă mintal în „încăperea fără tensiuni”.
Nu uitaţi, sistemul dumneavoastră nervos nu distinge între experienţele reale şi cele viu imaginate.

Sentimentul învingătorului
„Sentimentul învingătorului” în sine nu este o cauă a acţionării în direcţia succesului, ci mai curând un semn sau un simptom că ne îndreptăm spre succes. Este mai degrabă ca un termometru care nu produce căldură în cameră, ci o măsoară. Putem folosi acest termometru cât se poate de practic. Nu uitaţi: când trăiţi sentimentul învingătorului, mecanismul interior este setat pentru succes.

Efectul Placebo
Ideea că placebo ar fi doar „o formă de autosugestie” nu explică de fapt nimic. Concluzia mult mai logică ar fi că, luând acest „medicament”, se trezeşte un orizont de aşteptare, creându-se o imagine a scopului care devine vindecarea, mecanismul creator funcţionând alături de propriul mecanism de vindecare al trupului pentru atingerea obiectivului.
Există cel puţin două căi de autosugestie în privinţa îmbătrânirii. Aşteptându-ne să „îmbătrânim” la o anumită vârstă, putem determina inconştient imaginea unui scop negativ, pe care urmează să îl îndeplinească mecanismul nostru creator. Aşteptându-ne să „îmbătrânim” şi temându-ne de consecinţe, fără să ne dăm seama chiar o şi facem. Începem să ne încetinim activităţile fizice şi mentale. Încetăm să practicăm orice activitate fizică serioasă şi începem să ne pierdem flexibilitatea încheieturilor. Lipsa exerciţiului fizic duce la contractarea capilarelor şi la dispariţia lor, iar cantitatea de sânge care circulă prin ţesuturile noastre este drastic redusă.

NU VĂ LIMITAŢI VIAŢA!
Eu cred că viaţa în sine se poate adapta. Ea nu este un scop în sine, ci mijlocul pentru a atinge un scop. Viaţa este unul dintre „mijloacele” pe care avem privilegiul să le folosim în diverse feluri pentru a atinge scopuri importante.
Eu cred că există O VIAŢĂ, o resursă, dar că această VIAŢĂ are multe modalităţi de exprimare şi se poate manifesta divers. Dacă vrem „Să obţinem mai multă viaţă de la viaţă” nu trebuie să ne limităm canalele prin care Viaţa poate ajunge la noi. Trebuie s-o acceptăm, fie că vine sub formă de ştiinţă, religie, psihologie sau orice altceva.
Un alt canal important îl reprezintă oamenii. Să nu le refuzăm ajutorul, fericirea şi bucuria pe care ne-o pot aduce sau pe care le-o putem aduce. Să nu fim prea orgolioşi refuzându-le sprijinul sau prea fără suflet nedându-le ajutor. Să nu spunem că e ceva „necurat” numai pentru că darul pe care îl primim s-ar putea să nu corespundă prejudecăţilor noastre şi ideilor referitoare la importanţa pe care ne-o acordăm.

Cea mai bună imagine personală de sine dintre toate
Să nu ne limităm acceptarea Vieţii prin sentimente de neîmplinire, de nerecunoaştere a propriei valori. Dumnezeu ne-a dat iertarea şi liniştea sufletească şi fericirea care derivă din acceptarea de sine. E ca şi cum am aduce o insultă Creatorului atunci când întoarcem spatele acestor daruri sau când spunem că omul – creaţia Sa este „necurată”, că nu are valoare, importanţă sau calităţi. Cea mai realistă şi adecvată imagine personală dintre toate ar fi să ne concepem drept „imagine făcută după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. „Nu se poate ca având credinţa, profundă şi sinceră, cu toată convingerea, că sunteţi imaginea lui Dumnezeu, să nu primiţi o nouă sursă de încredere şi putere”, spunea Dr. Frank G. Slaughter.
Toate aceste idei vă vor ajuta să obţineţi mai multă viaţă de la Viaţă.

Evoluţie, scop şi motivaţie

Scriu pentru că am întrebări, nu pentru că am răspunsuri. Însă îmi pasă ce răspunsuri îmi influenţează viaţa.
Aş putea afirma că îmi pasă foarte mult de dezvoltarea mea personală, însă nu ştiu câte dovezi pot aduce în favoarea acestei afirmaţii. Citesc articole despre dezvoltarea personală, studiez ideile lui Brian Tracy, Anthony Robbins, Steve Pavlina şi ale altor autori de cărţi şi filme motivaţionale. Motivaţia e un concept în care cred şi pe care merită să îl promovez în ideea că alţii, auzind despre acest concept, vor şti să îl studieze mai cu folos decât reuşesc eu. Cred sincer că ideile astea despre dezvoltarea pe orice plan – fizic, mintal, spiritual, personal, profesional, sentimental – au puterea de a ne motiva şi de a ne da curajul să facem exact ceea ce vrem şi să obţinem exact ceea ce ne dorim. Nu vorbesc filozofii. Pot da exemple de idei şi metode care pot facilita obţinerea puterii, cucerirea femeilor/bărbaţilor, influenţarea persoanelor, dobândirea bunăstării financiare, obţinerea unei stări de linişte sufletească, transformarea experienţelor negative în lecţii pozitive de viaţă. Marea diferenţa o face acţiunea. Degeaba cunosc sute de exemple şi de idei motivaţionale, dacă nu le şi urmez, dacă nu le şi pun în practică. A cunoaşte astfel de lucruri nu schimbă aproape nimic dacă nu există şi hotărârea de a le pune în practică, de a încerca să le înţeleg din punct de vedere personal.
Când scriu acest articol mă gândesc mai ales la cei care vor exclama: „Poveşti de adormit copii! La ce mă ajută să ştiu toate astea când zilnic mor oameni nevinovaţi în jurul meu, când trebuie să umblu înarmat dacă vreau să trec prin unele cartiere noaptea, când trebuie în fiecare moment să stau cu ochii-n paişpe’ ca să nu îmi rănească nimeni caracterul, orgoliul, sau să nu îmi dea în cap vreun drogat, când nimeni nu mai are respect pentru nimeni şi când trăiesc într-un sistem şi într-o ţară care nu ştie cum să mă mai mulgă de bani şi sănătate pentru profitul unor escroci”.
Dar mă gândesc şi la cei care vor spune, printre râsete: „Eu să am banu’, femeia, păpica şi Merţanu’ şi pot, frate, să ajung în Nirvana. Dacă nu mere, mai trag un fum, mai sparg o venă şi am locu’n rai asigurat. Nu mă iei tu pe mine cu vrăjeli din astea care nu fac doi lei.”
Altor categorii cred că mă voi adresa în alt articol…
Şi unii, şi alţii au dreptate. Dreptatea lor.
E adevărat că lumea asta în care trăim e o mare pacoste, ne stoarce de resurse, oferindu-ne sărăcie, stres, depresii, prostie generalizată şi fanatism, dacă e să dau doar câteva exemple.
E adevărat şi că asigurându-ţi cât mai bine traiul şi simţindu-te cât mai bine din punct de vedere material, prin orice mijloace, poate fi un mod de viaţă destul de valabil.
E adevărat că viaţa ta îţi aparţine şi că nimeni nu are dreptul să îţi zică ce să faci cu ea, că e dreptul tău să o distrugi, să o faci realmente „de rahat”.
E adevărat că ai prea multe probleme pe cap ca să îţi mai pese şi de altceva în afară de rutina zilnică.
Dar eu mă întreb, poate pentru prima dată de când scriu articole, ne obligă cineva să trăim aşa cum trăim? Chiar nu există soluţii eficiente care să elimine mare parte din problemele existenţiale care ne macină sau ne obligă să acţionăm aşa cum nu ne dorim?
Nu e un secret că – de când a apărut literatura motivaţională, cu miile de autori care au oferit soluţii mai mult sau mai puţin viabile la problemele noastre, – problemele s-au diversificat şi traiul nostru s-a înrăutăţit. Dăm vina pe o grămadă de factori, de la încălzirea globală până la casiera care a bătut greşit preţul în casa de marcat, dar mă întreb: câţi reuşesc să perceapă situaţia de ansamblu?
Ne aflăm într-o perioadă destul de tulbure, în care religiile se cam clatină, războaiele cresc în intensitate şi gravitate, echilibrul natural este grav afectat, crizele financiare se propagă în întreaga lume, bolile fac zeci de milioane de victime, mâncarea ne devine duşman prin conţinutul ei nesănătos… „Oamenii sunt de vină, îşi merită soarta” a devenit un soi de afirmaţie consolatoare, un fel de îndemn universal la nepăsare. „Ce pot face eu să remediez asemenea probleme globale?”. Aproape nimic, chiar nu poţi face aproape nimic. Dar eu simt că scopul nostru nu ar trebui să fie rezolvarea problemelor globale. Acest scop e un duşman al motivaţiei, pentru că e prea mare pentru a-l putea înţelege, d-apoi să mai şi acţionezi mânat de el. Cred că e unul din motivele pentru care literatura motivaţională are efect invers. Omul şi-a dorit mereu ceva mai bun pentru el şi pentru ai lui, dar instinctul de supravieţuire şi apoi dorinţa de bunăstare au aruncat dorinţa de „mai bine”, în favoarea celei de „mai comod”.
Am putea gândi şi în alt fel: că aceste schimbări nu sunt o înrăutăţire a unei situaţii, ci o amplă şi puternică remodelare a lumii. Mi-a venit ideea asta după ce am vizionat un documentar despre viaţa în preistorie. Unul dintre principiile de bază era că omul s-a adaptat propriilor schimbări, schimbărilor pe care el însuşi le-a făcut în viaţa lui. Marile migraţii au determinat modificarea radicală a naturii, dar şi a omului. Negoţul primar dintre vânători, pescari şi fermieri a determinat relaţii sociale care au dus la închegarea unor societăţi din care a evoluat ceea ce exista în prezent. Deci, cumva, tot ceea ce vedem în jurul nostru reprezintă începuturile unei noi lumi, o altă treaptă în evoluţia de sute de sute de mii de ani a omului, şi nu o alterare a condiţiilor din trecut. Dacă am sta să judecăm obiectiv trecutul, am vedea că noi am evoluat constant, nu am regresat niciodată. Cel mai simplu exemplu îl reprezintă tehnologia. Iniţiez încă o ipoteză, pe care o voi lăsa însă doar în stadiu de afirmaţie. Noi, având o durată de viaţă foarte mică, nu prea avem cum să percepem evoluţia în mod general, pe durate mari de timp. Nu putem să ne dăm seama de ea decât privind în trecut, pe care îl vedem într-o lumină mai bună decât prezentul deoarece avem tendinţa de a fi nostalgici, oricât de duri am părea.
Aşadar, evoluţie, şi nu regres. În ciuda miilor de războaie, în ciuda bolilor, oamenii au mers înainte, au evoluat.
Evoluţia însă nu s-a produs fiindcă un grup mare de oameni au zis „Gata! Nu mai merge aşa. De-acum înainte facem altfel!”. Grupurile mari de oameni sunt uşor de controlat, dacă aruncăm o privire înapoi. Oamenii de succes, oamenii inovatori, marii oratori, marii scriitori, marii exploratori, marii oameni de ştiinţă, marii conducători, oamenii care au schimbat faţa pământului, aceştia sunt cei care au iniţiat schimbarea. Beneficiile mari pe care le-au avut invenţiile lor, modernizarea pe care au adus-o cu sine, au determinat acceptarea şi adoptarea lor de către mari grupuri de oameni. În mod simplist, aşa sună evoluţia umanităţii. Studii şi cercetări au dovedit că oamenii din preistorie aveau creierul la fel de mare ca oamenii din ziua de astăzi. Deci nu erau deloc mai prejos. Singura diferenţă au făcut-o inovaţiile, perpetuarea acţiunilor care au încurajat evoluţia. Asta probabil datorită dorinţei omului de „mai mult” şi „mai bine”.
Treptat, ajungem şi la întrebarea: „Ei bine, şi cum au reuşit acei oameni să devină deschizători de drumuri, să schimbe faţa pământului?”. Prin intermediul dezvoltării personale. Prin faptul că au ales să nu rămână anonimi, ci au decis că lumea va fi mai bună prin efortul lor creator. Au decis că se merită să lupte pentru scopul lor, pentru că viaţa nu este veşnică. Principiile motivaţionale în special la asta servesc, ajută la dobândirea unor atribute (mă refer la calităţi, abilităţi, etc.) care să servească unui scop bine conturat şi declarat. Motivaţia, scopul şi legile motivaţionale sunt strâns legate şi au creat minţile cele mai strălucite şi succesele cele mai răsunătoare. Dar cum acesta e un articol general, nu detaliez. Însă pot da un exemplu cât de cât ilustrativ. Credeţi că Bill Gates, ca să ajungă la averea colosală şi renumele mondial, a trăit sau a gândit la fel ca orice alt om de treabă care ştie doar de casă, masă, familie şi serviciu?
Bănuiesc că, dacă ai citit până aici, e foarte posibil să ai, faţă de motivaţie şi scopurile mari, una dintre reacţiile „Dar eu nu vreau să schimb nimic, vreau doar să trăiesc mai bine”, „Eu nu cred că pot fi un deschizător de drumuri”, „Eu vreau să fac multe, dar exista lucruri şi persoane care mă limitează”, „Am încercat dar nu a mers”, „A mers odată, acum oamenii sunt mult mai răi decât în trecut”.
Dacă nu doreşti să schimbi nimic, nici măcar pe tine însuţi, nici problemele pe care le ai în prezent sau chiar viaţa pe care o duci, atunci suferi de o boală sufletească foarte gravă, numită lipsa totală a motivaţiei. Cumva îţi negi condiţia umană, aceea de a dori mereu ce e mai bine măcar pentru propria persoană.
Dacă nu crezi că ai capacitatea de a de a fi o persoană specială, care să se autodepăşească în mod constant şi care să aducă un aport la evoluţia generală (prin acest aport înţeleg chiar şi fapte care influenţează în bine viaţa câtorva persoane, deci nu e filozofie seacă) atunci nu vei avea, pentru că eşti ceea ce gândeşti şi crezi. Dacă vei crede că poţi, ai dreptate; dacă vei crede că nu poţi, ai de asemenea dreptate. E o lege de bază în literatura motivaţională.
A spune că evenimente şi persoane sunt de vină pentru un eşec personal sau pentru lipsa de acţiune, e foarte comod şi nestresant. E mai uşor să te laşi purtat de val decât să înoţi împotriva lui. E un alt argument pentru înţelegerea greşită a domeniului motivaţional. Presupune multă muncă, eşecuri repetate peste care trebuie să treci pentru a continua, presupune o constantă grijă faţă de atitudinea ta, stăpânire de sine şi alte calităţi. Aceste calităţi se pot dobândi, nu se naşte nimeni cu ele, dar presupun muncă susţinută şi, deseori, să acţionezi în ciuda limitărilor pe care le impun evenimentele, mediul înconjurător şi oamenii care gândesc altfel.
Să încerci odată nu înseamnă să reuşeşti. O povestioară spune că Thomas Edison, părintele becului electric, a dat greş de peste o sută de ori înainte de a inventa o versiune funcţională a becului.
De asemenea, a ţine cont de împrejurări, a lua de bun tot ce auzi şi a nu încerca să vezi şi altfel lucrurile nu te va face o persoană deosebită. Tocmai efortul de a încerca lucruri noi, de a adopta idei originale şi non-conformiste, este cel care permite evoluţia. Cei care au adus înnoiri în lume au fost oameni extrem de originali, creativi şi non-conformişti, care au negat concepte vechi şi limitatoare şi au hotărât că doar încercând pot vedea dacă se poate mai bine sau nu.
Aşadar, o viaţă trăită doar de dragul respiraţiei ritmice nu te va ajuta să obţii tot ce doreşti şi să îţi îndeplineşti dorinţele.
Ajungem astfel şi la ultima idee promovată de articol: motivaţia, scopul, evoluţia, nu trebuie privite abstract, filozofic, ci extrem de practic. De fapt, toate invenţiile şi ideile bune de până acum au răspuns unor nevoi şi probleme extrem de practice. Scopul, indiferent că este deţinerea unei limuzine de lux sau găsirea unui tratament pentru cancer, diferă la acest nivel doar prin atributul personal/general. În funcţie de persoana asupra căruia se răsfrânge rezultatul dorit. Atitudinile şi practicile promovate de literatura motivaţională ajută, indiferent de scopul căruia se adresează. Marele „Însă” din această idee este reprezentat de caracterul scopului. Pentru un scop negativ, nicio tehnică nu va funcţiona. Asta deoarece domeniul motivaţional se adresează beneficului, nu maleficului. Scopurile care presupun afectarea unor persoane sau împlinirea unor evenimente negative, nu susţin evoluţia pe termen lung, evoluţia „bună”. De fapt, ca să nu filozofăm, când vei avea un scop bine definit, indiferent cât de mare sau de important este, îţi poţi pune întrebarea: „Îndeplinirea acestui scop afectează pe cineva sau creează vreun eveniment negativ?”. Dacă da, acel scop nu te va ajuta în nici un fel să evoluezi pozitiv sau să ajuţi la evoluţia generală.
Fiecare alege cum să îşi trăiască viaţa, dar alegerile acestea implică aproape întotdeauna şi alte persoane, pe care le influenţează mai mult sau mai puţin. Nu prea mai merge să ne ascundem după deget, spunând că e treaba fiecăruia ce face cu viaţa lui. Nu aşa vom fi mai împăcaţi cu noi înşine. Până la urmă, schimbarea începe din propria persoană. Alege să trăieşti la fel de mizerabil ca alte milioane de oameni din întreaga lume, pentru care nu exista nimic altceva în afară de rutină, griji şi stres, alege să nu te gândeşti decât la ceea ce ţi se spune şi la ceea ce vezi şi vei trece foarte repede şi lin prin viaţă, nu-ţi va simţi multă lume lipsa când vei muri. Alternativa ar fi să devii mai conştient de ceea ce te afectează cât de cât direct, să descoperi care lucruri nu îţi convin, să cauţi metode de a le schimba şi să încerci să le schimbi. Sau să te schimbi tu, astfel încât să nu te mai afecteze. Dar, să nu afectezi pe nimeni şi să nu te laşi afectat de nimeni. Închide porţile spiritului în faţa persoanelor care te descurajează sau te deprimă.
Încearcă! Până la urmă viaţa este un joc pe care îl pierzi doar dacă nu îl joci.

Despre antreprenori tineri

Am 18 ani, am înfiinţat o firmă de web design împreună cu doi colegi, în vara acestui an, cu bani câştigaţi prin muncă cinstită. Sunt unul dintre tinerii curajoşi care au ales calea lungă şi anevoioasă a antreprenoriatului, însă sunt pasionat de ceea ce fac şi un sentiment de mulţumire sufletească temporară mă ajută să doresc tot mai mult, să tind spre dezvoltarea continuă.
Probabil că acest sentiment uşurel de mulţumire m-ar flata, dacă nu aş avea cunoştinţă de existenţa a doi tineri, Cameron Johnson şi Ryan Allis, tineri care la vârsta de 18 ani câştigau milioane de dolari din afacerile lor şi publicaseră deja câte o carte. Biografiile lor le puteţi afla cu uşurinţă de pe Internet, la www.cameronjohnson.com şi www.ryanallis.com . Aflând de ei, mi-am dat seama că acţiunile mele în direcţia antreprenoriatului nu sunt nişte mofturi sau nişte opţiuni, ci nişte NECESITĂŢI. E necesar şi obligatoriu să se ţină cont de antreprenoriat într-o societate din ce în ce mai axată pe dezvoltarea activităţilor profesionale “independente” de cartea de muncă.
Cert este că exemplele acestor doi tineri fantastici, aproape ireal de deştepţi, atrage atenţia asupra faptului că nu e niciodată prea devreme pentru a începe propriul drum către dobândirea succesului şi apoi către menţinerea acestuia. Şi încă un lucru: dobândirea succesului nu e nicidecum muncă pentru o viaţă întreagă, ci poate fi o perioadă extrem de scurtă de maxim 6 ani (în cazul lui Cameron Johnson, care la 15 ani era deja CEO – Chief Executive Officer – la o companie japoneză) în care se pun bazele unei dezvoltări ulterioare fulminante.
Cei doi au un lucru în comun, se axează extrem de mult pe oferirea de „quality content”, informaţii relevante pentru dezvoltarea personală şi profesională a celor care le ascultă sfaturile. Afacerile, banii, succesul, sunt elemente ce ţin de umbră, de context. Ceea ce reiese din fiecare aspect al vieţii lor este filozofia de viaţă, de business, în primul rând ei sunt furnizori de informaţie, sunt antreprenori ai educaţiei. Şi nu mă refer nicidecum la educaţia şcolară…
Consider că aceste exemple de succese la vârste considerate fragede ar trebui să ne motiveze în a ne dori şi noi mai multe de la viaţă. Chiar dacă veţi considera că vârsta nu mai reprezintă un avantaj, ca în cazul celor doi, încercaţi să deveniţi antreprenori ai educaţiei, prin furnizarea de informaţii utile dezvoltării personale şi profesionale a celor din jurul vostru.

Trăieşte cu şi prin fericire!

Fă orice lucru care te determină să trăieşti din plin senzaţia fericirii şi sentimentul înălţării mai sus de sine!
Avem nevoie să investim eforturi în lucrurile şi faptele care ne înalţă, care ne fac mai buni, mai împăcaţi cu noi înşine, mai fericiţi.
Nu te teme de inedit, nu acţiona călăuzit de dogme, norme sau cutume! Fă tot ce trebuie pentru a creşte spiritual, chiar şi rugăciuni către Allah, sau dansează ca şi cum nu te-ar vedea nimeni, strigă cât te ţin plămânii, dă-i telefon iubitei în plină noapte şi spune-i că o iubeşti, fumează o havană, sari cu paraşuta, fă-ţi un tatuaj, dacă îţi conferă o stare plăcută, imposibil de definit în cuvinte, te ajută să devii mai împăcat cu tine însuţi şi îţi creşte respectul de sine.
Cu alte cuvinte, exprimă adevărata ta personalitate, descătuşează-te de norme, reguli şi limite, atât timp cât acest lucru nu dăunează celor din jurul tău. Ţie în mod sigur nu are cum să îţi dăuneze!
Avem nu doar dreptul, ci şi datoria de a fi fericiţi. Acesta este modul prin care mulţumim vieţii pentru că am fost incluşi şi noi în ea, că avem minunata şansă de A FI aici şi de a ne manifesta aşa cum dorim. Nu există căi spre fericire şi împlinire personală. Fericirea e însăşi viaţa, care e alcătuită din toate acţiunile noastre. O viaţă plină de teamă, mânie, frustrare, pesimism e o viaţă RATATĂ. Nu aştepta să vină fericirea la tine, cheam-o prin orice faci, indiferent cât de non-conformiste sau nebuneşti sunt gesturile tale.
„Fii om, nu te teme, în veacul ce vine nu-i moarte, nici vreme!” (N. Crainic)

Prea multe informaţii?

Avem capacitatea de a acumula doar o mică părticică din imensa cultură a umanităţii, din colosala cantitate de informaţii care există în prezent şi care continuă să crească. Suntem sau ne credem limitaţi.
Este un fapt pe care îl conştientizează fiecare dintre noi. Ne-am resemnat oarecum cu acest lucru şi încercăm doar să acumulăm cât mai multe informaţii. Muzică, literatură, biologie, acupunctură, geologie, natură, sexologie, antreprenoriat, filatelie, simt că îmi ia creierul foc! Acumulăm informaţii necontenit. Însă întrebarea mea esenţială este: Oare nu ar fi mai bine să ne concentrăm asupra lucrurilor care CONTEAZĂ? Chiar toate informaţiile pe care ni le însuşim sunt folositoare pentru noi, ajutându-ne să trăim mai bine, să fim mai buni şi mai fericiţi, mai calmi şi mai iubitori? Să atingem succesul?
Societatea în care trăim ne împinge spre saturarea informaţională, ne oferă din toate câte un pic mai mult decât ne trebuie. Consider că efortul de a acumula numai informaţiile care contează pentru noi va da rezultate mult mai bune decât încercarea disperată de a înghiţi nu unul, ci o sută de elefanţi informaţionali, concepte nasoale şi greoaie pe care nici nu le înţelegem, nici nu le folosim. Câţi dintre noi vor fi nevoiţi să apeleze la cunoştinţele vaste şi mărunte dobândite în şcoală, în contextul în care nici cunoştinţele dobândite în facultate nu le utilizează?
Lumea e în continuă remodelare şi schimbare, avem oare TIMP de pierdut cu informaţii NEESENŢIALE? Oare nu e mai bine să acumulăm cunoştinţe despre noi înşine, despre cum putem fi mai buni, mai ambiţioşi, mai eficienţi, cum putem atinge succesul indiferent de domeniul în care activăm?
De fapt, ce zic eu… Oamenii de succes, deloc puţini la număr au un număr mai mare sau mai mic de idei şi direcţii de informare fixe. Pe acestea îşi bazează toate activităţile, toate informaţiile pe care le caută şi le reţin sunt cele care corespund ideilor şi direcţiilor stabilite. ÎNSĂ, aceşti oameni ştiu bine ce vor, îşi cunosc foarte bine propria persoană, ce vor, ce au, ce sunt. De aceea le este uşor să îşi îmbunătăţească viaţa, şi chiar să îi ajute şi pe alţii să depăşească problemele.
Exemple concludente sunt extrem de multe, eu voi da doar două: Napoleon Hill, Tony Robbins şi Peter Colwell. Mai mult sau mai puţin cunoscuţi în lume, aceşti oameni au descoperit metode de a trăi mai bine şi mai eficient, şi au făcut (ultimii doi FAC şi în prezent) eforturi de a îi învăţa şi pe alţii aceste metode.
Pe Napoleon Hill îl puteţi vedea aici, vorbind despre faptul că “orice poţi gândi, poţi şi înfăptui”:
Apoi, discursul lui Anthony Robbins în cadrul conferinţei anuale T.E.D., despre motivaţie:
Peter Colwell nu e la fel de celebru ca şi primii doi, însă ideile sale sunt “aur” pentru motivaţie şi succes. Le puteţi găsi la www.petercolwell.com.
Alegeţi să acumulaţi informaţiile care vă fac viaţa mai bună, mai frumoasă, mai eficientă, mai plină de sens!

Cuvinte ale unor mari oameni

… mai mult sau mai puţin cunoscuţi.
M-am gândit să fac lucrurile mai interesante, aşadar adaug acum şi o înregistrare audio a citatelor, pentru cei care nu au timp să citească pagini întregi de texte. Această înregistrare se recomandă a fi ascultată în fiecare zi. Rezultatele îl vor surprinde chiar şi pe cel mai pesimist dintre noi.

– Este în puterea ta. Indiferent de cât de greu va fi, vei reuşi.
– Orice are un început. De fapt, chiar şi tu ai un început. Începe cu începutul.
– Lumea te va pune de la bun început într-un tipar. Şi tot lumea iţi va spune cum să trăieşti. Ieşi din cutie!
– Ţi-e teamă că nu ştii ce se află dincolo de pădure? Te animă însă curiozitatea ? Îndrăzneşte!
– Chiar dacă poţi simţi nesiguranţa, aminteşte-ţi că te animă curiozitatea. Toate călătoriile de 1000 de km încep cu primul pas. Dă-i drumul!
– Nu-ţi vine să crezi ce găseşti deja în drumul tău? Nici n-ai început bine. Ai răbdare să vezi ce urmează. Curaj! Continuă!
– Unele surprize vor fi plăcute. Altele vor fi şanse de a învăţa ceva nou. Viaţa îţi va oferi o mulţime de surprize. Explorează necunoscutul!
– Drumul este lung şi plin de mister. Realitatea este mai ciudată decât filmul. Viaţa nu este o potecă pavată cu petale de trandafiri. Ai grijă la ţepi!
– Unii oameni sunt aşa de preocupaţi să nu piardă ceva, încât toată viaţa au grijă să nu aibă ce să piardă!
– Cioc, cioc! – Cine e acolo? – Oportunitatea! – Nu se poate să fie ea! Oportunitatea bate o singură dată la uşă!
– ” Cele mai multe obstacole s-ar topi în faţa noastră dacă, în loc să ne intimidăm în faţa lor, ne-am hotărî să trecem cu îndrăzneală prin ele. ” Orison Swett Marden
– ” Soarta e o prăpastie în care cădem numai dacă privim prea mult în ea. ” Lucian Blaga
– ” Nu e de părerea ta cel ce te aprobă, ci cel ce te imită. ” Grigore Moisil
Nu munci atât de mult, că nu mai rămâne timp ca să câştigi bani. – proverb evreiesc
– ” Schimbându-şi atitudinea minţii, omul îşi poate schimba viaţa. ” William James
– ” Dacă nu rişti ceva, pierzi mult mai mult. ” Erica Jong
– ” Cea mai mare greşeală este să nu faci nimic pentru că poţi doar puţin. ” Gilbert Langlois
– ” Totul se întâmplă prea târziu pentru cel care doar aşteaptă. ” Elbert Hubbard
– ” Începuturile tuturor lucrurilor sunt mici. ” Cicero
– ” Învingătorii nu renunţă, iar cei care renunţă nu ajung învingători. ” Aristotel
– ” Cu toţii trebuie să ne preocupăm de viitor, deoarece ne vom petrece restul vieţii în el. ” Charles F. Kettering
– ” Cine se teme de pierderi, nu are profit. ” Jean de La Fontaine
– ” Dacă nu gândeşti la viitor, nu poţi să-l ai. ” John Galsworthy
– ” Omul înţelept nu-şi calculează şansele. El îşi fixează ţelul şi apoi îl atinge.” Lao Tse
– ” Multe s-ar putea schimba în bine dacă am dori cu adevărat. ” Francisco de Quevedo
– ” În viaţă, dacă nu te mulţumeşti cu puţin, de regulă primeşti mai mult. ” William Somerset Maugham
– ” Există o singură formă de succes: a trăi exact aşa cum doreşti. ” Cristopher Morley
– ” Dificultăţile sunt mai uşor de învins decât îndoiala. ” Isaac Newton
– ” Omul care acţionează suferă mai puţin decât cel care aşteaptă. ” Thomas Stearn Eliot
– ” Scopul oricărei afaceri este să creeze şi să multiplice clienţii. ” Theodore Levitt
– ” Este de o mie de ori mai bine să fii optimist şi să te înşeli, decât să fii pesimist şi să ai dreptate. ” Jack Penn
– ” Celui ce ştie să aştepte, timpul îi deschide porţile. ” – proverb chinez
– ” Pentru orice realizare primul pas este curajul. ” – Goethe
– ” Caracterul consta în tăria hotărârii cu care cineva vrea să facă ceva şi pune acel ceva în execuţie. ” Immanuel Kant
– ” Când nu ştim ce pierdem, ni se pare că suntem mai deştepţi. ” Adrian Trască
– ” Prima condiţie a victoriei este sacrificiul. ” J. Galsworthy
– ” Răbdarea este puterea celui fără putere. ” – proverb arab
– ” Curajul este vederea peste propria fiinţă şi peste orice primejdie, a unui scop. ” Rene Quiton
– ” Posibilul întreabă Imposibilul : – Unde stai? Imposibilul răspunde: – In visurile slăbănogilor. ” Rabindranath Tagore
– ” Cine se îndoieşte de victorie pierde sigur. ” Lao Tse
– ” Simplitatea este cea mai sofisticată chestie. ” Leonardo Da Vinci
– ” Norocul surâde numai omului care-şi face singur norocul. ” Louis Pasteur
– ” Cine nu vrea când poate, nu mai poate când vrea. ” Luigi Pirandello
– ” Succesul este un paşaport valabil oriunde. ” Claude Lelouch
– ” Consecinţele şi hotărârile se macină dacă le cântăreşti prea mult. ” Liviu Rebreanu
– ” Dacă poţi merge, de ce să te târăşti? ” Nicolae Iorga
– ” Ceea ce-ţi trebuie vei găsi în ceea ce ai. ” Confucius
– ” Norocul te ajută uneori, munca întotdeauna. ” Rene Char
Dacă nu ai vizitat două pieţe, nu ştii care este cea mai bună.
– ” Luptă pentru aspiraţiile tale şi le vei atinge. ” Richard Bach
– ” Mulţi trăiesc viaţa, puţini însă o pricep. ” Goethe
– ” Cea mai mare minune e să crezi că poţi face una. Restul e foarte uşor. ” Nicolae Iorga
– ” Nu ţi se dă niciodată o dorinţă fără să ţi se dea şi puterea de a o duce la îndeplinire. Totuşi, va trebui să munceşti pentru asta. ” Richard Bach
Important nu este unde eşti, ci spre ce cale te îndrepţi. ” Oliver W. Holmes
– ” În lumea asta nu ceea ce câştigăm ne îmbogăţeşte, ci ceea la ce renunţăm. ” Henry Ward Beecher
– ” Calea spre succes este să-ţi impui mereu un standard mai înalt decât iţi impun alţii. ” Henry Ward Beecher
– ” Nimic nu este bun sau rău prin natura sa, ci această distincţie este stabilită de părerile oamenilor. ” Arthur Schopenhauer
– ” Succesul nu este rezultatul unei arderi spontane. Trebuie să arzi cu adevărat pentru el. ” Reggie Leach
– ” Un minut de succes poate şterge ani de nereuşite. ” Robert Browning
– ” Curajul nu este absenţa fricii, este mai degrabă înţelegerea că altceva este mai important decât frica. ” Ambrose Redmoon
– ” Omul nu e nimic altceva decât ceea ce face din el. ” Jean-Paul Sartre
– ” Cine este de neînvins fără resemnare şi cine e sigur de izbândă fără răbdare? ” Selma Lagerlof
– ” Omul nu mai e acelaşi după ce descoperă ceva. ” Marin Preda
– ” Fericirea sau nefericirea oamenilor este în mare parte opera lor. ” John Locke
– ” Cel mai practic lucru este o bună teorie. ” Niels Bohr
– ” Săracul n-are soare, nici zile de sărbătoare, numai zile lucrătoare. ” – vorbă din popor
– ” Dacă un om iţi spune că el a devenit bogat prin muncă, întreabă-l: Munca cui? ” Don Marquis
– ” Ceea ce dobândim în planul interior va transforma realitatea noastră exterioară. ” Plutarh
– ” Cel mai fericit om este acela care face fericiţi un număr cât mai mare de oameni. ” Lev Tolstoi
– ” Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. ” Mircea Eliade
– ” Adevărul nu-l vedem decât cu sufletul. Esenţialul scapă privirii. ” Antoine de Saint-Exupery
– ” Cine merge încet, merge sănătos, cine merge sănătos, merge departe. ” – proverb italian
– ” Pentru a realiza lucruri mari trebuie să şi visăm, nu numai să facem; trebuie să şi credem, nu numai să plănuim. ” Anatole France
– ” Nu greşim decât prin ceea ce am lăsat să fie slab în sufletul nostru. ” Honore de Balzac
– ” Fiecare este arhitectul propriului viitor. ” Appius Claudius
– ” Să crezi numai în visele care te fac fericit. ” Destouches
– ” Negustorul laş nu pierde, dar nici nu câştigă. ” – proverb arab
– ” Viaţa este suma tuturor alegerilor tale. ” Albert Camus
– ” Este greu să spui ce e imposibil, deoarece visul de ieri este speranţa de azi şi realitatea de mâine. ” Robert H. Goddard
– ” Nu zăbovi să te încumeţi, atunci când mulţimea cutreieră nehotărâtă; este în stare să facă totul omul nobil, care înţelege şi apucă iute. ” Goethe
– ” Niciodată nu voi refuza să fac ceea ce pot face. ” Edward Everett
– ” Nu regret nimic din ce-am făcut în viaţă. În schimb, regret tot ce n-am făcut. ” Tudor Muşatescu
– ” Cât timp năzuieşte sau se străduieşte, omul rătăceşte, dar în ciuda rătăcirii sale, în inima lui el ştie mereu care este drumul cel drept. ” Goethe
– ” Pentru aceia care se cred capabili să învingă, victoria este asigurată. ” Ralph Waldo Emerson