Învaţă de la toate

Poem din lirica norvegiană , tradus admirabil în limba română. L-am citit pentru prima dată într-o carte dăruită de bunica mea, Camelia. Aveam trei ani când am mers împreună cu ea la librăria din cartier, de unde mi-a cumpărat cartea “De Românească Învăţătură”, autori Silvestru Boatcă şi George Şovu. Îmi aduc aminte în imagini acest eveniment, deşi eram atât de mic atunci când a avut loc.

Am recitat acest poem la serbarea de la sfârşitul clasei I. Îmi aduc aminte în imagini cum stăteam în faţa unei mări de oameni (atât de mulţi îmi păreau pe atunci), îmbrăcat elegant, cu o coroniţă de hârtie pe cap, pe care era trecută litera Î. Mai simt şi acum emoţiile pe care le-am avut atunci. Nu îmi amintesc cât de bine am recitat versurile, îmi aduc aminte doar aplauzele de la final, lungi şi zgomotoase. Îmi aduc amitne marea aceea de oameni care m-a făcut să conştientizez după mulţi ani, că de fapt sunt un actor pe o mare scenă, scena vieţii. Toţi suntem, de fapt. Când mă simt nesigur, mă întorc la origini şi îmi iau avânt cu şi mai mare forţă, pentru a înainta.

E o amintire care va rămâne cu mine o viaţă întreagă şi acum tocmai ai luat-o şi tu cu tine, să o faci parte din Povestea ta.

Se tot spune că numai prezentul este cel pe care merită să te concentrezi, numai că în trecut se află rădăcinile tale şi toată seva creatoare de care ai nevoie pentru a deveni o forţă a creaţiei în prezent. Îţi propun să înveţi din acest poem că momentul în care te-ai oprit din învăţat este momentul în care ai murit. Trecutul, curăţat atent de regrete, este o sursă extraordinară de forţă creatoare. Forţa de care ai nevoie pentru a deveni complet responsabil pentru cine eşti şi pentru tot ceea ce faci.

Citeşte şi interiorizează fiecare gând, pune-ţi pe uşă o foaie cu aceste versuri, scrie-le pe un perete, pentru a le putea citi de oricâte ori simţi nevoia unui imbold. Şi adu-ţi aminte mereu de moarte, de faptul că după fiecare dintre noi rămâne o mână de pământ şi o propoziţie. Ai control doar asupra acelei propoziţii. Ce vrei să spună lumea după ce tu vei fi plecat deja de pe acest pământ?

Hai, citeşte acest poem cu inima şi formulează propoziţia…

Învaţă de la toate

Învaţă de la toate, să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră, să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă, cum neclintit să crezi
Învaţă de la soare, cum neclintit s-apui
Învaţă de la piatră, cum trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce-adie prin poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă de la toate, că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă
Cum poţi frumos să mori,

Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr, să fii mereu curat,
Învaţă de la flăcări, ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape, să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră, să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă, să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele, că-n cer sunt multe oşti;

Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi.
Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi;
Învaţă de la vulturi, când umerii-ţi sunt grei.
Şi du-te la furnică, să vezi povara ei…
Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la soare, să ai blândeţea sa;
Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci.
Să-nveţi din tot ce piere – cum să trăieşti în veci.

P.S. Dacă doreşti să îmi spui care este acea propoziţie (poate fi şi o frază mai lungă, nu te limita), scrie-mi un comentariu care să o includă. Ştii, va rămâne aici ca o dovadă a forţei tale creatoare şi se va materializa în moduri din cele mai neaşteptate. Nici nu ştii cum va ajunge lumea să spună despre tine ceea ce îmi vei scrie tu în comentariu! Fii un suflet grandios!

Avantaj la Start – 2009

S-a lansat campania oficială de promovare a proiectului AVANTAJ LA START, un proiect de educaţie non-formală adresată tinerilor din România. Vă invit să aflaţi mai multe despre acest proiect deosebit de interesant pe website-ul său. De asemenea, vă recomand să vizionaţi filmul de prezentare.


Proiectul AVANTAJ LA START
Vezi mai multe video Diverse

Despre antreprenori tineri

Am 18 ani, am înfiinţat o firmă de web design împreună cu doi colegi, în vara acestui an, cu bani câştigaţi prin muncă cinstită. Sunt unul dintre tinerii curajoşi care au ales calea lungă şi anevoioasă a antreprenoriatului, însă sunt pasionat de ceea ce fac şi un sentiment de mulţumire sufletească temporară mă ajută să doresc tot mai mult, să tind spre dezvoltarea continuă.
Probabil că acest sentiment uşurel de mulţumire m-ar flata, dacă nu aş avea cunoştinţă de existenţa a doi tineri, Cameron Johnson şi Ryan Allis, tineri care la vârsta de 18 ani câştigau milioane de dolari din afacerile lor şi publicaseră deja câte o carte. Biografiile lor le puteţi afla cu uşurinţă de pe Internet, la www.cameronjohnson.com şi www.ryanallis.com . Aflând de ei, mi-am dat seama că acţiunile mele în direcţia antreprenoriatului nu sunt nişte mofturi sau nişte opţiuni, ci nişte NECESITĂŢI. E necesar şi obligatoriu să se ţină cont de antreprenoriat într-o societate din ce în ce mai axată pe dezvoltarea activităţilor profesionale “independente” de cartea de muncă.
Cert este că exemplele acestor doi tineri fantastici, aproape ireal de deştepţi, atrage atenţia asupra faptului că nu e niciodată prea devreme pentru a începe propriul drum către dobândirea succesului şi apoi către menţinerea acestuia. Şi încă un lucru: dobândirea succesului nu e nicidecum muncă pentru o viaţă întreagă, ci poate fi o perioadă extrem de scurtă de maxim 6 ani (în cazul lui Cameron Johnson, care la 15 ani era deja CEO – Chief Executive Officer – la o companie japoneză) în care se pun bazele unei dezvoltări ulterioare fulminante.
Cei doi au un lucru în comun, se axează extrem de mult pe oferirea de „quality content”, informaţii relevante pentru dezvoltarea personală şi profesională a celor care le ascultă sfaturile. Afacerile, banii, succesul, sunt elemente ce ţin de umbră, de context. Ceea ce reiese din fiecare aspect al vieţii lor este filozofia de viaţă, de business, în primul rând ei sunt furnizori de informaţie, sunt antreprenori ai educaţiei. Şi nu mă refer nicidecum la educaţia şcolară…
Consider că aceste exemple de succese la vârste considerate fragede ar trebui să ne motiveze în a ne dori şi noi mai multe de la viaţă. Chiar dacă veţi considera că vârsta nu mai reprezintă un avantaj, ca în cazul celor doi, încercaţi să deveniţi antreprenori ai educaţiei, prin furnizarea de informaţii utile dezvoltării personale şi profesionale a celor din jurul vostru.

Prea multe informaţii?

Avem capacitatea de a acumula doar o mică părticică din imensa cultură a umanităţii, din colosala cantitate de informaţii care există în prezent şi care continuă să crească. Suntem sau ne credem limitaţi.
Este un fapt pe care îl conştientizează fiecare dintre noi. Ne-am resemnat oarecum cu acest lucru şi încercăm doar să acumulăm cât mai multe informaţii. Muzică, literatură, biologie, acupunctură, geologie, natură, sexologie, antreprenoriat, filatelie, simt că îmi ia creierul foc! Acumulăm informaţii necontenit. Însă întrebarea mea esenţială este: Oare nu ar fi mai bine să ne concentrăm asupra lucrurilor care CONTEAZĂ? Chiar toate informaţiile pe care ni le însuşim sunt folositoare pentru noi, ajutându-ne să trăim mai bine, să fim mai buni şi mai fericiţi, mai calmi şi mai iubitori? Să atingem succesul?
Societatea în care trăim ne împinge spre saturarea informaţională, ne oferă din toate câte un pic mai mult decât ne trebuie. Consider că efortul de a acumula numai informaţiile care contează pentru noi va da rezultate mult mai bune decât încercarea disperată de a înghiţi nu unul, ci o sută de elefanţi informaţionali, concepte nasoale şi greoaie pe care nici nu le înţelegem, nici nu le folosim. Câţi dintre noi vor fi nevoiţi să apeleze la cunoştinţele vaste şi mărunte dobândite în şcoală, în contextul în care nici cunoştinţele dobândite în facultate nu le utilizează?
Lumea e în continuă remodelare şi schimbare, avem oare TIMP de pierdut cu informaţii NEESENŢIALE? Oare nu e mai bine să acumulăm cunoştinţe despre noi înşine, despre cum putem fi mai buni, mai ambiţioşi, mai eficienţi, cum putem atinge succesul indiferent de domeniul în care activăm?
De fapt, ce zic eu… Oamenii de succes, deloc puţini la număr au un număr mai mare sau mai mic de idei şi direcţii de informare fixe. Pe acestea îşi bazează toate activităţile, toate informaţiile pe care le caută şi le reţin sunt cele care corespund ideilor şi direcţiilor stabilite. ÎNSĂ, aceşti oameni ştiu bine ce vor, îşi cunosc foarte bine propria persoană, ce vor, ce au, ce sunt. De aceea le este uşor să îşi îmbunătăţească viaţa, şi chiar să îi ajute şi pe alţii să depăşească problemele.
Exemple concludente sunt extrem de multe, eu voi da doar două: Napoleon Hill, Tony Robbins şi Peter Colwell. Mai mult sau mai puţin cunoscuţi în lume, aceşti oameni au descoperit metode de a trăi mai bine şi mai eficient, şi au făcut (ultimii doi FAC şi în prezent) eforturi de a îi învăţa şi pe alţii aceste metode.
Pe Napoleon Hill îl puteţi vedea aici, vorbind despre faptul că “orice poţi gândi, poţi şi înfăptui”:
Apoi, discursul lui Anthony Robbins în cadrul conferinţei anuale T.E.D., despre motivaţie:
Peter Colwell nu e la fel de celebru ca şi primii doi, însă ideile sale sunt “aur” pentru motivaţie şi succes. Le puteţi găsi la www.petercolwell.com.
Alegeţi să acumulaţi informaţiile care vă fac viaţa mai bună, mai frumoasă, mai eficientă, mai plină de sens!

Domeniul motivaţional – nebunie sau revoluţie?

Azi am de gând să vă vorbesc despre nişte nebuni… Despre nişte tineri care îşi neagă rădăcinile şi proclamă ca valori supremă libertatea şi munca. Dispuşi să renunţe la multe lucruri, să facă multe sacrificii, să se dedice total idealurilor pe care şi le-au stabilit. Rupţi de dogme, idei învechite, îşi ard constant podurile ce duc către trecut, hotărâţi să privească doar înainte, indiferent de consecinţe.
Siguri pe sine, ei nu visează la averi fabuloase, la mărire şi faimă, ci îşi construiesc planuri de acumulare a averilor şi de dobândire a succesului. Pentru ei, a munci pentru cineva înseamnă a fi salahor; sumele cu multe zerouri nu îi impresionează, deoarece în orice clipă constată că pot adăuga încă o cifră la marile numere. Trăiesc doar după legile sociale absolut necesare şi obligatorii, ignorând alte legi pe care nu sunt obligaţi să le respecte. Adevăratele legi care le conduc vieţile sunt Legea Atracţiei, Legea Numerelor Mari, Legea Autosugestiei. Consideră că şi Raiul, şi Iadul, se află în om şi că numai de noi depinde succesul sau eşecul personal.
Educaţia oferită de şcoală este doar o corvoadă pentru ei, deoarece consideră că au descoperit metode de educare mult mai eficiente. Ei cred cu adevărat că pot fi mai buni, mai puternici, mai fericiţi, mai bogaţi, mai sănătoşi urmând principiile marilor oameni de succes care au trăit vreodată pe acest pământ.
Au desfiinţat graniţe personale, proclamând libertatea spiritului şi a minţii. Au rupt bariere morale şi comportamentale. Şi-au sfărâmat vechi principii şi reguli de viaţă, au abandonat credinţe care sunt general considerate esenţiale pentru dezvoltarea spiritului uman. Au călcat în picioare propriul lor viitor sigur şi liniştit, optând pentru un viitor incert şi plin de riscuri pe care se simt pregătiţi să şi le asume.
Au reformulat pentru ei înşişi definiţiile clasice ale fericirii, iubirii, credinţei, respectului, cinstei, muncii, sincerităţii, prin vorbele celebre ale unor oameni ca Andrew Carnegie, Henry Ford, Dale Carnegie, Napoleon Hill, Og Mandino, Stephen Covey, Robert Kiyosaki, luând ca exemplu sute de oameni care au schimbat faţa pământului prin creaţia lor. Respectă enorm de mult oamenii de succes şi critică aspru defectele umane, începând cu ei înşişi. Luptă nu împotriva eşecului, ci pentru succes.
Unii sunt dispuşi să calce pe cadavre pentru a-şi atinge scopurile în viaţă, însă ei ştiu foarte bine că singurul cadavru pe care vor fi vreodată dispuşi să calce este cel al propriei lor persoane; aceşti nebuni ştiu foarte bine că succesul presupune tot ceea ce poate fi mai bun şi mai frumos în lume. Ei îşi doresc să fie schimbarea, nu doar să schimbe lumea, şi încep întâi şi întâi prin a se schimba pe ei înşişi.
Transfiguraţi, aceşti oameni pe care poate îi vedeţi zilnic, sunt dincolo de ceea ce voi consideraţi că este normal. Nu e normal ca un om să se ridice deasupra propriei sale condiţii, să se declare propriul său stăpân şi să declare că vrea să schimbe lumea! Nu e normal, nu e moral, nu e bine, nu e frumos, nu e sănătos, nu, nu, nu !!! Acestor nebuni trebuie că le lipseşte ceva. Şi ştiţi ce? TEAMA. Da, le lipseşte teama, instinctul de autoconservare care lâncezeşte dintotdeauna în om. Sunt dispuşi să atingă succesul sau să moară încercând. Pentru că aceşti dezaxaţi sunt hotărâţi să îşi creeze propria fericire, a lor şi numai a lor. Însă fericirea lor personală îşi are rădăcinile în fericirea altora. Vor să fie fericiţi ajutându-i pe alţii să devină fericiţi. Cum pot ei să ajute pe alţii, când nici să vadă realitatea nu au habar?! Ei bine, dacă tot e să semănăm nesiguranţă, sunteţi siguri că vedeţi realitatea? Sau vedeţi toate problemele realităţii? Orbi să fie, şi ei pot vedea mult mai bine realitatea, deoarece îşi canalizează energia spre interior, acumulând rezerve colosale, nu o risipesc înspre exterior.
Într-adevăr, nebunii riscă, se sacrifică, tânjesc după idealuri pe care nimeni încă nu le vede, în afară de ei. Şi nimeni în afară de ei nu le va putea vedea vreodată, deoarece, atunci când idealurile acestor nebuni se vor materializa în succese fulminante, în averi colosale, toţi îi vor admira şi îi vor iubi sau îi vor blama şi îi vor denigra, neîntrebându-se deloc asupra procesului care a dus la aceste rezultate. Unii îi vor numi „iluştri oameni de succes”, alţii îi vor numi „posedaţi şi închinători ai Satanei”, destui îi vor considera „mână în mână cu netrebnicii care fură pâinea de la gura oamenilor”, câţiva îi vor drept exemplu al succesului şi fericirii pe care le aduce cu sine Dragostea Divină, în timp ce nebunii au jurat să trăiască chiar şi fără iubire, dacă circumstanţele de sacrificiu cer aşa ceva. Însă nimeni nu îi va înţelege. Oricine poate afla secrete, dar foarte puţini sunt capabili să le înţeleagă, şi aproape nimeni nu poate trăi cu nesiguranţa pe care o insuflă acestea.
Toate aceste fragmente alcătuiesc marele domeniu al conceptelor motivaţionale de dezvoltare personală şi profesională, foarte la modă, ce-i drept… NU PLEDEZ NICIDECUM ÎN CONTRA ACESTUIA, dimpotrivă, subliniez faptul că domeniul motivaţional tinde tocmai spre schimbarea fiinţei umane, spre redefinirea ei în lumina unor noi concepte universale. Nu e deloc uşor să trăieşti condus de aceste principii care contravin în mare parte vechilor definiţii ale valorilor umane. Nu merge să adopţi „oleacă” aceste principii, doar cât să ieşi dintr-o stare existenţială nasoală sau să le încerci de dragul diversităţii. Nu merge.
Nu e nimic nou, însă abordarea principiilor de viaţă este într-adevăr revoluţionară prin prisma educaţiei motivaţionale. Nicidecum acest lucru nu creează anarhie, nicidecum nu este negativ. Însă oare ce societate se va lăsa modelată în întregime de aceste concepte? Şi, mai ales, când?

***

Domeniul motivaţional, menţionat în acest articol, se cere a fi perceput ca totalitatea ideilor despre dezvoltarea personală şi profesională a omului, idei materializate în scrieri, înregistrări audio şi video ale oamenilor consideraţi în mod unanim “de succes”.

“Despre educaţie” de Vasile Pârvan

Şcoala oficială începe să recunoască că toate doctoratele de ştiinţă şi diplomele de artă ale lumii nu pot face dintr-o maimuţă cu dar suficient de imitaţie un creator de valori noi spirituale. Încep să recunoască monumentalii şefi de şcoli, filozofice, artistice, ştiinţifice, că şcoala, ca instituţie educativă a mulţimilor, nu are rostul mecanic, militarist şi trivial al uniformizării gândului şi al reglementării creării, ci datoria mult mai modestă a dezanimalizării capetelor de sută şi al procurării repezi a mijloacelor tehnice de lucru pentru capetele geniale. “Profesorul” contemporan, dacă e de fapt un om superior, nu mai e astăzi un infailibil profet de sentinţe revelate, ci un “prospector” de aur şi diamante în stâncosul pustiu al neînţelepciunii omeneşti. Ca Diogene din Sinope, profesorul contemporan are a căuta, în şcoală, ca şi în lumea largă, cu lampa aprinsă şi ziua, oameni: oameni întregi, noi, în care pâlpâie flacăra ideii. Avem azi apreciatori de artă, avem cunoscători de vinuri şi de cai de rasă, dar n-avem preţuitori de suflete noi. Nu vezi pe nimeni bucurându-se, fiind fericit, că în mulţimea purtătorilor de ghiozdane de şcoală a găsit un anarhist al legilor actuale ale gândului, un neliniştit, un chinuit căutător de legi noi. Dimpotrivă, cel mai iubit, între puii de oameni care se ridică spre conştiinţă proprie, e cel mai docil dintre memorizatorii înţelepciunii consacrate.
Noutatea spiritului are nevoie de libertate, de aer larg. Şi libertatea nu poate înflori în turmă. şi nici nu trebuie să înflorească acolo: ce-ar fi să zburde după cheful lor animalic toate necuvântătoarele care au nevoie de conducere şi disciplină socială! Dar chiar în marile aglomerări şcolare se poate crea libertatea de zbor pentru cei chinuiţi de demonul lăuntric. Libertatea aceasta creşte din starea de suflet a iubirii pentru idee. Profesorul să se facă şi el simplu şcolar, alergând la un loc cu copiii şi adolescenţii după licuriciul minunat al gândului, care luminează în întunericul banalităţii utilitare zilnice.
Cât spirit de acesta, de camaraderesc entuziasm, pentru idealul de toate felurile, va fi într-o şcoală, atâta libertate a gândului şi deci atâta putinţă de înflorire a sufletelor, va fi în acea tovărăşie de viitori oameni.

(Vasile Pârvan, “Datoria vieţii noastre”)