Elsa y Fred

Elsa y Fred. Un film artistic pur şi simplu spectaculos, din punctual meu de vedere. Povestea de dragoste dintre Elsa, o bătrână în vârstă de 72 de ani, şi Fred, un văduv ipohondru de 78 de ani. Elsa reprezintă un personaj de excepţie, o bătrână care îşi trăieşte viaţa ca la 27 de ani, fără inhibiţii, fără să ia în seamă bolile de care suferă. Se îndrăgosteşte ca o adolescentă de Fred, noul său vecin, şi îl seduce. Între ei începe o relaţie ce naşte o iubire aproape adolescentină, culminată de împlinirea visului Elsei de a vedea Fontana di Trevi din Roma şi de a trăi scena din La dolce vita dintre Marcello Mastroianni şi Anita Eckberg.
E primul film pe care l-am vizionat practic fără subtitrare, deşi e în spaniolă şi am doar o traducere aproximativă în engleză a unei subtitrări portugheze… Nu am găsit subtitrare în engleză pe Internet, plus că există foarte puţine referiri la acest film. Ideea filmului şi jocul actoricesc al Elsei merită mult mai multe referinţe.
Acest film artistic merită văzut, merită cele două ore alocate lui şi durerea de cap pricinuită de urmărirea fişierului în paralel cu imaginile. Merită, pentru că ne învaţă câ bătrâneţea nu înseamnă moartea, că nu trebuie să ne temem de moarte, dar mai ales că nu trebuie să ne temem de viaţă, ci să trăim intens fiecare clipă. Elsa afirmă în cadrul unei discuţii cu medicul ei că este bine să se grăbească, pentru că nu mai are mult timp. În fapt nimeni dintre nu are mult timp, cu toate că este timp să facem tot ce ne propunem cu adevărat în sufletul nostru. Şi pentru că nu avem mult timp, trebuie să ne trăim intens viaţa, oricât de nebuneşti ar fi acţiunile. Iar cei doi îndrăgostiţi trăiesc o serie de experienţe foarte neobişnuite, din care ar fi indicat să înţelegem că nimic nu e interzis dacă ne face fericiţi, mai ales micile „pozne” ale vieţii.
Un film aproape educativ, un excelent material de motivare pentru o viaţă mai frumoasă şi plină de fericire.