Recunoştinţa

Acum, când citeşti acest scurt articol, eşti o persoană mult mai norocoasă şi mai liniştită decât multe dintre persoanele pe care le-am cunoscut în ultima vreme. Nu fi un Toma necredinciosul, nu îmi cere să îţi dau exemple, nu te strădui să îmi demonstrezi că tu eşti cea mai nefericită persoană. Împrejurările în care mă aflu mi-au permis să descopăr persoane care au nişte poveşti de viaţă de îţi “stă mintea-n loc”… Boli grave, lupte, trădări, renunţări, sacrificii.

Ştiu că şi tu le-ai făcut, ştiu că şi tu ai luptat cu preţul sângelui tău, dar, la drept vorbind, te consideri o persoană mai nefericită şi mai greu încercată de viaţă decât persoanele pe care eu le-am cunoscut şi pe care tu încă nu le cunoşti? Lasă-mi un răspuns, printr-un comentariu, iar apoi îţi voi împărtăşi şi poveştile celor pe care i-am cunoscut.

Nu trebuie să fii un Vujicic (pentru cine cunoaşte) ca să ai dreptul să îţi spui povestea de viaţă. Prea ne-am obişnuit cu extremele, la care oricum nu putem ajunge, scăpând însă din vedere nişte exemple care sunt mult mai pe înţelesul nostru. Dacă vrei să îţi compari şansele cu cele ale lui Vujicic, taie-ţi toate membrele şi vezi cum e. Eu unul nu am fost motivat de exemplul lui, sunt o specie mai proastă de om, dacă vrei să mă judeci. Dacă vrei, însă, o substanţă de contrast mai relevantă, compară-te cu oamenii pe care i-am cunoscut. Dacă ai curaj să înfrunţi ceea ce nu cunoşti.

Ştii, eu nu mai cred în dezvoltarea personală care predică absolutul. Nu avem nevoie de absolut, ci doar de o viaţă care să îşi facă din plin simţit scopul, continuitatea şi moştenirea. Un profesor lasă o lecţie vagă în mintea unui elev din o mie, şi totuşi e o moştenire mai mare decât cea pe care o lasă un părinte miliardar copiilor săi… Eu unul nu îmi mai permit să fac o comparaţie între profesor şi părintele miliardar. Mi-au rămas în suflet profesorii dragi şi o să le răspândesc lecţiile o viaţă, lecţii care m-au ajutat cu adevărat să răzbat până acum şi să obţin ce am obţinut, puţinul care îmi face viaţa mai bună. Părinţii miliardari nu mi-au făcut cu nimic viaţa mai plină de sens. Prea ni se predică faptul că trebuie să fim cireaşa de pe tort. Cei mai mulţi ajung să fie bomboana de pe colivă, şi totuşi, cine suntem noi să stabilim ce e bine şi ce e rău?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *