“Învierea” mea

Anul acesta nu am mai mers la Înviere, m-am hotărât să rup şirul neîntrerupt al Învierilor de până acum. De ce? Pentru că m-am săturat de „umanismul” acestui eveniment. În toţi anii am observat aceleaşi lucruri: oameni care se îmbulzesc să îşi aprindă lumânările de la cea a preotului, netoţi care transformă lumânările în torţe cu flacără olimpică, lucruri care iau foc din pricina torţelor, scandaluri iscate din cauza lucrurilor care au ars, copii mici care urlă în braţele părinţilor deoarece sunt speriaţi şi obosiţi, predicile interminabile şi seci ale preoţilor, care îmi omoară şi slaba simţire religioasă ce o căpătasem de la lumânare. Mai nou, am beneficiat şi de telefoane mobile care sună exact când se cântă „Hristos a înviat” (nu ar fi aşa de rău dacă soneria nu ar fi un hit de Guţă et comp.), fătuci cu fuste mini şi bluze decoltate care îmi distrag al naibii de tare atenţia (recunosc, e vina mea, dar totuşi e… decolteul lor) şi lista poate continua inutil de mult. Aaaa, şi cum eram să uit de babele isterice care împart blesteme în jurul lor?!
Cred că aţi recunoscut câteva elemente familiare şi vouă…
După ce fugim de la Înviere, urmează valurile de înjurături: „Morţii mă-sii, iar s-a stins lumânarea!”, „Băi Gogule, ce naiba, eşti prost! Nu poţi nici să ţii o lumânare aprinsă până acasă?!”, „Băi să-mi bag, m-a chiorât lumina!”, „Aaah! În (…mi-e ruşine să reproduc), iar m-am fript!”. Scuze pentru limbajul „neaoş”, însă din păcate doar numele Gogu e modificat faţă de replicile reale, restul sunt citate din impresiile pascale ale trecătorilor, în noaptea Învierii, după slujbă.
În concluzie, anul acesta am stat acasă şi am urmărit Învierea la televizor, comod şi fără nervi, şi pot spune că a fost o experienţă mai religioasă decât participarea efectivă. Apoi am devenit iar creştin adevărat şi am mâncat cozonac, ouă roşii şi friptură de miel, iar acum sufăr de o creştinească indigestie combinată cu insomnie. Paşte Fericit!
P.S. Totuşi doresc să urez tuturor sărbători pascale cât mai frumoase, liniştite şi fericite, putem fi măcar buni, înţelegători şi veseli, dacă nu simţim credinţă adevărată.
O continuare în următorul articol.

Un răspuns la „“Învierea” mea”

  1. „Morţii mă-sii, iar s-a stins lumânarea!”
    asta a fost tare :))
    se pare ca slujba de inviere e la fel la fiecare biserica din tara 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *