Hatikvah: Speranţă şi discriminare

As long as deep in the heart, / The soul of a Jew yearns, / And forward to the East / To Zion, an eye looks / Our hope will not be lost, / The hope of two thousand years, / To be a free nation in our land, / The land of Zion and Jerusalem.

—–

Melodia imnului Statului Israel se datorează lui Samuel Cohen, un evreu basarabean, iar textul a fost compus de Naftali Herz Imber (1856-1909), la Iaşi.
Hatikva, adică Speranţa. Imnul unei naţiuni care timp de două mii de ani a fost prigonită, fiind nevoită să trăiască permanent în teamă şi nesiguranţă. Dacă tinzi să nu fii de acord cu această afirmaţie, încearcă să te imaginezi ca fiind un refugiat, un veşnic imigrant care nu este acceptat de cei din jurul său, ci doar tolerat din motive strict economice.
Românii se regăsesc destul de bine în această definiţie, sunt ani buni de când fiecare dintre noi avem rude plecate la muncă în străinătate. Oricum, nu facem aici elogiul harnicilor muncitori români din străinătate. Nu, deoarece un român are oricând posibilitatea să se întoarcă în ţara căreia îi aparţine din punct de vedere spiritual. Cei mai mulţi aleg să nu facă acest lucru, tocmai pentru că au unde se întoarce.
Ce ar fi să vrei să te întorci dar să ştii că din punct de vedere spiritual aparţii unui pământ pe care nu ai voie să calci. Ce ai face atunci? Ai spera, ai crede neîncetat că acel pământ va fi odată şi odată al tău, indiferent de consecinţe, ai fi dispus să te sacrifici şi să îţi sacrifici familia pentru a dobândi acel pământ? Poate că da… Un an, doi, zece, cincizeci… Nu trăieşti cu secolele, din câte se ştie. Odată cu tine ar muri orice speranţă, orice revoluţie, orice sentiment, dacă nu vei reuşi să transmiţi şi succesorilor tăi acest sentiment arzător. Evreii au reuşit, timp de DOUĂ MII DE ANI să transmită din generaţie în generaţie speranţa că vor redobândi Israelul.
Acest articol apare datorită faptului că încă mai persistă antisemitismul, mai ales la noi. Întrebarea mea este: de ce? De ce să urâm evreii?
Pentru că ni s-a năzărit nouă că „evreii controlează lumea şi ne iau banii”? Nimic mai neadevărat, evreii care ne jefuiesc nu sunt cu nimic deosebiţi faţă de catolicii sau musulmanii care fac acelaşi lucru.
Pentru că „Israelul e al arabilor, piară evreii”? Nu ştiu de ce ne-ar păsa nouă de acest lucru! Nu avem cumva grijile şi problemele noastre? NU E TREABA NOASTRĂ, a românilor.
Pentru că „bine au făcut naziştii că i-au exterminat”? Nazismul datorat inculturii e o greţoşenie. Cei pe care i-am auzit afirmând acest lucru habar nu au să definească nazismul.
Am auzit îngrijorător de des aceste afirmaţii, din partea diverşilor cunoscuţi ai mei. Şi problema este că principalul motiv pentru aceste afirmaţii îl reprezintă incultura, necunoaşterea istoriei. Unii au impresia că Holocaustul a fost o glumă. „Ei, dă-i naibii, iarăşi învăţăm la şcoală despre Holocaust?!” Păi da, pentru că unii dintre noi au nevoie să li se repete de vreo zece ori pentru a pricepe.
Se fac eforturi pentru reabilitarea imaginii evreilor şi pentru cunoaşterea adevărului istoric. Multe filme artistice ilustrează drama evreilor din timpul Holocaustului bazându-se pe fapte istorice dovedite: La vita e bella, Pianistul, Lista lui Schindler şi exemplele pot continua. S-au scris cărţi peste cărţi. Pagini web despre Holocaust au fost premiate la concursuri internaţionale de profil. Însă unii consideră aceste eforturi nişte metode de sensibilizare a oamenilor, pentru a fi mai uşor subjugaţi de „evreii nemernici”, pentru a accepta dominaţia „jidanilor”. Multe sunt cauzele acestor prejudecăţi, dar unul pe care îl bănuiesc eu este invidia. Invidia că evreul, în general, e descurcăreţ şi ştie să câştige bani. Păi da, nevoia l-a învăţat. Iar revin la exemplul nepotrivit al românilor care muncesc în străinătate (pe cei care fură îi excludem…). Nu cumva încearcă şi ei să se descurce cum pot, făcând de toate, pentru a câştiga mai mulţi bani? Şi nu e minciună că românii se pricep foarte bine să câştige bani în străinătate, pentru că sunt dispuşi să facă orice. Studiază cât de puţin succesul financiar al evreilor şi concluziile pe care le vei trage te vor uimi.
Articolul acesta este adresat şi creştinilor pioşi care consideră că evreii sunt nişte netrebnici pentru că l-au răstignit pe Hristos Domnul Dumnezeul nostru, în zilele lui Ponţiu Pilat. Creştinilor pioşi şi cucernici, în zilele lui Ponţiu Pilat înseamnă că acum două mii de ani şi ceva, are rost să vă mai agitaţi în prezent? Plus că nu câteva milioane de evrei l-au răstignit, ci o mână de oameni. E o discriminare hulirea evreilor din motive “pur creştineşti”, la fel ca şi în cazul evreilor care conduc lumea. DECI nu toţi, ci o mână de oameni… De ce oare ignoranţa şi incultura au o atât de mare influenţă asupra noastră? Sau unii cred că pot sta comod într-un fotoliu şi critica pe evrei, în contextul în care nicio clipă în viaţa lor nu au fost prigoniţi pentru credinţă, ameninţaţi cu moartea doar pentru că s-au născut sub o anume stea?
În încheiere, pentru că destul am lungit vorba, îţi recomand măcar să vizionezi filmele de mai sus şi să îmi spui ce crezi despre ele. Lecturile şi studiile de caz nu sunt agreate de oricine. Însă poţi „pierde” şapte ore pentru a vedea cele trei filme.
Dacă am supărat prin tonul acestui articol, mii de scuze, însă taclalele pe această temă trebuie să înceteze, lăsând loc unor discuţii elevate şi documentate. Antisemiţii să spună că evreii sunt nemernici doar atunci când au dovezi istorice clare şi la obiect.

3 răspunsuri la „Hatikvah: Speranţă şi discriminare”

  1. Adevarat 🙂 felicitari pentru documentare.
    Dintre filmele enumerate de tine, cel mai mult mi-a placut la vita e bella, este poate cel mai impresionant film pe care l-am vazut vreodata. Schindler’s list m-a impresionat mai putin, desi l-am vazut prin clasa a 6a, dar este un film care cuprinde mult mai multa informatie.

  2. Am observat la “carti favorite” ca ai pus si gradina de ciment. Mi s-a parut o porcarie, mi-a parut rau de timpul pierdut, dar poate n-am prins eu intelesurile ascunse.

  3. @ Florin:
    Intr-adevar, La vita e bella este filmul care m-a determinat sa vad viata cu alti ochi, deci mi-a placut nespus de mult. Si Lista lui Schindler mi-a smuls cateva lacrimi mici in colturile ochilor, mai ales ultima scena cand depun evreii supravietuitori pietre pe mormantul lui Schindler.

    Cat despre “Gradina de Ciment”, mi s-a parut o carte foarte buna in perspectiva in care trateaza una din temele tabu ale sexualitatii, o deviatie despre care prea putin se vorbeste, care este total exclusa din societate, desi este prezenta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *