Hatikvah: Speranţă şi discriminare

As long as deep in the heart, / The soul of a Jew yearns, / And forward to the East / To Zion, an eye looks / Our hope will not be lost, / The hope of two thousand years, / To be a free nation in our land, / The land of Zion and Jerusalem.

—–

Melodia imnului Statului Israel se datorează lui Samuel Cohen, un evreu basarabean, iar textul a fost compus de Naftali Herz Imber (1856-1909), la Iaşi.
Hatikva, adică Speranţa. Imnul unei naţiuni care timp de două mii de ani a fost prigonită, fiind nevoită să trăiască permanent în teamă şi nesiguranţă. Dacă tinzi să nu fii de acord cu această afirmaţie, încearcă să te imaginezi ca fiind un refugiat, un veşnic imigrant care nu este acceptat de cei din jurul său, ci doar tolerat din motive strict economice.
Românii se regăsesc destul de bine în această definiţie, sunt ani buni de când fiecare dintre noi avem rude plecate la muncă în străinătate. Oricum, nu facem aici elogiul harnicilor muncitori români din străinătate. Nu, deoarece un român are oricând posibilitatea să se întoarcă în ţara căreia îi aparţine din punct de vedere spiritual. Cei mai mulţi aleg să nu facă acest lucru, tocmai pentru că au unde se întoarce.
Ce ar fi să vrei să te întorci dar să ştii că din punct de vedere spiritual aparţii unui pământ pe care nu ai voie să calci. Ce ai face atunci? Ai spera, ai crede neîncetat că acel pământ va fi odată şi odată al tău, indiferent de consecinţe, ai fi dispus să te sacrifici şi să îţi sacrifici familia pentru a dobândi acel pământ? Poate că da… Un an, doi, zece, cincizeci… Nu trăieşti cu secolele, din câte se ştie. Odată cu tine ar muri orice speranţă, orice revoluţie, orice sentiment, dacă nu vei reuşi să transmiţi şi succesorilor tăi acest sentiment arzător. Evreii au reuşit, timp de DOUĂ MII DE ANI să transmită din generaţie în generaţie speranţa că vor redobândi Israelul.
Acest articol apare datorită faptului că încă mai persistă antisemitismul, mai ales la noi. Întrebarea mea este: de ce? De ce să urâm evreii?
Pentru că ni s-a năzărit nouă că „evreii controlează lumea şi ne iau banii”? Nimic mai neadevărat, evreii care ne jefuiesc nu sunt cu nimic deosebiţi faţă de catolicii sau musulmanii care fac acelaşi lucru.
Pentru că „Israelul e al arabilor, piară evreii”? Nu ştiu de ce ne-ar păsa nouă de acest lucru! Nu avem cumva grijile şi problemele noastre? NU E TREABA NOASTRĂ, a românilor.
Pentru că „bine au făcut naziştii că i-au exterminat”? Nazismul datorat inculturii e o greţoşenie. Cei pe care i-am auzit afirmând acest lucru habar nu au să definească nazismul.
Am auzit îngrijorător de des aceste afirmaţii, din partea diverşilor cunoscuţi ai mei. Şi problema este că principalul motiv pentru aceste afirmaţii îl reprezintă incultura, necunoaşterea istoriei. Unii au impresia că Holocaustul a fost o glumă. „Ei, dă-i naibii, iarăşi învăţăm la şcoală despre Holocaust?!” Păi da, pentru că unii dintre noi au nevoie să li se repete de vreo zece ori pentru a pricepe.
Se fac eforturi pentru reabilitarea imaginii evreilor şi pentru cunoaşterea adevărului istoric. Multe filme artistice ilustrează drama evreilor din timpul Holocaustului bazându-se pe fapte istorice dovedite: La vita e bella, Pianistul, Lista lui Schindler şi exemplele pot continua. S-au scris cărţi peste cărţi. Pagini web despre Holocaust au fost premiate la concursuri internaţionale de profil. Însă unii consideră aceste eforturi nişte metode de sensibilizare a oamenilor, pentru a fi mai uşor subjugaţi de „evreii nemernici”, pentru a accepta dominaţia „jidanilor”. Multe sunt cauzele acestor prejudecăţi, dar unul pe care îl bănuiesc eu este invidia. Invidia că evreul, în general, e descurcăreţ şi ştie să câştige bani. Păi da, nevoia l-a învăţat. Iar revin la exemplul nepotrivit al românilor care muncesc în străinătate (pe cei care fură îi excludem…). Nu cumva încearcă şi ei să se descurce cum pot, făcând de toate, pentru a câştiga mai mulţi bani? Şi nu e minciună că românii se pricep foarte bine să câştige bani în străinătate, pentru că sunt dispuşi să facă orice. Studiază cât de puţin succesul financiar al evreilor şi concluziile pe care le vei trage te vor uimi.
Articolul acesta este adresat şi creştinilor pioşi care consideră că evreii sunt nişte netrebnici pentru că l-au răstignit pe Hristos Domnul Dumnezeul nostru, în zilele lui Ponţiu Pilat. Creştinilor pioşi şi cucernici, în zilele lui Ponţiu Pilat înseamnă că acum două mii de ani şi ceva, are rost să vă mai agitaţi în prezent? Plus că nu câteva milioane de evrei l-au răstignit, ci o mână de oameni. E o discriminare hulirea evreilor din motive “pur creştineşti”, la fel ca şi în cazul evreilor care conduc lumea. DECI nu toţi, ci o mână de oameni… De ce oare ignoranţa şi incultura au o atât de mare influenţă asupra noastră? Sau unii cred că pot sta comod într-un fotoliu şi critica pe evrei, în contextul în care nicio clipă în viaţa lor nu au fost prigoniţi pentru credinţă, ameninţaţi cu moartea doar pentru că s-au născut sub o anume stea?
În încheiere, pentru că destul am lungit vorba, îţi recomand măcar să vizionezi filmele de mai sus şi să îmi spui ce crezi despre ele. Lecturile şi studiile de caz nu sunt agreate de oricine. Însă poţi „pierde” şapte ore pentru a vedea cele trei filme.
Dacă am supărat prin tonul acestui articol, mii de scuze, însă taclalele pe această temă trebuie să înceteze, lăsând loc unor discuţii elevate şi documentate. Antisemiţii să spună că evreii sunt nemernici doar atunci când au dovezi istorice clare şi la obiect.

Sentiment religios vs. “Înviere”

… continuarea precedentului articol.
Anul acesta nu am mai mers la Înviere, m-am hotărât să rup şirul neîntrerupt al Învierilor de până acum. De ce? De data aceasta să luăm în calcul argumente de ordin moral şi spiritual. Întâi de toate, pentru că NU MAI SIMT. Nu mai simt că a merge la Biserică în noaptea de Paşti mă face mai bun, mai credincios. Nu are nici un efect o lumânare aprinsă şi o predică interminabilă a Mitropolitului / Patriarhului.
Problema este că noi căutăm soluţii în ritualuri de lemn, în dogme prăfuite, în cuvinte răsunătoare, în loc să săpăm adânc în sinele nostru, în profunzimile sufletului. Şi nu este vorba numai despre mine, ci despre cohortele de oameni mecanizaţi şi nepăsători care vin să asiste la un ritual. În nici un caz nu asistă la comemorarea unui eveniment real, petrecut cu zeci de secole în urmă, eveniment care până în ziua de astăzi are puterea de a schimba lumea? Nu cred, luând în considerare comportamentul lor, detaliat în articolul precedent. Învierea cu aer de şezătoare nu răspunde la nicio problemă morală sau sufletească, e doar un prilej de clacă. Extrem de puţini sunt cei care simt cu adevărat spiritul sărbătorilor pascale.
Adevărul este că religia este un subiect foarte vast, care merită discutat în amănunt în special pentru combaterea dogmelor nocive. Principala greşeală a celor care se complac în dogme este că aşteaptă să le pice în braţe fericirea. Stăruie în ritualuri şi gesturi „religioase” sperând că prin ele se vor mântui. „Posteşte, dă prescuri şi bani Bisericii, pupă haina popei, fă patruzeci de metanii, mergi la Înviere şi bate-te ca să îţi aprinzi lumânarea, şi ai să ajungi în Rai !” Asta pare a fi deviza lor. În timp ce păcatele curg gârlă, iar credinţa e un soi de răzătoare-minune vândută prin teleshopping. Te razi cu ea de orice griji şi mustrări de conştiinţă!
Soluţia pe care o aplic eu, în nici un caz cea mai bună, este să îmi accept păcatele, să îmi dau seama de efectele faptelor mele. Încetez a mai căuta fericirea în religie, în mituri fără sens. Raiul şi Iadul se află în noi şi acceptarea acestui fapt ne va ajuta să ne apropiem mai bine de acea stare numită deseori „mântuire”. Probabil că adevărata frumuseţe nu se află în lucruri extraordinare, miraculoase, fabuloase, incredibile, ci în propriile noastre suflete.
Am renegat în mare măsură religia, ajungând să cred într-un Dumnezeu cosmic, natural, sublim, prezent în tot ceea ce există şi este frumos pe lumea asta. Cu toate acestea, sunt de acord cu vorbele unui ilustru anonim: „Să-l acceptăm pe Dumnezeu în noi. Căci dacă vom crede că e sus, drumul până la El ni se va părea, poate, prea lung.”
În concluzie, Învierea de dragul lumânărilor şi cântecelelor piţigăiate este un eveniment tare social şi uman. Îmi cer scuze că nu îl văd pe Dumnezeu în această manifestare…

“Învierea” mea

Anul acesta nu am mai mers la Înviere, m-am hotărât să rup şirul neîntrerupt al Învierilor de până acum. De ce? Pentru că m-am săturat de „umanismul” acestui eveniment. În toţi anii am observat aceleaşi lucruri: oameni care se îmbulzesc să îşi aprindă lumânările de la cea a preotului, netoţi care transformă lumânările în torţe cu flacără olimpică, lucruri care iau foc din pricina torţelor, scandaluri iscate din cauza lucrurilor care au ars, copii mici care urlă în braţele părinţilor deoarece sunt speriaţi şi obosiţi, predicile interminabile şi seci ale preoţilor, care îmi omoară şi slaba simţire religioasă ce o căpătasem de la lumânare. Mai nou, am beneficiat şi de telefoane mobile care sună exact când se cântă „Hristos a înviat” (nu ar fi aşa de rău dacă soneria nu ar fi un hit de Guţă et comp.), fătuci cu fuste mini şi bluze decoltate care îmi distrag al naibii de tare atenţia (recunosc, e vina mea, dar totuşi e… decolteul lor) şi lista poate continua inutil de mult. Aaaa, şi cum eram să uit de babele isterice care împart blesteme în jurul lor?!
Cred că aţi recunoscut câteva elemente familiare şi vouă…
După ce fugim de la Înviere, urmează valurile de înjurături: „Morţii mă-sii, iar s-a stins lumânarea!”, „Băi Gogule, ce naiba, eşti prost! Nu poţi nici să ţii o lumânare aprinsă până acasă?!”, „Băi să-mi bag, m-a chiorât lumina!”, „Aaah! În (…mi-e ruşine să reproduc), iar m-am fript!”. Scuze pentru limbajul „neaoş”, însă din păcate doar numele Gogu e modificat faţă de replicile reale, restul sunt citate din impresiile pascale ale trecătorilor, în noaptea Învierii, după slujbă.
În concluzie, anul acesta am stat acasă şi am urmărit Învierea la televizor, comod şi fără nervi, şi pot spune că a fost o experienţă mai religioasă decât participarea efectivă. Apoi am devenit iar creştin adevărat şi am mâncat cozonac, ouă roşii şi friptură de miel, iar acum sufăr de o creştinească indigestie combinată cu insomnie. Paşte Fericit!
P.S. Totuşi doresc să urez tuturor sărbători pascale cât mai frumoase, liniştite şi fericite, putem fi măcar buni, înţelegători şi veseli, dacă nu simţim credinţă adevărată.
O continuare în următorul articol.

Cuvinte ale unor mari oameni

… mai mult sau mai puţin cunoscuţi.
M-am gândit să fac lucrurile mai interesante, aşadar adaug acum şi o înregistrare audio a citatelor, pentru cei care nu au timp să citească pagini întregi de texte. Această înregistrare se recomandă a fi ascultată în fiecare zi. Rezultatele îl vor surprinde chiar şi pe cel mai pesimist dintre noi.

– Este în puterea ta. Indiferent de cât de greu va fi, vei reuşi.
– Orice are un început. De fapt, chiar şi tu ai un început. Începe cu începutul.
– Lumea te va pune de la bun început într-un tipar. Şi tot lumea iţi va spune cum să trăieşti. Ieşi din cutie!
– Ţi-e teamă că nu ştii ce se află dincolo de pădure? Te animă însă curiozitatea ? Îndrăzneşte!
– Chiar dacă poţi simţi nesiguranţa, aminteşte-ţi că te animă curiozitatea. Toate călătoriile de 1000 de km încep cu primul pas. Dă-i drumul!
– Nu-ţi vine să crezi ce găseşti deja în drumul tău? Nici n-ai început bine. Ai răbdare să vezi ce urmează. Curaj! Continuă!
– Unele surprize vor fi plăcute. Altele vor fi şanse de a învăţa ceva nou. Viaţa îţi va oferi o mulţime de surprize. Explorează necunoscutul!
– Drumul este lung şi plin de mister. Realitatea este mai ciudată decât filmul. Viaţa nu este o potecă pavată cu petale de trandafiri. Ai grijă la ţepi!
– Unii oameni sunt aşa de preocupaţi să nu piardă ceva, încât toată viaţa au grijă să nu aibă ce să piardă!
– Cioc, cioc! – Cine e acolo? – Oportunitatea! – Nu se poate să fie ea! Oportunitatea bate o singură dată la uşă!
– ” Cele mai multe obstacole s-ar topi în faţa noastră dacă, în loc să ne intimidăm în faţa lor, ne-am hotărî să trecem cu îndrăzneală prin ele. ” Orison Swett Marden
– ” Soarta e o prăpastie în care cădem numai dacă privim prea mult în ea. ” Lucian Blaga
– ” Nu e de părerea ta cel ce te aprobă, ci cel ce te imită. ” Grigore Moisil
Nu munci atât de mult, că nu mai rămâne timp ca să câştigi bani. – proverb evreiesc
– ” Schimbându-şi atitudinea minţii, omul îşi poate schimba viaţa. ” William James
– ” Dacă nu rişti ceva, pierzi mult mai mult. ” Erica Jong
– ” Cea mai mare greşeală este să nu faci nimic pentru că poţi doar puţin. ” Gilbert Langlois
– ” Totul se întâmplă prea târziu pentru cel care doar aşteaptă. ” Elbert Hubbard
– ” Începuturile tuturor lucrurilor sunt mici. ” Cicero
– ” Învingătorii nu renunţă, iar cei care renunţă nu ajung învingători. ” Aristotel
– ” Cu toţii trebuie să ne preocupăm de viitor, deoarece ne vom petrece restul vieţii în el. ” Charles F. Kettering
– ” Cine se teme de pierderi, nu are profit. ” Jean de La Fontaine
– ” Dacă nu gândeşti la viitor, nu poţi să-l ai. ” John Galsworthy
– ” Omul înţelept nu-şi calculează şansele. El îşi fixează ţelul şi apoi îl atinge.” Lao Tse
– ” Multe s-ar putea schimba în bine dacă am dori cu adevărat. ” Francisco de Quevedo
– ” În viaţă, dacă nu te mulţumeşti cu puţin, de regulă primeşti mai mult. ” William Somerset Maugham
– ” Există o singură formă de succes: a trăi exact aşa cum doreşti. ” Cristopher Morley
– ” Dificultăţile sunt mai uşor de învins decât îndoiala. ” Isaac Newton
– ” Omul care acţionează suferă mai puţin decât cel care aşteaptă. ” Thomas Stearn Eliot
– ” Scopul oricărei afaceri este să creeze şi să multiplice clienţii. ” Theodore Levitt
– ” Este de o mie de ori mai bine să fii optimist şi să te înşeli, decât să fii pesimist şi să ai dreptate. ” Jack Penn
– ” Celui ce ştie să aştepte, timpul îi deschide porţile. ” – proverb chinez
– ” Pentru orice realizare primul pas este curajul. ” – Goethe
– ” Caracterul consta în tăria hotărârii cu care cineva vrea să facă ceva şi pune acel ceva în execuţie. ” Immanuel Kant
– ” Când nu ştim ce pierdem, ni se pare că suntem mai deştepţi. ” Adrian Trască
– ” Prima condiţie a victoriei este sacrificiul. ” J. Galsworthy
– ” Răbdarea este puterea celui fără putere. ” – proverb arab
– ” Curajul este vederea peste propria fiinţă şi peste orice primejdie, a unui scop. ” Rene Quiton
– ” Posibilul întreabă Imposibilul : – Unde stai? Imposibilul răspunde: – In visurile slăbănogilor. ” Rabindranath Tagore
– ” Cine se îndoieşte de victorie pierde sigur. ” Lao Tse
– ” Simplitatea este cea mai sofisticată chestie. ” Leonardo Da Vinci
– ” Norocul surâde numai omului care-şi face singur norocul. ” Louis Pasteur
– ” Cine nu vrea când poate, nu mai poate când vrea. ” Luigi Pirandello
– ” Succesul este un paşaport valabil oriunde. ” Claude Lelouch
– ” Consecinţele şi hotărârile se macină dacă le cântăreşti prea mult. ” Liviu Rebreanu
– ” Dacă poţi merge, de ce să te târăşti? ” Nicolae Iorga
– ” Ceea ce-ţi trebuie vei găsi în ceea ce ai. ” Confucius
– ” Norocul te ajută uneori, munca întotdeauna. ” Rene Char
Dacă nu ai vizitat două pieţe, nu ştii care este cea mai bună.
– ” Luptă pentru aspiraţiile tale şi le vei atinge. ” Richard Bach
– ” Mulţi trăiesc viaţa, puţini însă o pricep. ” Goethe
– ” Cea mai mare minune e să crezi că poţi face una. Restul e foarte uşor. ” Nicolae Iorga
– ” Nu ţi se dă niciodată o dorinţă fără să ţi se dea şi puterea de a o duce la îndeplinire. Totuşi, va trebui să munceşti pentru asta. ” Richard Bach
Important nu este unde eşti, ci spre ce cale te îndrepţi. ” Oliver W. Holmes
– ” În lumea asta nu ceea ce câştigăm ne îmbogăţeşte, ci ceea la ce renunţăm. ” Henry Ward Beecher
– ” Calea spre succes este să-ţi impui mereu un standard mai înalt decât iţi impun alţii. ” Henry Ward Beecher
– ” Nimic nu este bun sau rău prin natura sa, ci această distincţie este stabilită de părerile oamenilor. ” Arthur Schopenhauer
– ” Succesul nu este rezultatul unei arderi spontane. Trebuie să arzi cu adevărat pentru el. ” Reggie Leach
– ” Un minut de succes poate şterge ani de nereuşite. ” Robert Browning
– ” Curajul nu este absenţa fricii, este mai degrabă înţelegerea că altceva este mai important decât frica. ” Ambrose Redmoon
– ” Omul nu e nimic altceva decât ceea ce face din el. ” Jean-Paul Sartre
– ” Cine este de neînvins fără resemnare şi cine e sigur de izbândă fără răbdare? ” Selma Lagerlof
– ” Omul nu mai e acelaşi după ce descoperă ceva. ” Marin Preda
– ” Fericirea sau nefericirea oamenilor este în mare parte opera lor. ” John Locke
– ” Cel mai practic lucru este o bună teorie. ” Niels Bohr
– ” Săracul n-are soare, nici zile de sărbătoare, numai zile lucrătoare. ” – vorbă din popor
– ” Dacă un om iţi spune că el a devenit bogat prin muncă, întreabă-l: Munca cui? ” Don Marquis
– ” Ceea ce dobândim în planul interior va transforma realitatea noastră exterioară. ” Plutarh
– ” Cel mai fericit om este acela care face fericiţi un număr cât mai mare de oameni. ” Lev Tolstoi
– ” Nu eşti învins decât dacă refuzi lupta. ” Mircea Eliade
– ” Adevărul nu-l vedem decât cu sufletul. Esenţialul scapă privirii. ” Antoine de Saint-Exupery
– ” Cine merge încet, merge sănătos, cine merge sănătos, merge departe. ” – proverb italian
– ” Pentru a realiza lucruri mari trebuie să şi visăm, nu numai să facem; trebuie să şi credem, nu numai să plănuim. ” Anatole France
– ” Nu greşim decât prin ceea ce am lăsat să fie slab în sufletul nostru. ” Honore de Balzac
– ” Fiecare este arhitectul propriului viitor. ” Appius Claudius
– ” Să crezi numai în visele care te fac fericit. ” Destouches
– ” Negustorul laş nu pierde, dar nici nu câştigă. ” – proverb arab
– ” Viaţa este suma tuturor alegerilor tale. ” Albert Camus
– ” Este greu să spui ce e imposibil, deoarece visul de ieri este speranţa de azi şi realitatea de mâine. ” Robert H. Goddard
– ” Nu zăbovi să te încumeţi, atunci când mulţimea cutreieră nehotărâtă; este în stare să facă totul omul nobil, care înţelege şi apucă iute. ” Goethe
– ” Niciodată nu voi refuza să fac ceea ce pot face. ” Edward Everett
– ” Nu regret nimic din ce-am făcut în viaţă. În schimb, regret tot ce n-am făcut. ” Tudor Muşatescu
– ” Cât timp năzuieşte sau se străduieşte, omul rătăceşte, dar în ciuda rătăcirii sale, în inima lui el ştie mereu care este drumul cel drept. ” Goethe
– ” Pentru aceia care se cred capabili să învingă, victoria este asigurată. ” Ralph Waldo Emerson

Fericirea aşa cum nu o ştiai

Fericirea este ceea ce unge rotiţele vieţii. Este, de asemenea, ceea ce deschide porţile, îndeamnă trupele să mărşăluiască, controlează elementele, face ca soarele să răsară, aliniază stelele, iţi face inima să bată, vindecă durerile şi rănile, întoarce pagina, atrage noi prieteni, atrage iubirea adevărată, cheamă acţiunea, învârteşte bagheta fermecată, uneşte punctele, iţi hrăneşte mintea, iţi eliberează sufletul, stăpâneşte lumea şi menţine viu interesul… Da, atât de uşor de uitat…

Cum mai bârfeşte românul sau Despre zvonuri

Am descoperit o nouă reţea socială nou formată, TopZvon, care se bazează pe ceea ce iubeşte mai mult şi mai mult românul: bârfa. Cine nu a vorbit de bine sau de rău pe cineva, măcar odată în viaţa lui? Cine nu a comentat vreun aspect referitor la o anumită persoană atunci când persoana în cauză nu era de faţă? Bârfele fac parte din viaţa de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, fie că vrem, fie că nu… Dacă nu bârfim, în mod sigur se găseşte cineva să ne critice pentru acest lucru.
Zvonurile sunt tot un soi de bârfă, care izvorăşte din dorinţa noastră de a afla informaţii despre persoanele din jurul nostru, informaţii cât mai neobişnuite, cât mai “picante”.
Până la urmă, de ce să nu valorificăm acest “tezaur” naţional, de ce să nu transformăm bârfele şi zvonurile în pretexte pentru socializare, în loc să citim reviste de scandal care deformează intenţionat realitatea? Haideţi să bârfim cu spor!

Domeniul motivaţional – nebunie sau revoluţie?

Azi am de gând să vă vorbesc despre nişte nebuni… Despre nişte tineri care îşi neagă rădăcinile şi proclamă ca valori supremă libertatea şi munca. Dispuşi să renunţe la multe lucruri, să facă multe sacrificii, să se dedice total idealurilor pe care şi le-au stabilit. Rupţi de dogme, idei învechite, îşi ard constant podurile ce duc către trecut, hotărâţi să privească doar înainte, indiferent de consecinţe.
Siguri pe sine, ei nu visează la averi fabuloase, la mărire şi faimă, ci îşi construiesc planuri de acumulare a averilor şi de dobândire a succesului. Pentru ei, a munci pentru cineva înseamnă a fi salahor; sumele cu multe zerouri nu îi impresionează, deoarece în orice clipă constată că pot adăuga încă o cifră la marile numere. Trăiesc doar după legile sociale absolut necesare şi obligatorii, ignorând alte legi pe care nu sunt obligaţi să le respecte. Adevăratele legi care le conduc vieţile sunt Legea Atracţiei, Legea Numerelor Mari, Legea Autosugestiei. Consideră că şi Raiul, şi Iadul, se află în om şi că numai de noi depinde succesul sau eşecul personal.
Educaţia oferită de şcoală este doar o corvoadă pentru ei, deoarece consideră că au descoperit metode de educare mult mai eficiente. Ei cred cu adevărat că pot fi mai buni, mai puternici, mai fericiţi, mai bogaţi, mai sănătoşi urmând principiile marilor oameni de succes care au trăit vreodată pe acest pământ.
Au desfiinţat graniţe personale, proclamând libertatea spiritului şi a minţii. Au rupt bariere morale şi comportamentale. Şi-au sfărâmat vechi principii şi reguli de viaţă, au abandonat credinţe care sunt general considerate esenţiale pentru dezvoltarea spiritului uman. Au călcat în picioare propriul lor viitor sigur şi liniştit, optând pentru un viitor incert şi plin de riscuri pe care se simt pregătiţi să şi le asume.
Au reformulat pentru ei înşişi definiţiile clasice ale fericirii, iubirii, credinţei, respectului, cinstei, muncii, sincerităţii, prin vorbele celebre ale unor oameni ca Andrew Carnegie, Henry Ford, Dale Carnegie, Napoleon Hill, Og Mandino, Stephen Covey, Robert Kiyosaki, luând ca exemplu sute de oameni care au schimbat faţa pământului prin creaţia lor. Respectă enorm de mult oamenii de succes şi critică aspru defectele umane, începând cu ei înşişi. Luptă nu împotriva eşecului, ci pentru succes.
Unii sunt dispuşi să calce pe cadavre pentru a-şi atinge scopurile în viaţă, însă ei ştiu foarte bine că singurul cadavru pe care vor fi vreodată dispuşi să calce este cel al propriei lor persoane; aceşti nebuni ştiu foarte bine că succesul presupune tot ceea ce poate fi mai bun şi mai frumos în lume. Ei îşi doresc să fie schimbarea, nu doar să schimbe lumea, şi încep întâi şi întâi prin a se schimba pe ei înşişi.
Transfiguraţi, aceşti oameni pe care poate îi vedeţi zilnic, sunt dincolo de ceea ce voi consideraţi că este normal. Nu e normal ca un om să se ridice deasupra propriei sale condiţii, să se declare propriul său stăpân şi să declare că vrea să schimbe lumea! Nu e normal, nu e moral, nu e bine, nu e frumos, nu e sănătos, nu, nu, nu !!! Acestor nebuni trebuie că le lipseşte ceva. Şi ştiţi ce? TEAMA. Da, le lipseşte teama, instinctul de autoconservare care lâncezeşte dintotdeauna în om. Sunt dispuşi să atingă succesul sau să moară încercând. Pentru că aceşti dezaxaţi sunt hotărâţi să îşi creeze propria fericire, a lor şi numai a lor. Însă fericirea lor personală îşi are rădăcinile în fericirea altora. Vor să fie fericiţi ajutându-i pe alţii să devină fericiţi. Cum pot ei să ajute pe alţii, când nici să vadă realitatea nu au habar?! Ei bine, dacă tot e să semănăm nesiguranţă, sunteţi siguri că vedeţi realitatea? Sau vedeţi toate problemele realităţii? Orbi să fie, şi ei pot vedea mult mai bine realitatea, deoarece îşi canalizează energia spre interior, acumulând rezerve colosale, nu o risipesc înspre exterior.
Într-adevăr, nebunii riscă, se sacrifică, tânjesc după idealuri pe care nimeni încă nu le vede, în afară de ei. Şi nimeni în afară de ei nu le va putea vedea vreodată, deoarece, atunci când idealurile acestor nebuni se vor materializa în succese fulminante, în averi colosale, toţi îi vor admira şi îi vor iubi sau îi vor blama şi îi vor denigra, neîntrebându-se deloc asupra procesului care a dus la aceste rezultate. Unii îi vor numi „iluştri oameni de succes”, alţii îi vor numi „posedaţi şi închinători ai Satanei”, destui îi vor considera „mână în mână cu netrebnicii care fură pâinea de la gura oamenilor”, câţiva îi vor drept exemplu al succesului şi fericirii pe care le aduce cu sine Dragostea Divină, în timp ce nebunii au jurat să trăiască chiar şi fără iubire, dacă circumstanţele de sacrificiu cer aşa ceva. Însă nimeni nu îi va înţelege. Oricine poate afla secrete, dar foarte puţini sunt capabili să le înţeleagă, şi aproape nimeni nu poate trăi cu nesiguranţa pe care o insuflă acestea.
Toate aceste fragmente alcătuiesc marele domeniu al conceptelor motivaţionale de dezvoltare personală şi profesională, foarte la modă, ce-i drept… NU PLEDEZ NICIDECUM ÎN CONTRA ACESTUIA, dimpotrivă, subliniez faptul că domeniul motivaţional tinde tocmai spre schimbarea fiinţei umane, spre redefinirea ei în lumina unor noi concepte universale. Nu e deloc uşor să trăieşti condus de aceste principii care contravin în mare parte vechilor definiţii ale valorilor umane. Nu merge să adopţi „oleacă” aceste principii, doar cât să ieşi dintr-o stare existenţială nasoală sau să le încerci de dragul diversităţii. Nu merge.
Nu e nimic nou, însă abordarea principiilor de viaţă este într-adevăr revoluţionară prin prisma educaţiei motivaţionale. Nicidecum acest lucru nu creează anarhie, nicidecum nu este negativ. Însă oare ce societate se va lăsa modelată în întregime de aceste concepte? Şi, mai ales, când?

***

Domeniul motivaţional, menţionat în acest articol, se cere a fi perceput ca totalitatea ideilor despre dezvoltarea personală şi profesională a omului, idei materializate în scrieri, înregistrări audio şi video ale oamenilor consideraţi în mod unanim “de succes”.

Despre respectul de sine

L-am întâlnit pe bătrânul pictor Haka într-un cadru care îmi aduce aminte de romanul Bătrânul şi marea, de Ernest Hemingway. Un ilustru anonim care vindea picturi în miniatură, stând pe o bancă, în faţa mării. Poate că şi locul a făcut ca sentimentul respectului să ia amploare în sufletul meu.
Mi-a făcut semn să mă apropii de el şi m-a întrebat dacă vreau să cumpăr o pictură. „Îi pui o ramă şi să vezi ce frumos o să arate. Foarte ieftin, mai ales că am folosit şi materiale de calitate”, mi-a spus el, încercând să mă convingă să cumpăr. Am acceptat, cu gândul că îi fac o favoare. Înfăţişarea sa trăda o sărăcie lucie şi la prima vedere mi-a inspirat milă. Însă faptul care mi-a schimbat total părerea despre el şi, mai târziu, concepţia despre viaţă, a fost inspiraţia de a-l întreba câţi ani are. „Optzeci şi cinci”, mi-a răspuns foarte senin. M-am declarat impresionat de vârsta sa respectabilă. Şi răspunsul său simplu, direct, m-a convins pe deplin de incorectitudinea concepţiei despre acel om: „Decât să cerşesc, prefer să pictez un tablouaş, deşi aş câştiga mult mai bine stând cu mâna întinsă. Dar niciodată nu mi-a plăcut să depind de alţii. Cât am fost în putere, m-am descurcat singur. Acum de ce aş face altfel?”. Ne-am urat reciproc multă sănătate – el mi-a urat o viaţă îndelungată şi fericită – şi am plecat de lângă el profund impresionat, cu sentimentul că am cunoscut un mare om. Mare nu prin măreţia faptelor sale, nu prin talentul artistic incontestabil, ci prin simplitatea concepţiei sale despre viaţă.
După un timp, amintindu-mi această întâmplare, am constatat că integritatea morală a bătrânului, decizia sa de a face faţă în mod onorabil şi frumos greutăţilor vieţii şi vârstei, constituie cel mai elocvent exemplu al respectului de sine. Însă importanţa acestei povestiri constă în faptul că, prin ceea ce mi-a spus, Haka m-a motivat să îmi dezvolt şi eu respectul de sine, să îmi dau seama cât de important este să respecţi şi să fii respectat.
De atunci, am avut de multe ori prilejul să constat că respectul nu depinde de starea socială a unui om, deoarece am întâlnit şi persoane situate în vârful ierarhiei sociale, care nu puneau deloc preţ pe această valoare.
Acel pictor bătrân reprezintă pentru mine întruparea respectului şi motivul pentru care am luat o decizie foarte importantă în viaţa mea.
Poate că eu percep mai sensibil fenomenul, însă se merită vorbit despre respect şi despre locul pe care acesta îl ocupă în societatea noastră, unde în fiecare zi, fiecare are de înjurat sau de scuipat cel puţin două persoane (am optat pentru un minim absolut sperând că există şi persoane pentru care această cifră să reprezinte maximul “relativ”, că “absolut” nu se poate…) .
Pe de altă parte, consider că respectul de sine al românului de rând, cel mai des întâlnit caracter, este foarte scăzut, deficitar, şi asta se datorează în primul rând nivelului de trai foarte scăzut. Multe probleme sunt, dar oare soluţii se pot găsi, în afară de bomba atomică, de emigrare, de minunea creşterii nivelului de trai, de împuşcarea conducătorilor, soluţii mai puţin “româneşti”?

Nu accept add de la gay, lesbi şi sexuali !

Băi, cum naiba?! Am dat astăzi peste un site de tipul comunitate online, în cadrul căruia îţi faci un cont care conţine o fotografie, o scurtă descriere şi id-ul de Yahoo Messenger.
Nimic interesant până aici, însă unele conturi m-au şocat, iar vreo două m-au oripilat… M-am uitat la vreo 300 de conturi de fete, multe minore, dar mi-au atras atenţia cele cu vârsta mai mică de 13-14 ani. Nu o să insist asupra subiectului, fiindcă îmi cam produce greaţă, dar am întâlnit multe descrieri ale acestor fete sub-minore, în care acestea se descriau ca fiind “sexy”… Haideţi să fim serioşi, cât de sexy poate fi o fetiţă căreia nici sânii nu i-au crescut cum trebuie ?! Dar mai gravă este pervertirea psihică. Alta zice că îi plac băieţii „jmecheri”, şi are 12 ani. Alta descrie categorii de băieţi: cei cu care a fost, cei care au părăsit-o, cei pe care i-a părăsit ea, şi vizitatorii profilului…
Gluma-i glumă, dar ar trebui să privim cu mai multă seriozitate acest subiect, au început copilele de 12-13 ani să ajungă bagaboante, şi ştiţi prea bine că nu exagerez. Oricum, “capo di tuti capi” a fost o puştoaică de 10 ani care scrie în descrierea ei că nu acceptă ”add de la gay, lesbi şi sexuali” ! Precoce, precoce, dar nici chiar în halul acesta! Nu zic că ar trebui la vârsta ei să se joace cu păpuşi, nici nu cred în aşa ceva, sunt de formaţie freudiană, consider că instinctele sexuale se nasc odată cu naşterea individului, dar exemplul de mai sus ilustrează o pervertire şi o dezinformare crasă.
Trag un mare semnal de alarmă, copiii ăştia sunt carne de tun pentru persoanele răuvoitoare. Ne mai mirăm de ce vârsta primului contact sexual a scăzut dramatic, de ce maternităţile sunt pline de mame minore, de ce un număr atât de mare de copii sunt agresaţi verbal, fizic, sexual şi nu numai… Păi cum dracu’, dacă părinţii le dau acces liber la Internet copiilor lor, dacă sistemele de protecţie împotriva pornografiei sunt total neglijate iar copiii nu sunt deloc supravegheaţi, dacă mass-media varsă zilnic tone de pornografie şi violenţă. Şi nu îmi bat gura degeaba, am citit şi comentariile la profiluri, şi ilustrează exact ideea mea, comentarii de genul „Păpuşă, îmi placi, ce-ar fi să îmi dai add la … şi să ne cunoaştem mai bine?”. Şi nenorocitul, major şi cu drepturi depline, se adresează unei minore care va avea buletin peste 2-3 ani…
Cazuri cutremurătoare de copii violaţi, ucişi mai trezesc oleacă la realitate societatea asta haotică, şi atunci toate vorbele de blamare cad asupra agresorului. Într-adevăr, nu există circumstanţe atenuante pentru asemenea brute, însă la fel de vinovaţi sunt părinţii, educatorii şi alte persoane implicate în dezvoltarea fetelor.
Nu sunt împotriva relaţiei de iubire (asta excluzând prin definiţie relaţiile sexuale!) dintre un băiat şi o fată de vârste apropiate, când amândoi au sub 14 ani; aceste relaţii sunt benefice pentru dezvoltarea celor doi copii. Însă când o fată de 12-13 ani este abordată de un individ care are peste 20 de ani, nu mi se pare deloc benefic pentru nici una din părţile implicate.
E de înţeles că dezvoltarea copiilor care trec de vârsta de 14 ani e mai greu de controlat, dar nici măcar până la 14 nu pot fi controlaţi, struniţi, temperaţi?

Subiectul rămâne deschis şi vă rog să faceţi comentarii cât mai avizate şi cât mai sincere în legătură cu acest subiect „fierbinte” al României anului 2008.