Un remember: Agonia reînvierii

Toamna… chiar şi când îi pronunţi numele ţi se umple sufletul de jale şi de durere. Ea aduce pe mâinile-i lungi şi uscate moarte şi dâre galbene de moarte lasă lunga-i mantie. Părul ei lung şi cenuşiu sufocă încet natura, în timp ce suflarea ei înnegreşte cer şi pământ. Dar… cântă. Da! Chiar şi toamna cântă. Îngână un străvechi prohod, prohod al anului ce moare.
Şi vântul capătă gheare de fier, cu care zgârie noaptea ferestre, speriind copiii mici. Apoi umblă furios prin lume, frângând corpurile fragede ale frunzelor.
Stau şi mă întreb: pentru ce atâta durere, suferinţă? Pentru ce acest calvar? Răspunsul vine singur: pentru o nouă Înviere.

(Chimu Alexandru, cls. VII A)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *