Remember: Poetul – mântuitorul cuvintelor

Poetul este rodul iubirii dintre un înger şi o harfă. El recreează din cuvinte tot necuprinsul, asemeni lui Dumnezeu. Singur îşi naşte steaua şi o suie în nemărginitul spaţiu vid, înrudindu-se cu lumina de dincolo de cer. Aceste lucruri explică de ce este poetul mai înrudit cu cerul, cu Divinitatea decât cu pământul. Pe pământ aurul cuvintelor sale ar fi pângărit de arama sunătoare a cuvintelor prozaicei vieţi.
De altfel, de ce ar mai vrea să fie înrudit cu efemeritatea? În lumea lui de cuvinte este unic stăpân, pe când în lumea noastră e o simplă fiinţă ca oricare alta.
Având atâtea caractere divine, el nu este doar un mânuitor al cuvintelor, ci un mântuitor al lor.
Cuvintele – în vorbirea de toate zilele – se rutinează, se banalizează, se automatizează. Ce face poetul? Singularizează cuvântul pentru a-i da forţa da a produce o senzaţie; îl reînnoieşte şi reîmprospătează capacitatea cuvântului de a trezi din amorţeală. Recreate de poet, cuvintele nu mai sunt doar răni ale tăcerii, ci creaturi poetice divine. Dar sunt nemuritoare doar în poezie…

(Chimu Alexandru, clasa a VIII-a A)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *